Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:41 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Peste o mie de societăţi, la un pas de executare silită

ro

12 Jul, 2011 00:00 1288 Marime text
sediu_ITM.jpgInspectoratul Teritorial de Muncă din Constanţa avertizează societăţile care nu au achitat comisionul pentru înregistrarea contractelor şi completarea cărţilor de muncă să-şi lichideze datoriile. În caz contrar, inspectoratul va transmite către Autoritatea Naţională a Finanţelor Publice (ANAF) firmele debitoare, care ar putea fi executate silit.

În primele şase luni ale anului, 1.336 de angajatori din judeţul Constanţa nu şi-au plătit comisionul către Inspectoratul Teritorial de Muncă, drept pentru care reprezentanţii ITM au anunţat că vor comunica firmele debitoare la Autoritatea Naţională a Finanţelor Publice (ANAF), care va începe procedura de executare silită. Potrivit purtătorului de cuvânt al ITM Constanta, Flori Vişan, în prezent, 1.336 de societăţi au datorii în sumă de 96.601 lei către inspectorat. „Controalele au scos la iveală faptul că mai mulţi agenţi economici nu au virat, la termenul prevăzut de lege, comisionul datorat ITM. Valoarea comisionului datorat şi neachitat către ITM se ridică la 96.601 de lei", a precizat Flori Vişan. Pentru societăţile comerciale care nu au virat sumele datorate la ITM Constanţa s-au început procedurile de acţionare silită, conform prevederilor legale. În topul societăţilor care au datorii către ITM se numără: Job Avantaj, cu 6.454 lei, Zoomilk, cu 3.638 lei, Teovlonav, cu 2.201 lei, Ascon Prest, cu 1.434 lei, Rosilcat SRL, cu 1.362 lei, Comares Serv, cu 1.244 lei, Construcţii Nuclearo -Edilitare, cu 882 lei, Profile Steel, cu 755 lei şi General Machine Business Division, cu 663 lei. Printre datornici se regăsesc şi Clubul sportiv Medgidia, cu suma de 418,5 lei, SC Liana 95, cu 278 lei, Fundaţia Fantasio Constanţa, cu 81 de lei şi Filiala Crucea Roşie, cu suma de 305 lei. Reamintim că fiecare agent economic trebuie să plătească un comision de 0,75% din fondul de salarii pentru fiecare carnet de muncă depus la Inspectoratul Teritorial de Muncă. Este vorba despre firmele care au predat aceste documente spre păstrare şi completare la inspectorat. De asemenea, firmele care au primit aprobarea pentru a păstra şi completa cărţile de muncă la sediul societăţii trebuie să plătească la ITM comisionul de înregistrare a contractelor de muncă, de 0,25 lei pe lună din fondul de salarii.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii