Protocol de colaborare între Curtea de Apel Constanța și ISJ Constanța pentru o educație juridică a elevilor
Protocol de colaborare între Curtea de Apel Constanța și ISJ Constanța pentru o educație juridică a elevilor


Având în vedere Protocolul de colaborare privind educația juridică în unitățile de învățământ preuniversitar încheiat, la începutul anului 2024, între Curtea de Apel Constanța și Inspectoratul Școlar Județean Constanța, pentru a facilita accesul elevilor la educația juridică, pentru menținerea parteneriatului justiție – școală și a dialogului dintre specialiști ai dreptului, elevi și cadre didactice, pe parcursul anului școlar 2024 – 2025 au fost organizate 20 activități de educație juridică, atât în unitățile școlare, cât și la sediul Curții de Apel și al instanțelor aflate în circumscripția sa.
Potrivit Curții de Apel Constanța, în temeiul protocolului încheiat între cele două părți, elevi din cadrul Colegiului Național ,,Mircea cel Bătrân”, Colegiului Național ,,Mihai Eminescu”, Liceului Teoretic ,,Ovidius”, Școlii Gimnaziale nr. 3 ,,Ciprian Porumbescu” din Constanța, Liceului Teoretic ,,Carmen Sylva” din Eforie, Liceului Teoretic ,,Anghel Saligny” din Cernavodă, au primit explicații și răspunsuri la întrebări referitoare la activitatea de judecată și la celelalte activități auxiliare acesteia de la Președintele Curții de Apel Constanța, Alina-Gabriela Jurubiță, dar și de la ceilalți judecători implicați în proiectul de educație juridică, și anume, Cătălina Geană – Corll, Felicia Marcu, Maria Codreanu (judecători în cadrul Tribunalului Constanța), Ioana Palcău (judecător în cadrul Judecătoriei Constanța).
„Programul activităților a inclus expuneri și prezentări PowerPoint cu sediul instanțelor, organizarea sistemului judiciar, cu informații privind activitatea instanțelor și modalități de accedere în profesia de judecător. La plecare elevii au primit pliante cu informații juridice întocmite de Consiliul Superior al Magistraturii.
Pe lângă vizite ale elevilor la instanțele constănțene, au avut loc și deplasări ale persoanelor de specialitate juridică la unitățile de învățământ unde au fost abordate diverse teme, de interes, cu specific juridic. Astfel, la Școala Gimnazială ,,School of London”, doamna judecător Maria Codreanu a răspuns întrebărilor elevilor privind activitatea de judecată, iar la Colegiul Național ,,Mircea cel Bătrân” și la Liceul Teoretic ,,George Călinescu”, doamnele judecător Ioana Bogdan și Alina - Gabriela Jurubiță au purtat discuții cu elevii pe teme privind orientarea profesională a elevilor din învățământul liceal, fiind abordate teme precum: pașii de urmat în alegerea unei cariere în domeniul juridic, provocările profesiei de judecător, o zi din viața unui profesionist judecător”, arată Curtea de Apel Constanța, într-un comunicat transmis.
De asemenea, pe parcursul anului școlar 2024 – 2025, cu sprijinul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, Serviciul Siguranță Școlară și Prevenirea Criminalității, judecătorii Cătălina Geană-Corll și Gabriel Mustață, judecători în cadrul Secției penale de la Tribunal și Curtea de Apel Constanța, au desfășurat mai multe activități cu elevii și studenții constănțeni de la Colegiului Național Pedagogic ,,Constantin Brătescu”, Colegiul Național ,,Mircea cel Bătrân”, Liceul Tehnologic ,,C.A. Rosetti” și Academia Navală ,,Mircea cel Bătrân” din Constanța. În cadrul acestor activități au fost dezbătute teme cu mare impact social astăzi precum: Consumul de droguri și consecințele comportamentului adictiv, Prevenirea consumului de droguri în mediul școlar, Prevenirea criminalității ș.a.
Tot în cadrul Proiectului privind Educația juridică în unitățile de învățământ, în anul școlar recent încheiat, Curtea de Apel Constanța a organizat, în perioada octombrie – decembrie 2024, concursul de eseuri cu tema ,,Justiție și drepturi fundamentale în viața de zi cu zi”, adresat elevilor din învățământul liceal.
În cadrul tematicii propuse, participanții la concurs au avut posibilitatea de a aborda diferite subiecte pe teme juridice: Drepturi și obligații în viața de zi cu zi; Ce înseamnă legea?; Ce este Constituția?; Drepturile copilului; Justiția – mai aproape de oameni; Noțiuni de dreptate și adevăr; Pericolele internetului; Protecția vieții private în mediul online; Comerțul electronic; Responsabilitatea în mediul online etc.
Comisia de concurs, formată din judecători implicați în proiectul de educația juridică, au acordat 3 premii (I, II, III) și o mențiune specială, eseurile premiate fiind postate, ulterior, pe portalul instanței. Câștigătorii concursului au beneficiat de o sesiune de educație juridică împreună cu toată clasa din unitatea școlară din care făceau parte.
„Știind că educația juridică are un rol esențial în formarea tinerilor ca cetățeni responsabili, conștienți de drepturile și obligațiile lor, cele două părți implicate în protocol își manifestă în continuare deschiderea și dorința ca activitățile de educația juridică să aibă loc și în anul școlar viitor. Prin această formă de educație, elevii dobândesc cunoștințe despre funcționarea sistemului de justiție, despre statul de drept, respectarea legii și prevenirea comportamentelor antisociale, rolul educației juridice în școli fiind unul fundamental pentru dezvoltarea unei societăți democratice, bazate pe respectarea legii și a valorilor civice”, precizează sursa citată.
Citește și
Fiscul contestă la Curtea de Apel Constanța radierea societății Cerna Pro Construct SRL
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp