Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:04 13 07 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Porniți la drum? Vedeți cum se circulă pe A2 București-Constanța și DN 39 Constanța-Mangalia

ro

13 Jul, 2025 08:08 402 Marime text
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că traficul rutier se desfășoară alternativ, pe un sens, prin dirijare, pe DN 56A, în localitatea Vânători, județul Mehedinți, după ce, în cursul nopții, un microbuz de transport persoane tip 8+1, ce tracta o platformă cu un autoturism, a acroșat un autobuz defect, ce era staționat. Cinci persoane din microbuz au suferit răni ușoare, una singură fiind transportată la spital. Nu sunt valori de trafic ridicate în zonă și se estimează reluarea normală a circulației după ora 08.00.

Pe arterele rutiere principale, respectiv autostrăzile A1 București – Pitești, A2 București-Constanța, A3 București – Ploiești, DN 1 Ploiești-Brașov și DN 7 Pitești-Sibiu, traficul rutier se desfășoară fluent, în condițiile unui carosabil uscat, cu vizibilitate bună și valori normale de circulație.

Se circulă în condiții de aglomerație la ieșirea din țară pe DN 5 Giurgiu – Ruse, județul Giurgiu, unde, din  cauza lucrărilor de reparație efectuate pe tronsonul bulgar al Podului Prieteniei, circulația rutieră se desfășoară alternativ, pe o singură bandă, prin semaforizare, indicatoare rutiere și personal de dirijare.

INFOTRAFIC reamintește că până mâine, 14 iulie, ora 06:00, pentru a permite desfășurarea în condiții de siguranță a unui eveniment cultural-artistic, circulația rutieră este închisă pentru autovehiculele cu masă totală maximă autorizată > 7,5 tone pe DN39, între localitățile Agigea și Mangalia, județul Constanța.

Pentru transportul rutier de mărfuri dinspre/spre Bulgaria, prin Punctul de Trecere a Frontierei Vama Veche, traficul este deviat pe ruta DN38 – DJ 391 Mangalia – Albești – Negru Vodă.

Pentru o circulație în siguranță, polițiștii recomandă conducătorilor auto:

- să se informeze foarte bine înainte de a pleca la drum despre condițiile meteorologice din zonele pe care le tranzitează și restricțiile de trafic impuse;

- să folosească sistemele de climatizare și iluminare când situația o impune;


- să păstreze în mers o distanță corespunzătoare, care să le permită oprirea în condiții de siguranță;

- să adapteze viteza la condițiile drumului și traficului;

- să se asigure constant, înainte de fiecare manevră și să semnalizeze din timp schimbarea benzii de circulație sau a direcției;

- să evite depășirile periculoase și orice comportament agresiv;


- să adopte o conduită preventivă în trafic, fără a avea preocupări la volan de natură a le distrage atenția de la condus;

- să respecte toate regulile de circulație, conducând cu multă responsabilitate.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii