Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:35 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

PSD Constanța, nemulțumit de modul în care Guvernul a împărțit banii către comunitățile din județ

ro

18 Dec, 2020 18:27 1317 Marime text
  • Organizația Județeană PSD Constanța a transmis un comunicat privind repartizarea fondurilor publice.

Liderul PSD Constanța, Felix Stroe, a transmis următorul comunicat:


Organizația Județeană PSD Constanța a luat act cu indignare despre modul discreționar în care au fost împărțiți banii publici către comunitățile locale de către actualul Executiv condus de PNL.

Hotărârea de Guvern prin care sunt repartizate fondurile publice pentru plata cheltuielilor de funcționare și asistența socială sau protecția copilului este de-a dreptul scandaloasă. Comunități întregi nu primesc niciun leu, iar altora li se repartizează sume absolut ridicole, doar pentru faptul că acei cetățeni au îndrăznit să voteze altceva decât PNL sau USR.

Este un abuz intolerabil. În numele comunităților locale din județul Constanța dar și al celor din alte județe ale țării care nu au primit niciun leu sau doar sume ridicole, doar pentru „vina” de a fi conduse de primari PSD, aleși în mod democratic, protestăm vehement! Cel mai strigător la cer este exemplul orașului Năvodari, care a primit suma de 50.000 de lei, DE CÂTEVA ORI MAI PUȚIN decât orice comună din județul Constanța cu primar liberal!? Și asta în condițiile în care orașul Năvodari este al doilea contributor la bugetul de stat din județul Constanța, după municipiul reședință de județ, iar cheltuielile sale de funcționare sunt direct proporționale.

După cum se poate vedea în tabelul acestor distribuții, TOATE localitățile conduse de primari PSD au fost discriminate, în detrimentul celor conduse de PNL. Ce vină au locuitorii localităților asuprite, inclusiv cei care au votat „corect”, PNL sau USR, în alegeri?!

În acest sens, așteptăm intervenția firească a președintelul Klaus Iohannis, care trebuie să dovedească, fie și în al doisprezecelea ceas, că este, constituțional, președintele TUTUROR românilor. Jaful, disprețuirea și desconsiderarea românilor trebuie să înceteze!, a transmis Stroe Felix, președintele PSD Județul Constanța

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii