Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
08:02 23 02 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„Meşteşugarul versurilor“. Dimitrie Bolintineanu

ro

14 Jan, 2019 00:00 279 Marime text
Astăzi se împlinesc 200 de ani de la plecarea poetului Dimitrie Bolintineanu dintre noi. La origini macedonean aromân, acesta s-a născut în 14 ianuarie 1819 la Bolintin-Vale şi a murit în 20 august 1972 la Bucureşti. S-a făcut remarcat ca un important participant la Revoluţia de la 1848, dar şi ca om politic, diplomat, însă cel mai important este faptul că a fost un excepţional poet al României.
 
Rămânând orfan la vârsta de 12 ani, Bolintineanu a fost crescut de rudele sale mai bogate, dar acest lucru nu a fost de ajuns, astfel că viitorul poet a trebuit să se întreţină singur „prin slujbe funcţionăreşti”. Viitorul poet urmează cursurile Colegiului „Sfântul Sava“ de la Bucureşti.
 
Debutul său are loc în anul 1842, cu poemul „O fată tânără pe patul morţii”, care a avut un rol hotărâtor pentru viitoarea sa carieră de poet. Poemul era de fapt o imitaţie după „Le jeune captive” sau „Tânăra prizonieră” de Andre Chenier. Poezia lui Bolintineanu a fost publicată în „Curierul de ambe sexe”.
 
La Bucureşti se constituie Asociaţia literară, sprijinită de fraţii Alexandru şi Ştefan Goldescu, care îl trimit pe Dimitrie Bolintineanu, în 1845, la Paris, cu o bursă din partea asociaţiei, pentru a participa la cursurile lui Jules Michelet, Edgar Quinet şi Adam Mickiewicz.
 
În anul 1847 îi apare la Bucureşti primul volum de versuri, intitulat „Colecţie din poeziile domnului D. Bolintineanu”, care cuprindea elegii, balade istorice şi balada fantastică „Mihnea şi baba”.
 
Când a izbucnit Revoluţia de la Paris în februarie 1848, decide, împreună cu alţi colegi plecaţi acolo, să se întoarcă în ţară şi să stabilească contacte cu revoluţionarii din Bucovina. În explozia gazetărească ce a avut loc pe fondul revoluţiei, C.A. Rosetti tipăreşte revista „Pruncul român”, iar Bolintineanu conduce publicaţia „Poporul suveran”.
 
Textele sale i-au adus exilul, iar Bolintineanu a ales să plece în Transilvania, apoi la Constantinopol. Pentru că nu a putut fi profesor o perioadă lungă, se întoarce la Paris, acolo unde îşi continuă studiile pe care le întrerupsese în trecut.
 
În anul 1859 se întoarce în ţară şi se implică în viaţa politică a ţării, devenind chiar ministru de externe, culte şi instrucţiune publică. Meritul său, dar şi al lui Costache Negruzzi, a fost faptul că a înfiinţat primele şcoli la românii macedoneni. Tot în anul 1859, primeşte gradul al treilea în Loja Steaua Dunării din Bucureşti, iar în 1864 a devenit membru al Lojii Frăţia.
 
Dimitrie Bolintineanu a scris proză, dar s-a făcut remarcat şi prin poezie, versuri pe care le-a integrat în ciclurile „Legendele istorice”, „Florile Bosforului”, „Basmele”, „Macedonele” şi „Reveriile”.
 
A încercat să scrie şi epopei - Traianida”, dramaturgie - piese istorice, îmbinând proza şi poezia. De asemenea, publică satirele „Două Tombatere”, în care înfăţişează doi boieri nemulţumiţi de starea vremurilor în care trăiau, şi „Advocaţii”, o ironie la adresa avocaţilor. Romanul este, de asemenea, un gen încercat de autor, cum este cel intitulat „Manoil”.


Volumul „Legendele istorice” este prezentat ca fiind unul de poezii narative, dar cu un puternic element liric, având subiecte istorice. Tot în acest volum a arătat patriotismul femeii române, pe care l-a dus chiar „până la sublim”.
 
„Florile Bosforului” cuprinde poezii lirice şi narative, cu subiecte orientale, în care ni se descriu frumuseţile naturii, frumuseţea femeilor, amorul şi gelozia. În „Basme” a adunat o serie de poezii narative cu subiecte diferite, în care „miraculosul” joacă un rol însemnat, acesta fiind amestecat şi cu personaje istorice. În „Macedonele” descrie frumuseţile din ţările locuite de macedoneni şi întâmplările din viaţa lor.
 
Volumul „Reverii” cuprinde poezii lirice şi anumite elegii. Din acestea fac parte „Plângerile poetului român”, „Scopul omului”, „Un tânăr român mort în străinătate”. Constanţa îl omagiază prin faptul că o stradă a oraşului îi poartă numele.
 
Nicolae Iorga spunea despre Dimitrie Bolintineanu: „Un merit sigur are Bolintineanu: meşteşugul de a face versuri. Versurile sale sunt mult mai bine reuşite, vorbim în special de ritm, decât ale tuturor poeţilor anteriori şi contemporani. Poate că această calitate, cum şi maximele patriotice din scrierile sale, i-au asigurat succesul în prima parte a activităţii sale”.
 
Mai jos puteţi citi una dintre cele mai cunoscute poezii ale sale, „La România”:
„Astfel cum se-nclină crinul
Fără viaţă şi color,
Când un vierme-i roade sânul
Fraged şi desfătător;
Astfel, dulce Românie,
Tu începi a te fana,
Şi nimic n-aduce ţie
Viaţa şi mărirea ta!
Dragă, moartea locuieşte
Chiar în sânul tău frumos.
Unde mergi ea te-nsoteşte;
Orice faci e de prisos.
Când în dorul ce te-abate
Tu încaleci să combaţi,
Un fiastru urcă-n spate
Şi iţi zice să abaţi!
Când pe râul organizării
Vasul tău vrei a-l purta,
Un fiastru, al pierzării,
Pune mâna-n cârma sa.
Unde mâna ta plăcută
Scrie fericire,-amor!
Altă mână nevăzută
Scrie-ndată: ură, dor!
Când tu faci o faptă bună
Fiii tăi o veştezesc,
Rozele p-a ta cunună
Cum le pui se ofilesc!
Şi speranţa ta se curmă!
Cu nimica nu te-mpaci!
Toţi s-arată pentru cârmă;
Dar eu nu mai văz cârmaci!”
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii