Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:40 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Percheziții într-un caz de corupție și fals! Bănuiții sunt cercetați pentru însușirea nelegală a unor bunuri imobile, aparținând unor persoane decedate

ro

13 Mar, 2024 11:13 698 Marime text





 
  • Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție –  Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate celor de corupție și de fals, săvârșite în perioada 2018-2022, de către persoane specializate în identificarea și însușirea nelegală a unor bunuri imobile, ce au aparținut unor persoane decedate, cu prejudicierea moștenitorilor legali.
 

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție –  Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate celor de corupție și de fals, săvârșite în perioada 2018-2022, de către persoane specializate în identificarea și însușirea nelegală a unor bunuri imobile, ce au aparținut unor persoane decedate, cu prejudicierea moștenitorilor legali.

Profitul obținut din tranzacționarea ulterioară a acelor imobile depășește suma de 1.365.223 lei.
      
În cursul zilei de 13 martie 2024, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 22 locații reprezentând domiciliile unor persoane fizice și sediile unor societăți comerciale.
 
În cauză, procurorii beneficiază de sprijin din partea ofițerilor de poliție din cadrul DGPMB – Serviciul Investigații Criminale, care au fost delegați să desfășoare mai multe activități procedurale, din partea lucrătorilor din cadrul DGPMB - Serviciul Acțiuni Speciale și din partea Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.
 
 Citește și
Acord de recunoaștere a vinovăției la DNA în cazul spitalului municipal din Constanța! Când se va pronunța Curtea de Apel Constanța
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii