Consiliul Județean Constanța caută service auto! Contract de peste 200.000 de lei pentru întreținerea parcului auto (DOCUMENTE)
Consiliul Județean Constanța caută service auto! Contract de peste 200.000 de lei pentru întreținerea parcului
26 May, 2026 16:56
ZIUA de Constanta
135
Marime text
135
Marime text
Consiliul Județean Constanța a lansat luni, 25 mai 2026, o procedură de selecție de ofertă cu scopul de a asigura funcționarea optimă și siguranța flotei sale de vehicule. Instituția administrativă scoate la licitație contractul pentru „Servicii de întreținere și reparații auto pentru parcul auto al Consiliului Județean Constanța”.Potrivit LicitatiaPublica.ro valoarea contractului este estimată la 215.000 lei fară T.V.A.
Termen limită pentru depunerea documentației este 28 mai 2026 ora 12:00.
Contractul prevede achiziția de servicii de întreținere auto, servicii de reparații auto, diagnoză auto, ITP, lucrări mecanice, lucrări electrice, lucrări de tinichigerie, vopsitorie, echilibrare anvelope, vulcanizare, demontare/montare, reglaj direcție 3D, tractări auto, asistență tehnică în traseu și punct de constatare daună CASCO.
Autoritatea contractanta este Consiliul Județean Constanta, care își propune să achiziționeze servicii specializate de întreținere, reparații mecanice și electrice, diagnoza, ITP și alte lucrări necesare pentru autovehiculele din dotarea să, inclusiv pentru structurile teritoriale și pentru Centrul Militar Zonal Constanta. Achiziția se realizează printr-o procedura de achiziție directa, finanțată din bugetul local, și se regăsește în conformitate cu prevederile legale privind achizițiile publice.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


