Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:28 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Postul cel Mare, pelerinaj spre Hristos

ro

20 Mar, 2006 00:00 1017 Marime text
Ne aflam in plina perioada a Postului Mare, cel care se identifica cu pregatirea credinciosilor pentru Sfintele Pasti. De multe ori uitam importanta postului si semnificatia lui. Ne multumim sa consideram postul doar ca o abtinere de la mancare. Postul cel adevarat este cel trupesc impletit cu cel sufletesc, adica abtinerea de la unele alimente, dar si oprirea de la rau. Postul inseamna sanatate trupeasca si sufleteasca, el omorand patimile din noi. Cele 40 de zile de post sunt asemanate de Sfintii Parinti cu 40 de trepte. La prima de jos sta Adam, iar la cea de sus ne asteapta Hristos, Biruitorul pacatului, al mortii si al diavolului. De fapt, Postul cel Mare intruchipeaza viata pamanteasca a Domnului nostru Iisus Hristos, mai exact ultimii trei ani si jumatate ai activitatii mesianice pe pamant. Aceasta perioada a postului se aseamana cu o calatorie, sau un pelerinaj duhovnicesc, avand si cale neteda si urcus cu multa osteneala. Dorind sa realizeze o buna pregatire a credinciosilor pentru a ajunge la tinta acestui urcus, Sfintii Parinti, inspirati de Duhul Sfant, au randuit ca fiecare duminica din aceasta perioada sa aiba o semnificatie deosebita. Astfel, prima duminica din Postul Mare este numita Duminica Ortodoxiei, ea amintind despre biruinta ortodoxiei in lupta cu ereziile, urmeaza duminica inchinata Sfantului Grigore Palama, cel prin care s-a adus aceasta biruinta. A treia duminica este inchinata Sfintei Cruci, ea fiind asezata in mijlocul postului precum pomul vietii a fost asezat in mijlocul Raiului, ii urmeaza duminica Sfantului Ioan Scararul un mare pustnic care a vietuit in Muntele Sinai. Cea de-a cincea duminica s-a randuit a fi inchinata Sfintei Maria Egipteanca cea care este considerata un model perfect de pocainta si nadejde puternica. Intrarea in Ierusalim sau Duminica Floriilor este a sasea duminica a Postului Mare. Dupa un ultim efort ajungem la capatul urcusului nostru duhovnicesc - Invierea Domnului. Pe toata durata postului se intampla lucruri deosebite, muzica din biserica se canta pe tonuri mai triste si mai tanguitoare, cantarile amintesc de caderea noastra si de slabiciunea firii noastre dar si de putinta de a depasi acestea cu ajutorul harului divin. Vesmintele preotilor si odoarele in care este invesmantata biserica sunt de culoare inchisa. Trebuie sa intelegem ca postul presupune pe langa lupta cu ispitele pe care o ducem fiecare in particular si o prezenta activa la slujbele ce se fac in aceasta perioada.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii