Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
12:14 04 07 2020 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Klaus Iohannis a sesizat Curtea Constituțională. Care este motivul

ro

08 May, 2020 16:21 786 Marime text
Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a trimis Curții Constituționale vineri, 8 mai a.c., o sesizare de neconstituționalitate asupra Legii pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 39/2017 privind acțiunile în despăgubire în cazurile de încălcare a dispozițiilor legislației în materie de concurență, precum și pentru modificarea și completarea Legii concurenței nr. 21/1996.

Vă prezentăm textul sesizării:


 București, 8 mai 2020

 Domnului VALER DORNEANU

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE


 

În temeiul dispozițiilor art. 146 lit. a) din Constituție și ale art. 15 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, formulez următoarea

 

SESIZARE DE NECONSTITUȚIONALITATE

asupra

Legii pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 39/2017 privind acțiunile în despăgubire în cazurile de încălcare a dispozițiilor legislației în materie de concurență, precum și pentru modificarea și completarea Legii concurenței nr. 21/1996
 

Legea pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 39/2017 privind acțiunile în despăgubire în cazurile de încălcare a dispozițiilor legislației în materie de concurență, precum și pentru modificarea și completarea Legii concurenței nr. 21/1996 a fost transmisă de Parlament spre promulgare Președintelui României în data de 21 aprilie 2020. Prin modul în care a fost adoptată, precum și prin conținutul normativ, legea criticată contravine unor norme și principii constituționale, pentru motivele prezentate în cele ce urmează.

I. Motive de neconstituționalitate extrinsecă

1. Încălcarea dispozițiilor art. 115 alin. (5) teza a III-a din Constituție

Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 39/2017 privind acțiunile în despăgubire în cazurile de încălcare a dispozițiilor legislației în materie de concurență, precum și pentru modificarea și completarea Legii concurenței nr. 21/1996 a fost depus de Guvern, spre dezbatere și adoptare, la Senat, ca primă Cameră competentă la data de 08.06.2017, fiind înregistrat la Biroul permanent al acestei Camere sub nr. B.251/2017. Acest proiect de lege a fost adoptat de Senat în ședința din data de 3 octombrie 2017. În conformitate cu dispozițiile constituționale și regulamentare aplicabile la data dezbaterii proiectului de lege menționat în Senat, acesta a fost adoptat de către prima Cameră competentă să îl dezbată, cu încălcarea dispozițiilor art. 115 alin. (5) din Constituție, prin depășirea termenului de 30 de zile în care aceasta se putea pronunța asupra Ordonanței de urgență nr. 39/2017.

În jurisprudența sa, Curtea Constituțională a reținut că „Legea fundamentală instituie (...) o prezumție absolută, în virtutea căreia o inițiativă legislativă, chiar dacă nu a fost adoptată de o Cameră, se consideră adoptată prin simpla trecere a timpului. Prezumția se bazează pe o presupusă acceptare tacită a propunerii legislative și pe lipsa obiecțiilor primei Camere sesizate. Termenul de 45 de zile, respectiv de 60 de zile, prevăzut la art. 75 alin. (2) din Constituție, este un termen de decădere care privește raporturile constituționale dintre autoritățile publice, respectiv raporturile dintre cele două Camere ale Parlamentului, pe de o parte, și între acestea și Guvern, pe de altă parte.” (Decizia nr. 646/2018, par. 83). Apreciem că aceste considerente sunt aplicabile mutatis mutandis și termenului de 30 de zile prevăzut de art. 115 alin. (5) teza a III-a din Legea fundamentală.

Așadar, și în cazul ordonanțelor de urgență ale Guvernului, Legea fundamentală instituie - prin art. 115 alin. (5) - o prezumție absolută, în virtutea căreia proiectul legii de aprobare a ordonanței de urgență a Guvernului se consideră adoptat de prima Cameră prin simpla trecere a timpului. La împlinirea acestui termen, dreptul și, totodată, obligația primei Camere competente să dezbată această inițiativă legislativă încetează, legea trebuind să fie considerată adoptată în forma depusă de Guvern. Totodată, ca efect al împlinirii termenului constituțional de 30 de zile, se naște dreptul celei de-a doua Camere, în calitate de Cameră decizională, de a se pronunța asupra legii adoptate în condițiile art.115 alin. (5) din Constituție și de a decide definitiv.

Potrivit art. 115 alin. (5) din Constituție, „Ordonanța de urgență intră în vigoare numai după depunerea sa spre dezbatere în procedură de urgență la Camera competentă să fie sesizată și după publicarea ei în Monitorul Oficial al României. Camerele, dacă nu se află în sesiune, se convoacă în mod obligatoriu în 5 zile de la depunere sau, după caz, de la trimitere. Dacă în termen de cel mult 30 de zile de la depunere, Camera sesizată nu se pronunță asupra ordonanței, aceasta este considerată adoptată și se trimite celeilalte Camere care decide de asemenea în procedură de urgență. Ordonanța de urgență cuprinzând norme de natura legii organice se aprobă cu majoritatea prevăzută la articolul 76 alineatul (1)”.

În conformitate cu întregul regim constituțional al delegării legislative și ținând cont de rolul Parlamentului, astfel cum este acesta reglementat de art. 61 din Constituție, depunerea de către Guvern a unei ordonanțe de urgență la Camera competentă să o dezbată se realizează prin depunerea la această Cameră a unui proiect de lege de aprobare a ordonanței de urgență în cauză.

Potrivit dispozițiilor constituționale menționate, proiectele de lege de aprobare a ordonanțelor de urgență se depun de Guvern la Camera competentă, stabilită în condițiile art. 75 alin. (1) din Constituție. Spre deosebire însă de situația prevăzută la art. 75 alin. (2) din Legea fundamentală, prima Cameră sesizată, are la dispoziție un termen unic, de 30 de zile, pentru a se pronunța asupra inițiativei legislative respective. Depășirea acestui termen are ca efect imposibilitatea Camerei de reflecție de a se mai exprima asupra proiectului de act normativ, cu consecința adoptării tacite a proiectului de lege de aprobare a ordonanței de urgență în cauză și a transmiterii sale celeilalte Camere care, în calitate de Cameră decizională, urmează să se pronunțe asupra acestuia în condițiile art. 75 alin. (3)-(5) din Constituție.

De asemenea, potrivit aceleiași norme constituționale, termenul de 30 de zile, curge de la data depunerii ordonanței de urgență la Camera competentă. Fiind pe tărâmul dreptului public, la calculul termenului de 30 de zile prevăzut de art. 115 alin. (5) din Constituție, trebuie să fie inclusă atât ziua în care acesta începe să curgă, cât și ziua în care se împlinește.

1.1. Data depunerii ordonanței de urgență la Camera competentă este data depunerii de către Guvern a proiectului de lege de aprobare a ordonanței de urgență la prima Cameră, atestată prin data înregistrării proiectului de lege în cauză la această Cameră a Parlamentului.

1.1.1. La momentul depunerii la Camera competentă să o dezbată, proiectul de lege respectiv este înregistrat și acesta devine data depunerii ordonanței de urgență  la Camera competentă, în sensul art. 115 alin. (5) din Legea fundamentală. Pe lângă faptul că certifică îndeplinirea de către Guvern a unei obligații constituționale, această dată are o deosebită importanță sub aspectul intrării în vigoare a ordonanței de urgență. Totodată, de la această dată curge și termenul de 30 de zile în cadrul căruia prima Cameră urmează să se pronunțe asupra ordonanței de urgență prin adoptarea unui proiect de lege de aprobare sau de respingere a acesteia.

Orice altă interpretare ar echivala cu o încălcare a voinței legiuitorului constituant derivat care, prin instituirea unor norme derogatorii de la prevederile  art. 75 alin. (2) din Constituție, a avut în vedere, și în această privință, preeminența Parlamentului în raporturile cu Guvernul în ceea ce privește competența de a adopta acte cu putere de lege, aspecte puse în evidență de:

- stabilirea unui termen mult mai scurt față de procedura ordinară de la art. 75 alin. (2) (indiferent de complexitatea reglementării prin ordonanță de urgență);

- instituirea unei referințe clare, neechivoce, de la care termenul de adoptare tacită curge (spre deosebire de art. 75 alin. (2), care nu cuprinde nicio mențiune în acest sens);

-  prevederea unui unic termen în care Parlamentul trebuie să se pronunțe asupra legislației delegate (de 30 de zile, față de cel de 45 sau 60 de zile);

- consacrarea obligativității dezbaterii în procedură de urgență, precum și cea a convocării de urgență a Parlamentului, în situația în care acesta nu este în activitate la data la care Guvernul adoptă o ordonanță de urgență.

În plus, o interpretare potrivit căreia termenul de 30 de zile prevăzut de art. 115 alin. (5) din Constituție curge de la un alt moment decât cel al înregistrării proiectului de lege la Camera competentă să-l dezbată ar însemna că, deși legiuitorul constituant nu a prevăzut nimic în acest sens, sintagma „30 de zile de la depunere” din cuprinsul art. 115 alin. (5) teza I are un alt înțeles decât cea de la art. 115 alin. (5) teza a II-a din Constituție. Or, o asemenea interpretare excedează Constituției, adăugând la Legea fundamentală, dispozițiile art. 115 alin. (5) neputând fi disociate de voința legiuitorului constituant de a introduce în cadrul regimului constituțional al ordonanțelor de urgență un unic reper, atât pentru destinatarii ordonanței de urgență, cât și pentru autoritățile publice cu competențe atât în emiterea/adoptarea acestora, cât și în menținerea lor în ordinea juridică.

Totodată, a admite că această sintagmă - „30 de zile de la depunere” - din conținutul aceluiași alineat vizează, în cadrul procedurii parlamentare, momente diferite ce țin de parcursul legislativ al unei inițiative legislative ar echivala cu introducerea unei prerogative a Camerelor Parlamentului - de a dispune prin regulamentele parlamentare cu privire la momentul de la care începe să curgă termenul de adoptare tacită - de care, spre deosebire de prevederile art. 75 alin. (2) din Constituție, acestea nu dispun în ceea ce privește regimul ordonanțelor de urgență, astfel cum este acesta reglementat la art. 115 alin. (5) din Legea fundamentală.

Nu în ultimul rând, a accepta că înțelesul sintagmei  „(...) de la depunere” din întregul conținut normativ al art. 115 alin. (5) din Legea fundamentală este altul decât cel al înregistrării de către Guvern a proiectului de lege de aprobare a ordonanței de urgență la Camera competentă este de natură să creeze confuzie în rândul destinatarilor normei care, prin raportare la orice alt element/moment din cadrul parcursului legislativ al unui asemenea proiect de lege, nu ar putea stabili, după publicarea ordonanței de urgență în Monitorul Oficial al României, dacă aceasta a intrat sau nu în vigoare; orice altă interpretare ar fi de natură să genereze incertitudine, lipsind de previzibilitate norma, aspect care nu poate fi primit, întrucât prin redactarea alin. (5) al art. 115 în actuala formă, legiuitorul constituant derivat a avut drept scop chiar înlăturarea acestei consecințe.

1.1.2. Regulamentele parlamentare stabilesc că termenul de 30 de zile în care prima Cameră competentă se pronunță asupra unei ordonanțe de urgență se calculează de la data depunerii de către Guvern a proiectului de lege de aprobare a ordonanței respective. Data depunerii proiectului de lege de aprobare a unei ordonanțe de urgență la Senat, ca primă Cameră competentă, să îl dezbată este data înregistrării acestui proiect de lege la Biroul permanent al Senatului și nu data prezentării acestuia în Biroul permanent.

În perioada 8 iunie - 3 octombrie 2017 (perioada în care legea supusă controlului de constituționalitate s-a aflat în dezbaterea Senatului) erau în vigoare  următoarele prevederi regulamentare procedurale relevante în cazul proiectelor de lege de aprobare a ordonanțelor de urgență:

- art. 36 alin. (1) lit. e) - actualul art. 35 alin. (1) lit. e) - din Regulamentul Senatului: „Art. 36.- (1) Biroul permanent al Senatului are următoarele atribuții: (...) e) primește proiectele de lege sau propunerile legislative și decide: - reținerea proiectului la Senat și sesizarea comisiilor permanente competente în vederea întocmirii rapoartelor și avizelor, în cazul în care Senatul este competent să dezbată și să adopte ca primă Cameră sesizată, precum și în cazul în care Senatul este sesizat de către Camera Deputaților; - transmiterea proiectelor de lege sau a propunerilor legislative Camerei Deputaților, în cazul în care aceasta este competentă să le dezbată și să le adopte ca primă Cameră sesizată, ca urmare a hotărârii plenului Senatului și cu avizul Comisiei pentru constituționalitate”;

- art. 90 alin. (5) - actualul art. 93 alin. (5) - din Regulamentul Senatului: „(5) În situația ordonanțelor de urgență ale Guvernului, termenul este de 30 de zile, potrivit art. 115 alin. (5) din Constituția României, republicată.”;

- art. 90 alin. (8) - actualul art. 93 alin. (8) - din Regulamentul Senatului:  „(8) Termenele prevăzute la alin. (3) și (5) se calculează potrivit art. 115 din același Regulament”.;

- art. 91 alin. (1) -  actualul art. 94 alin. (1) -  din Regulamentul Senatului: „Art. 91. -  (1) În vederea încadrării în termenele prevăzute la art. 93 alin. (3) și la art. 112-114 din prezentul Regulament, precum și la art. 115 alin. (5) din Constituția României, republicată, proiectele de lege și propunerile legislative se înaintează Biroului permanent al Senatului, care dispune: a) sesizarea comisiilor permanente competente pentru întocmirea avizelor sau a raportului, stabilind și termenele de depunere a acestora; b) transmiterea proiectului de lege sau a propunerii legislative Camerei Deputaților, în cazul în care o comisie permanentă apreciază că Senatul nu este competent să dezbată și să adopte proiectul, ca primă Cameră sesizată. În aceste cazuri, avizul Comisiei pentru constituționalitate este obligatoriu; c) solicitarea avizului Consiliului Legislativ, al Consiliului Economic și Social și al altor instituții sau organisme care, potrivit legii, au competența de avizare, dacă acesta nu a fost dat; d) distribuirea către senatori a proiectelor sau propunerilor legislative, a avizului Consiliului Legislativ, al Consiliului Economic și Social și al altor instituții ori organisme care, potrivit legii, au competența de avizare, a hotărârii Curții Constituționale, în cazurile prevăzute de Constituție, și a punctului de vedere al Guvernului, în cazurile cerute de lege, pentru propunerile legislative, stabilind și termenul de depunere a amendamentelor de către senatori, sub sancțiunea decăderii.”;

- art. 92 - actualul art. 95 - din Regulamentul Senatului: „Art. 92. - Toate proiectele și propunerile legislative se înregistrează la Senat în ordinea primirii lor, se distribuie senatorilor și se publică pe pagina de internet a Senatului. (2) După înregistrarea la Biroul permanent a propunerii legislative pot deveni inițiatori și alți senatori, cu acordul scris ai inițiatorului/inițiatorilor propunerii legislative.”;

- art.112 - actualul art. 115 - din Regulamentul Senatului: „Art. 112. - În cazul proiectului de lege privind aprobarea ordonanței de urgență, dacă Senatul nu se pronunță în termen de cel mult 30 de zile de la depunere, aceasta este considerată adoptată și se trimite Camerei Deputaților”.

- art. 114  - actualul art. 117 - din Regulamentul Senatului: „Art. 114. - În perioadele de vacanță parlamentară a Senatului proiectele de lege și propunerile legislative se înregistrează la data depunerii lor, iar termenele procedurale de legiferare încep să curgă de la data reluării activității Senatului în sesiune.”;

- art. 115 - actualul art.118 - din Regulamentul Senatului: „Art. 115. - Pentru propunerile legislative termenele de legiferare curg de la data înregistrării acestora la Biroul permanent, însoțite de avizele necesare”.

- art. 116 - actualul art. 119, care însă în prezent are un cu totul alt conținut normativ - din Regulamentul Senatului: „Art. 116.- Pentru termenele procedurale ale procesului legislativ se iau în calcul numai zilele în care Senatul lucrează în plen sau în comisii permanente”.

Coroborând dispozițiile regulamentare aplicabile la momentul dezbaterii în Senat a legii criticate (la care în continuare ne vom referi prin trimitere la numărul textelor din Regulament aflate în vigoare în anul 2017 în perioada de referință), în ceea ce privește data de la care curge termenul de 30 de zile prevăzut de art. 115 alin. (5) din Constituție, se impun următoarele concluzii:

a) proiectele de aprobare a ordonanțelor de urgență se înregistrează la Senat în ordinea primirii lor, se distribuie senatorilor și se publică pe site-ul acestei Camere a Parlamentului (art. 92 - actualul art. 95 - din Regulamentul Senatului); după cum am arătat, data înregistrării atestă depunerea ordonanței de urgență la Senat, ca primă Cameră competentă să o dezbată și, după publicarea acesteia în Monitorul Oficial al României, ordonanța respectivă intră în vigoare;

b) într-o interpretare sistematică a dispozițiilor art. 92 coroborate cu cele ale art. 36 alin. (1) lit. e) din Regulamentul Senatului, înregistrarea proiectelor de lege de aprobare a ordonanțelor de urgență - ca de altfel a tuturor inițiativelor legislative depuse la Senat ori la Camera Deputaților - se face la Biroul permanent al acestei Camere, ca unic organism competent să primească proiectele de lege sau propunerile legislative; în acest sens, în practica parlamentară, proiectul de lege de aprobare a unei ordonanțe de urgență primește un număr de înregistrare marcat cu litera B, urmat de data înregistrării; pentru a diferenția proiectele de lege înregistrate la Biroul permanent de cele prezentate acestui organ de conducere executivă a Senatului, după prezentarea în Biroul permanent, proiectele de lege de aprobare a ordonanțelor de urgență primesc și un nou număr, marcat cu litera L, urmat de data ședinței Biroului permanent;

c) potrivit art. 90 alin. (8) coroborat cu art. 115 din Regulamentul Senatului [actual, art. 93 alin. (8) și art. 118], termenul de 30 de zile prevăzut de art. 115 alin. (5) din Constituție, în cadrul căruia Senatul trebuie să se pronunțe asupra ordonanței de urgență, respectiv asupra proiectului de lege de aprobare a ordonanței în cauză, curge de la data înregistrării acestuia la Biroul permanent, însoțit de avizele necesare, și nu de la data prezentării acestui proiect de lege Biroului permanent;

d) Regulamentul Senatului făcea și face o distincție foarte clară între data înregistrării și data prezentării la Biroul permanent a unei inițiative legislative [art. 90 alin. (1), (3) și (8) coroborate cu art. 112 și art. 114 – actual, art. 93 alin. (1), (3) și (8), respectiv art. 115 și art. 118 - din Regulamentul Senatului]; astfel: (i) asupra proiectelor de lege și propunerilor legislative cu care este sesizat în calitate de primă Cameră competentă, dar cu privire la care trebuie să se exprime în termen de 45/60 de zile – deci în temeiul art. 75 alin. (2) din Constituție, care nu stabilește expres momentul de la care se calculează - acest termen curge de la data prezentării respectivelor inițiative în Biroul permanent; (ii) asupra proiectelor de lege de aprobare a ordonanțelor de urgență cu care este sesizat în calitate de primă Cameră competentă, dar cu privire la care trebuie să se exprime în termenul de 30 de zile – deci în temeiul art. 115 alin. (5) din Constituție, care stabilește expres momentul de la care se calculează - acest termen curge de la data înregistrării respectivelor inițiative la Biroul permanent;

e) faptul că în practica parlamentară toate inițiativele înregistrate la Senat – în fapt la Biroul permanent – primesc mai întâi un număr marcat cu B, iar după prezentarea în Biroul permanent un număr marcat cu L, nu are și nici nu poate avea aceeași semnificație și nici aceleași consecințe procedurale: astfel, în acord cu dispozițiile constituționale și regulamentare aplicabile:

- pentru toate inițiativele legislative asupra cărora Senatul se exprimă în 45/60 de zile, numai înregistrarea cu L marchează data de la care curg aceste termene;

- pentru proiectele de lege de aprobare a ordonanțelor de urgență, această înregistrare marchează, procedural, momentul sesizării comisiilor permanente competente să avizeze proiectul în cauză și data de la care curg termenele stabilite în acest scop de către Biroul permanent.

Prin urmare, Regulamentul Senatului - ale cărui dispoziții sunt și erau în vigoare, aplicabile și la momentul dezbaterii proiectului de lege supus controlului de constituționalitate în Senat, în perioada iunie - octombrie 2017, prevedea și  prevede, fără echivoc, în acord cu dispozițiile art. 115 din Constituție, că termenul de 30 de zile în care prima Cameră competentă se pronunță asupra unei ordonanțe de urgență începe să curgă de la data depunerii acesteia, respectiv de la data înregistrării proiectului de lege la prima Cameră învestită cu dezbaterea acesteia, respectiv la Biroul permanent al acestei Camere.

În consecință, în acord cu normele constituționale, și dispozițiile regulamentare stabilesc un regim derogator cu privire la momentul de la care începe să curgă termenul de adoptare tacită în cazul proiectelor de aprobare a ordonanțelor de urgență, după cum și dispozițiile art. 115 alin. (5) din Legea fundamentală instituie un regim derogator de la prevederile art. 75 alin. (2) din Constituție. Astfel, în deplină consonanță cu voința legiuitorului constituant, dispozițiile menționate din Regulamentul Senatului prevedeau - și prevăd și în prezent - că, spre deosebire de orice alte proiecte de lege inițiate de Guvern (pentru care termenul de adoptare tacită de 45 sau 60 de zile curge de la data prezentării lor în Biroul permanent), ori spre diferență de orice alte propuneri legislative (pentru care același termen de 45/60 de zile curge de la data prezentării acestora la Biroul permanent însoțite de toate avizele cerute de lege), în cazul ordonanțelor de urgență, termenul de 30 de zile curge de la data înregistrării proiectelor de lege de aprobare a acestora la Camera competentă să le dezbată, respectiv de la data înregistrării acestora la Biroul permanent, atestată prin număr de înregistrare marcat cu B.

1.1.3. În jurisprudența sa, Curtea Constituțională a statuat că, în cazul în care regulamentele parlamentare prevăd un mod de calcul derogator de la regula comună existentă în dreptul public - conform căruia termenele ce privesc desfășurarea raporturilor constituționale dintre autoritățile publice se calculează pe zile pline - în baza autonomiei parlamentare, și cât timp prezumția de constituționalitate atașată Regulamentului Senatului sau Camerei Deputaților nu a fost contestată sau răsturnată în formele și termenii prevăzuți de Constituție, modul de calcul al termenului de adoptare a legii se realizează potrivit Regulamentului Senatului (Decizia nr. 650/2018, par. 227, 228). De asemenea, în legătură cu modul de calcul al acestor termene, în jurisprudența sa recentă, Curtea Constituțională a reținut că „singura ipoteză în care termenele de adoptare tacită ar putea fi suspendate este aceea a vacanței parlamentare, respectiv a perioadei dintre sesiunile parlamentare ordinare, în condițiile în care nu s-a solicitat întrunirea în sesiune extraordinară, la cererea Președintelui României, a biroului permanent al fiecărei Camere ori a cel puțin o treime din numărul deputaților sau al senatorilor” (Decizia nr. 646/2018 par. 86).

Coroborând și interpretând sistematic dispozițiile din Regulamentul Senatului aplicabile la momentul dezbaterii în Senat a legii criticate, în ceea ce privește modul de calcul al termenului de 30 de zile prevăzut de art. 115 alin. (5) din Constituție se impun următoarele concluzii:

a) pentru proiectele de lege de aprobare a ordonanțelor de urgență, termenul de 30 de zile prevăzut de art. 115 alin. (5) din Constituție curge de la data înregistrării acestuia la Biroul permanent (în cazul nostru, de la data la care, convențional, primește nr. de B), însă acest termen se suspendă în perioada în care Senatul nu este în activitate; cu alte cuvinte, în perioada în care, în conformitate cu art. 66 din Constituție, Senatul nu este în sesiune, termenele procedurale, inclusiv cel prevăzut la art. 115 alin. (5) din Constituție, sunt suspendate; pe de altă parte, în perioada în care Senatul este în sesiune - ordinară sau extraordinară - aceste termene curg, dispozițiile regulamentare nedistingând în acest sens după cum proiectul de lege al unei ordonanțe este sau nu înscris pe ordinea de zi a Senatului sau a comisiilor permanente competente să-l dezbată (art. 114 - actual art. 117 - din Regulamentul Senatului);

b) în perioada în care Senatul este în activitate, termenele procedurale se calculează numai în zilele în care Senatul lucrează în plen și în comisii (art. 116 din Regulamentul Senatului aflat în vigoare la data dezbaterii în Senat a legii criticate).

1.2. Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 39/2017 privind acțiunile în despăgubire în cazurile de încălcare a dispozițiilor legislației în materie de concurență, precum și pentru modificarea și completarea Legii concurenței nr. 21/1996 a fost depus spre dezbatere și adoptare la Senat, ca primă Cameră competentă la data de 08.06.2017, fiind înregistrat la Biroul permanent al acestei Camere sub nr. B.251/2017.

1.2.1. În conformitate cu prevederile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, la data înregistrării la Senat a proiectului de lege menționat, acesta a fost depus însoțit de avizele necesare (cu excepția avizului CES, după cum vom arăta la punctul I pct. 3). Astfel, potrivit documentelor asociate, publicate pe site-ul Senatului, avizul Consiliului Legislativ pentru OUG nr. 39/2017 a fost emis în data de 25 mai 2017.

Prin urmare, la data de depunerii OUG nr. 39/2017 la Senat, ca primă Cameră sesizată, proiectul de lege de aprobare a acestei ordonanțe de urgență aparent îndeplinea condițiile constituționale și regulamentare. Ca atare, în aceeași zi în care a fost depusă la Senat, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 39/2017 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 422/2017. În consecință, în conformitate cu prevederile art. 115 alin. (5) din Constituție, OUG nr. 39/2017 a intrat în vigoare la data de 8 iunie 2017.

Ulterior, la data de 12 iunie 2017, proiectul de lege de aprobare a OUG nr. 39/2017 a fost prezentat Biroului permanent, care a stabilit comisiile permanente competente să îl avizeze, precum și termenele în care urmau să fie elaborate avizele și raportul. Ca urmare a prezentării sale, proiectul de lege menționat a fost înregistrat sub nr. L163/12.06.2017. Potrivit datelor publicate pe site-ul Senatului, corespunzătoare parcursului legislativ în cadrul primei Camere sesizate, acest proiect de lege a fost adoptat de Senat la data de 3 octombrie 2017, fiind apoi transmis Camerei Deputaților, în calitate de Cameră decizională.

1.2.2. În perioada 8 iunie – 3 octombrie 2017, Senatul a lucrat în plen și în comisii astfel:

a) în sesiune ordinară:

- sesiunea februarie - iunie 2017: 8 iunie, 12-15 iunie, 19-22 iunie, 26-29 iunie;

- sesiunea septembrie - decembrie 2017: 1 septembrie, 4-7 septembrie, 12-14 septembrie, 18-21 septembrie, respectiv 25-28 septembrie;

b) în sesiune extraordinară: 8 august (Decizia nr. 14/2017, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 652 din 8 august 2017);

c) în intervalul de timp 1 iulie – 31 august 2017  - activitate în comisiile permanente (Hotărârea Biroului permanent al Senatului nr. 21/2017 privind organizarea activității Senatului în perioada 1 iulie – 31 august 2017[1]).

Menționăm că Hotărârea Biroului permanent al Senatului nr. 21/2017 a fost adoptată în temeiul art. 36 alin. (1) lit. d) din Regulamentul Senatului, potrivit căruia Biroul permanent are atribuția de a pregăti și organiza în bune condiții activitatea Senatului. Referitor la activitatea desfășurată în perioada  1 iulie – 31 august 2017, precizăm că, în conformitate cu art. 2 și potrivit anexei nr. 2 la Hotărârea Biroului permanent al Senatului nr. 21/2017, toate comisiile permanente ale Senatului - inclusiv cele care au fost sesizate pentru avizare sau în fond cu proiectul de lege de aprobare a OUG nr. 39/2017 - au desfășurat activitate. În baza acestei hotărâri de Birou permanent, comisiile permanente au avizat proiecte sau propuneri legislative și au desfășurat și alte activități care au implicat analize, documentare sau informare pe diverse teme din domeniul lor de activitate. Astfel, potrivit anexei nr. 2, Comisia buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital – sesizată cu întocmirea avizului la proiectul de lege de aprobare a OUG nr. 39/2017 a desfășurat activitate și în perioada 3-7 iulie 2017, însă conform datelor publicate pe site-ul oficial al Senatului, aceasta a desfășurat activitate și în data de 29 august 2017 – când a adoptat avize la o serie de proiecte de lege cu care era sesizată; în acest sens, doar cu titlu de exemplu, menționăm avizul adoptat de Comisia buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital în data de 29 august 2017 la proiectul de lege de aprobare a OUG nr. 55/2017 pentru modificarea și completarea OUG  nr. 11/2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor  - L. 205/2017). De asemenea, în conformitate cu același act al Biroului permanent, cele două comisii sesizate în fond cu privire la proiectul de lege de aprobare a OUG nr. 39/2017, respectiv Comisia juridică,  de numiri, disciplină, imunități și validări, precum și Comisia economică, industrii și servicii și-au derulat activitatea în perioada 3-14 iulie 2017 și 28-31 august 2017, respectiv în perioada 3-5 iulie 2017 și 28, 29 august 2017.

Având în vedere cele arătate cu privire la activitatea Senatului în plen și în comisii în intervalul 8 iunie - 3 octombrie 2017 și având în vedere prevederile fostelor art. 114-116 (actual art. 117-119) din Regulamentul Senatului cu privire la zilele ce intră în calculul termenului de 30 de zile în care Senatul trebuia să se pronunțe, în calitate de primă Cameră competentă cu privire la proiectul de lege de aprobare a OUG nr. 30/2017 se impun cel puțin următoarele concluzii:

- data de 8 iunie, data la care OUG nr. 39/2017, respectiv proiectul de aprobare a acesteia au fost depuse la Senat în calitate de primă Cameră competentă, nu poate fi exclusă din calculul termenului de 30 de zile; aceasta este o soluție care se impune din întreaga analiză a dispozițiilor, atât constituționale, cât și regulamentare aplicabile la momentul dezbaterii acestui proiect de lege în Senat;

- data de 8 august, în care Senatul a fost convocat în sesiune extraordinară, de asemenea, nu poate fi exclusă din calculul acestui termen, întrucât art. 114 din Regulament nu distinge în conținutul său între sesiune ordinară sau extraordinară și nici nu are în vedere în ce măsură proiectul de lege în cauză se află sau nu pe ordinea de zi a unei ședințe;

- din perioada 1 iulie - 31 august 2017, în care potrivit art. 2 din Hotărârea Biroului permanent al Senatului, comisiile permanente ale Senatului au lucrat cel puțin câte 5 zile această durată urmează să fie avută în vedere în calculul termenului de 30 de zile prevăzut de art. 115 din Constituție; orice altă interpretare echivalează cu concluzia că în acest interval organele de lucru ale Senatului nu și-ar fi desfășurat legal activitatea, avizele/rapoartele adoptate de comisiile permanente nu au fost legal/procedural emise, iar Biroul permanent al Senatului nu și-ar fi putut exercita o atribuție prevăzută de Regulament, prin emiterea unei hotărâri ce implică stabilirea unor activități ale organelor de lucru ale Senatului într-o perioadă în care această Cameră nu era convocată în sesiune extraordinară.

***

Având în vedere dispozițiile constituționale și regulamentare menționate, considerăm că la data de 3 octombrie 2017 termenul de 30 de zile prevăzut de art. 115 alin. (5) din Constituție, în care Senatul se putea pronunța în calitate de primă Cameră sesizată asupra proiectului de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 39/2017 privind acțiunile în despăgubire în cazurile de încălcare a dispozițiilor legislației în materie de concurență, se împlinise anterior acestei date. Prin urmare, în cadrul ședinței din data de 3 octombrie 2017, dreptul și, totodată, obligația Senatului de a dezbate această inițiativă legislativă încetase.

În acord cu regulile generale din dreptul public, ce presupun că la calculul unui termen trebuie să fie inclusă  atât ziua în care acesta începe să curgă, cât și ziua când se împlinește, și în conformitate cu dispozițiile constituționale și regulamentare aplicabile, termenul de 30 de zile prevăzut de art. 115 alin. (5) din Constituție s-a împlinit la data de 20 septembrie 2017. Acest termen a început să curgă la data de 8 iunie 2017, aceasta fiind prima zi a termenului de 30 de zile. La această zi se adaugă celelalte 12 zile în care Senatul a lucrat în plen și în comisii în sesiunea februarie- iunie 2017. La cele 13 zile se adaugă 5 zile de lucru în comisii din perioada 1 iulie-31 august 2017, în care comisiile permanente au lucrat potrivit Hotărârii Biroului permanent nr. 21/2017. La cele 18 zile rezultate se adaugă ziua de 8 august 2017, în care Senatul a fost convocat în sesiune extraordinară prin Decizia Președintelui Senatului nr. 14/2017, în cadrul căreia această Cameră a Parlamentului a lucrat în plen. La cele 19 de zile rezultate se mai adaugă 11 zile din sesiunea septembrie –decembrie 2017, în care Senatul a lucrat în plen și în comisii, respectiv zilele de 1 – ziua convocării Senatului în sesiune ordinară - 4, 5, 6, 7, 12, 13, 14 septembrie, 18, 19 și 20 septembrie. Această ultimă zi, fiind una în care Senatul a lucrat în comisii, este și ziua în care termenul de 30 de zile s-a împlinit.

Prin urmare, prin continuarea procedurii parlamentare după împlinirea termenului de 30 de zile și adoptarea Legii pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 39/2017 privind acțiunile în despăgubire în cazurile de încălcare a dispozițiilor legislației în materie de concurență, precum și pentru modificarea și completarea Legii concurenței nr. 21/1996,  în ședința din data de 3 octombrie 2017, Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat acest proiect de lege cu  încălcarea dispozițiile art. 115 alin. (5) teza a III-a din Constituție.  În consecință, pentru motivele expuse, prin adoptarea cu încălcarea acestor dispoziții constituționale, Legea pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 39/2017 privind acțiunile în despăgubire în cazurile de încălcare a dispozițiilor legislației în materie de concurență, precum și pentru modificarea și completarea Legii concurenței nr. 21/1996 este neconstituțională în ansamblul său.

2. Încălcarea dispozițiilor art. 75 alin. (1), (4) și (5) raportat la prevederile art. 76 alin. (1) și (2) coroborate cu cele ale art. 117 alin. (3) și ale art. 147 alin. (4) din Constituție, cu consecința încălcării principiului bicameralismului, astfel cum este acesta statuat în Constituție și dezvoltat prin jurisprudența Curții Constituționale

2.1. Încălcarea art. 75 alin. (1), (4) și (5) raportat la art. 76 alin. (1), (2) coroborat cu art. 117 alin. (3) și art. 147 alin. (4) din Constituție

2.1.1. Conform art. 117 alin. (3) din Constituție: „(3) Autorități administrative autonome se pot înființa prin lege organică”, iar potrivit art. 75 alin. (1) din Legea fundamentală, „Se supun spre dezbatere și adoptare Camerei Deputaților, ca primă Cameră sesizată (...) proiectele de legi organice prevăzute la (...) articolul 117 alin. (3) (...)”.

În jurisprudența Curții Constituționale referitoare la autoritățile administrative autonome s-au reținut următoarele: „potrivit art. 117 alin. (3) din Constituție [art. 116 alin. (3) anterior revizuirii Constituției din anul 2003], autoritățile administrative autonome se pot înființa prin lege organică. Așadar, reglementarea statutului acestei autorități se realizează prin norme de natura legii organice. Pe de altă parte, procedurile desfășurate în fața Consiliului Concurenței, vizate de obiectul excepției de neconstituționalitate, sunt stabilite prin norme de natura legii ordinare.” (Decizia nr. 568/2015, par. 30).

Totodată, Curtea a mai statuat că, „în condițiile în care Constituția nu cuprinde dispoziții referitoare la reglementarea prin lege organică a organizării și funcționării Consiliului Concurenței - autoritate administrativă autonomă, ci doar în legătură cu înființarea sa prin lege organică, nu pot fi reținute criticile de neconstituționalitate extrinsecă formulate. Astfel cum a statuat Curtea Constituțională, în jurisprudența sa, printr-o lege ordinară se pot modifica dispoziții dintr-o lege organică, dacă acestea nu conțin norme de natura legii organice, întrucât se referă la aspecte care nu sunt în directă legătură cu domeniul de reglementare al legii organice, în consecință, criteriul material este cel definitoriu pentru a analiza apartenența sau nu a unei reglementări la categoria legilor ordinare sau organice.” (Decizia nr. 622/2016, par. 26).  În aceeași decizie, Curtea a reținut că „Potrivit art. 117 alin. (3) din Constituție «Autorități administrative autonome se pot înființa prin lege organică», dispozițiile constituționale menționate fiind de asemenea de strictă interpretare (a se vedea în acest sens Decizia Curții Constituționale nr. 16 din 10 ianuarie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 66 din 29 ianuarie 2007), fără a putea fi extinse și cu privire la organizarea și funcționarea unor asemenea autorități. Exigența constituțională privind reglementarea prin lege organică vizează, așadar, doar înființarea Consiliului Concurenței, ca autoritate administrativă autonomă” (Decizia nr. 622/2016, paragraful 22).

Prin Decizia nr. 52/2018, Curtea Constituțională a realizat o distincție, din perspectiva dispozițiilor constituționale,  pe de o parte, între „înființarea, organizarea și funcționarea” unei autorități – această sintagmă cuprinzând toate cele  trei noțiuni fiind folosite împreună în cazul Consiliului Legislativ (art. 79), al Consiliului Economic și Social (art. 141) și al ministerelor [art. 117 alin. (1)] - sau „organizarea și funcționarea” unei autorități - termeni care sunt folosiți ca atare în cazul instituției Avocatului Poporului [art. 58 alin. (3)], al Parlamentului [art. 64 alin. (1)], al Autorității Electorale Permanente [art. 73 alin. (3) lit. a)], al Consiliului Superior al Magistraturii, al instanțelor judecătorești, al Ministerului Public și al Curții de Conturi [art. 73 alin. (3) lit. l)] - și, pe de altă parte, între „înființarea” unei autorități – noțiune utilizată de legiuitorul constituant în cazul autorităților administrative autonome sau al organelor de specialitate din subordinea Guvernului/ministerelor [art. 117 alin. (3)].

Prin decizia menționată mai sus, Curtea Constituțională a reținut, pentru autoritățile administrative autonome, că „dacă numai înființarea se dispune prin lege organică, înseamnă că organizarea și funcționarea autorității respective se reglementează prin lege ordinară. În această ultimă ipoteză, dacă din rațiuni de tehnică legislativă se adoptă o lege organică ce reglementează înființarea/organizarea/funcționarea unei autorități nu înseamnă că, în mod implicit, organizarea și funcționarea acesteia devine domeniu al legii organice. Din contră, legea este adoptată ca lege organică, cu majoritatea de vot stabilită prin Constituție, fără ca cele trei aspecte reglementate să își piardă individualitatea; de aceea, dispozițiile legii care privesc organizarea și funcționarea autorității respective vor putea fi modificate/completate prin lege ordinară. În ceea ce privește conceptul de înființare, Curtea reține că acesta cuprinde elementele de bază care definesc natura juridică a autorității publice în cauză, drept care acestea trebuie să facă obiectul legii organice. În consecință, fiind vorba în această privință de o lege organică, orice opțiune legislativă în acest sens trebuie să întrunească o largă majoritate de vot, conform art. 76 alin. (1) din Constituție” (Decizia nr. 52/2018, par. 34-35).

Totodată, în aceeași decizie, Curtea Constituțională a reținut că art. 117 alin. (3) din Constituție, atunci când dispune că înființarea unei autorități administrative autonome se realizează prin lege organică, nu se limitează numai la dispoziția de înființare, ci are în vedere și aspectele esențiale care sunt în legătură intrinsecă cu dispoziția normativă de înființare (atribuțiile și actele acestora), actele care emană de la aceste autorități administrative autonome fiind în legătură directă cu natura acestor autorități. Așadar, atunci când legiuitorul constituant s-a referit la înființarea unei autorități administrative prin lege organică a avut în vedere atât dispoziția de înființare propriu-zisă, cât și cele ce sunt asociate în mod intrinsec acesteia, respectiv cele prin care se stabilesc atribuțiile, categoriile de acte administrative emise și efectele acestora.

Or, Legea nr. 21/1996, în forma în vigoare, în cadrul Capitolului IV - ce reglementează Consiliul Concurenței -  la art.14 prevede: „(1) Se înființează Consiliul Concurentei, autoritate administrativă autonomă în domeniul concurenței, cu personalitate juridică, care își exercită atribuțiile potrivit prevederilor prezentei legi. Sediul Consiliului Concurentei este in municipiul București. (2) Structura organizatorică și de personal a Consiliului Concurentei, atribuțiile de conducere și de execuție ale personalului său se stabilesc prin regulamentele interioare adoptate de acesta.”

Așadar, fiind înființat încă din anul 1996,  prin legea dedusă controlului de constituționalitate nu este vizată o nouă înființare a Consiliului Concurenței și nici nu sunt avute în vedere modificări exprese ale dispozițiilor de înființare a acestei autorități administrative autonome. De altfel, menționăm că prin legea criticată, art. 14 din Legea nr. 21/1996 își păstrează forma inițială de redactare, existentă chiar de la publicarea Legii nr. 21/1996 în Monitorul Oficial al României, Partea I. De asemenea, subliniem că prin legea dedusă controlului de constituționalitate nu sunt operate intervenții legislative - modificări ori completări - asupra dispozițiilor ce reglementează atribuțiile Consiliului Concurenței, actele sau efectele acestora.

Din această perspectivă, rezultă că, prin raportare la jurisprudența constantă a Curții Constituționale, niciuna dintre modificările ori completările cuprinse în legea criticată referitoare la organizarea și funcționarea Consiliului Concurenței nu sunt de domeniul legii organice și deci nu sunt de natură să atragă incidența art. 117 alin. (3) din Constituție și, pe cale de consecință, prin raportare la prevederile art. 75 alin. (1), precum și ale alin. (4) și (5) din Constituție, să antreneze competența decizională a primei Camere competente să o dezbată, respectiv competența decizională a Senatului.

2.1.2. Prin raportare la forma adoptată de Senat, analizând dispozițiile noi adoptate de Camera Deputaților în ședința din data de 7 noiembrie 2018, constatăm următoarele:

* articolul unic pct. 6 – introduce după pct. 2 al OUG nr. 39/2017 douăsprezece noi puncte, respectiv pct. 21-212 ce vizează modificarea ori completarea dispozițiilor art. 15, 16, art. 18 și 19 din Legea nr. 21/1996. Aceste 12 noi intervenții legislative, operate în cuprinsul Capitolul IV din Legea nr. 21/1996, intitulat „Consiliul Concurenței”, se referă la:

- compunerea Plenului Consiliului Concurenței, mandatul membrilor acestuia, condițiile pe care o persoană trebuie să le îndeplinească pentru a putea fi numit membru al Consiliului Concurenței, încetarea mandatului de membru al Consiliului Concurenței (art. 15 din Legea nr. 21/1996);

- vacanța funcției de Președinte al Consiliului Concurenței (art. 16);

- mandatele membrilor Consiliului Concurenței (art. 18);

- condițiile de întrunire a Plenului Consiliului Concurenței, precum și instituirea unei indemnizații de ședință pentru membrii Plenului Consiliului Concurenței (art. 19);

* articolul unic pct. 7 - introduce după punctul 3 din OUG nr. 39/2017 cinci noi puncte, pct. 31-35, ce vizează modificarea și completarea art. 21 din Legea nr. 21/1996 referitoare la activitatea inspectorilor de concurență cu studii juridice, reprezentarea în instanță, respectiv la funcțiile publice de specialitate;

* articolul unic pct. 8 – introduce după punctul 4 din OUG. nr. 39/2017  cinci noi puncte, pct. 41-45, prin care este modificat același art. 21din Legea nr. 21/1996 în ceea ce privește veniturile proprii realizate de Consiliul Concurenței, indemnizația de performanță, respectiv abrogarea art. 31  alin. (7) - (12) din același act normativ, referitor la aspectele privind veniturile și execuția bugetară la nivelul instituției;

* articolul unic pct. 9 - introduce după punctul 7 al OUG nr. 39/2017 un nou punct, pct. 71, ce vizează același art. 21 din Legea nr. 21/1996, de această dată cu referire la sancțiunile aplicate de Consiliul Concurenței;

* articolul unic pct. 11 - introduce după punctul 11 al OUG nr. 39/2017 un nou punct, pct. 111, de asemenea, cu privire la o intervenție legislativă în cuprinsul art. 21 din Legea nr.21/1996, prin care se instituie o pensie de serviciu pentru membrii Plenului Consiliului Concurenței care au îndeplinit un mandat întreg, respectiv pentru înalții funcționari publici, inspectorii de concurență și persoanele cu funcții de conducere care îndeplinesc atribuțiile specifice Consiliului Concurenței, în conformitate cu art. 51 alin. (2) - (17) din Legea nr. 94/1992.

În concluzie, din analiza acestor prevederi, constatăm că dispozițiile Legii pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 39/2017 privind acțiunile în despăgubire în cazurile de încălcare a dispozițiilor legislației în materie de concurență, precum și pentru modificarea și completarea Legii concurenței nr. 21/1996, în forma adoptată de Camera Deputaților,  în calitate de Cameră decizională, nu vizau nici prevederi referitoare la înființarea Consiliului Concurenței, ca autoritate administrativă autonomă, și nici actele ori efectele acestora și nici atribuțiile acestei autorități. În consecință, prin raportare la jurisprudența Curții anterior menționată, toate dispozițiile adoptate de Camera Deputaților vizează dispoziții ale  Legii nr. 21/1996 și, implicit a OUG nr. 39/2017 ce nu fac parte, în sensul art. 117 alin. (3) din Constituție, din domeniul legii organice și care, în consecință, nu țin de competența decizională a Senatului. Însă, din aceste noi dispoziții adoptate de Camera Deputaților, prin comparație cu forma adoptată de Senat, fac parte din domeniul legii organice prevederile referitoare la statutul funcției publice (respectiv un statut special pentru funcționarii publici din cadrul Consiliul Concurenței), pentru care însă, în conformitate cu prevederile art. 75 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 73 alin. (3) lit. j) din Legea fundamentală, competența decizională, de asemenea, nu aparține Senatului, ci Camerei Deputaților.

Această concluzie are profunde implicații de ordin procedural ce conduc la concluzia că legea supusă controlului de neconstituționalitate a fost adoptată cu încălcarea unor norme și principii constituționale, fiind neconstituțională în ansamblul său.

În data de 3 octombrie 2017, Senatul a adoptat proiectul de lege privind aprobarea OUG nr. 39/2017, această formă având un articol unic cu patru puncte cuprinzând modificări și completări ale dispozițiilor Legii nr. 21/1996. Ca urmare a celor 11 noi intervenții legislative adoptate și ținând seama de raportul comun al Comisiei pentru industrii și servicii, respectiv al Comisiei juridice, de disciplină și imunități, în  ședința din data de 7 noiembrie 2018 plenul Camerei Deputaților a votat în sensul că pentru toate acestea competența decizională aparține Senatului, în acest mod făcând o greșită aplicare a dispozițiile art. 75 alin. (5) din Constituție.

Potrivit stenogramei plenului Camerei Deputaților din data de 7 noiembrie 2018: „Având în vedere dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea concurenței nr. 21/1996 care reglementează statutul Consiliului Concurenței, ca fiind autoritate administrativă autonomă, modificările aduse sub forma amendamentelor admise prevăzute în prezentul raport asupra proiectului de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 39/2017 privind acțiunile de despăgubire în cazurile de încălcare a dispozițiilor legislației în materie de concurență, precum și pentru modificarea și completarea Legii concurenței nr. 21/1996 devin incidente prevederile art. 117 alin. (3) din Constituția României, republicată, astfel că devin de competența decizională a Senatului, potrivit art. 75 alin. (1) prima teză din Constituția României, republicată. În măsura în care raportul va fi adoptat de plenul Camerei Deputaților, prevederile care sunt de competența decizională a Senatului vor fi înaintate acestuia pentru dezbatere și adoptare, potrivit art. 75 alin. (4) și (5) din Constituția României, republicată. Senatul va decide definitiv asupra acestora, în procedură de urgență”.

Or, așa cum am arătat, noile dispoziții adoptate de Camera Deputaților în ședința din data de 7 noiembrie 2018 vizează reglementări ce nu țin de competența decizională  a Senatului, aceasta aparținând chiar Camerei Deputaților. Dispozițiile vizau organizarea și funcționarea Consiliului Concurenței, aspecte ce nu fac parte din domeniul legii organice în sensul art.117 alin. (3) din Constituție și a jurisprudenței Curții Constituționale, iar cele care vizează statutul funcției publice, potrivit art. 75 alin. (1) din Legea fundamentală, sunt de asemenea în competența decizională a Camerei,  nicidecum Senatului.

Faptul că în forma adoptată de Camera Deputaților, prin art. I pct.6 - respectiv noul pct. 21  s-a modificat titlul Capitolului IV din Legea nr. 21/1996 - redenumindu-l „Înființarea și funcționarea Consiliului Concurenței și statutul membrilor plenului și personalului de specialitate” nu este suficient și nici relevant pentru stabilirea competenței decizionale asupra normelor incluse în acest articol. În conformitate cu prevederile art. 75 din Constituție, dar și cu voința legiuitorului constituant derivat, stabilirea competenței decizionale a celor două Camere ale Parlamentului are în vedere criteriul material, respectiv conținutul normativ efectiv al normelor. Or, prin conținutul lor normativ, dispozițiile diferite, suplimentare din forma Camerei Deputaților față de forma Senatului nu au vizat în niciun moment normele de înființare a acestei autorități administrative autonome (prevăzute, după cum am arătat, de art. 14 din Legea nr. 21/1996), care nu numai că nu s-au modificat, dar au rămas neschimbate de la adoptarea Legii nr. 21/1996 și până în prezent.

Așa cum am arătat, potrivit jurisprudenței Curții Constituționale „referitor la Consiliul Concurenței, Curtea a observat că Legea fundamentală nu nominalizează explicit, nu cuprinde reglementări exprese referitoare la această autoritate administrativă autonomă și nici nu impune reglementarea organizării sau funcționării sale prin norme de natura legii organice, ale cărei domenii, stabilite prin art. 73 alin. (3) din Constituție, sunt de strictă interpretare și aplicare” (Decizia CCR nr. 335/2018).

În concordanță cu întreaga jurisprudență a Curții Constituționale menționată, pentru considerentele expuse, Legea pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 39/2017 privind acțiunile în despăgubire în cazurile de încălcare a dispozițiilor legislației în materie de concurență, precum și pentru modificarea și completarea Legii concurenței nr. 21/1996 a fost adoptată cu încălcarea prevederilor art. 75 alin. (1), (4) și (5), respectiv ale art. 147 alin. (4) prin raportare la prevederile art. 117 alin. (3) din Constituție.

2.2. Încălcarea principiului bicameralismului, astfel cum este acesta statuat prin Constituție și dezvoltat prin jurisprudența Curții Constituționale

În jurisprudența sa, Curtea Constituțională a stabilit două criterii esențiale în legătură cu încălcarea principiul bicameralismului în cursul procedurii legislative. Acestea constau, pe de o parte, în existența unor deosebiri majore de conținut juridic între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului și, pe de altă parte, în existența unei configurații semnificativ diferite între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului. Întrunirea cumulativă a celor două criterii este de natură a afecta principiul constituțional care guvernează activitatea de legiferare a Parlamentului, plasând pe o poziție privilegiată Camera decizională, cu eliminarea, în fapt, a primei Camere sesizate din procesul legislativ (

Ti-a placut articolul?

Comentarii