IGPR infirmă zvonurile privind desființarea Direcției de Pregătire Profesională - „Se urmărește doar eficientizarea instruirii”
IGPR infirmă zvonurile privind desființarea Direcției de Pregătire Profesională - „Se urmărește doar eficientizarea
19 Oct, 2025 20:31
ZIUA de Constanta
438
Marime text



Inspectoratul General al Poliției Române clarifică informațiile apărute recent în spațiul public, conform cărora ar fi fost eliminată pregătirea polițiștilor pentru conducerea în regim prioritar și Direcția Pregătire Profesională (DPP) ar urma să dispară. Conducerea IGPR precizează că nu se discută desființarea structurii, ci doar optimizarea procesului de instruire, pentru a crește siguranța și eficiența intervențiilor polițiștilor.
Iată comunicatul din partea Poliției Române:
Având în vedere informațiile transmise în spațiul public de către un sindicat, cu privire la „eliminarea pregătirii profesionale a polițiștilor pentru dobândirea deprinderilor pentru conducerea în regim prioritar” și „..dispare DPP”, Direcția Pregătire Profesională din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române face următoarele precizări:
Informațiile transmise sunt de natură a induce în eroare opinia publică, întrucât nu s-a pus în discuție desființarea structurilor de pregătire profesională.
Pregătirea profesională în Poliția Română, operaționalizată din punct de vedere structural - organizatoric în anul 2021, în formatul unei direcții centrale și a unor structuri teritoriale subordonate profesional, reprezintă o investiție esențială în privința capitalului uman al instituției, asumată de conducerea Ministerului Afacerilor Interne și a Inspectoratului General al Poliție Române.
Personalul specializat al acestei structuri reprezintă repere profesionale atât pentru polițiștii nou încadrați, cât și pentru cei experimentați, formarea profesională fiind un obiectiv strategic al instituției.
Procesul de pregătire profesională s-a maturizat pe măsură ce această componentă s-a dezvoltat, calitatea intervenției polițienești fiind principala misiune a acestei structuri.
În fiecare polițist care a intervenit pentru aplicarea legii, există o amprentă a procesului de pregătire profesională.
Prin precizările aduse în discuție, în recenta videoconferință cu structurile Ministerului Afacerilor Interne, a fost cerută o eficientizare a activităților de pregătire profesională a polițiștilor în domeniul conducerii autospecialelor în regim prioritar, în contextul în care, în ultima perioadă, au avut loc evenimente în care au fost implicați polițiști care conduceau autovehicule de serviciu.
Domnul Secretar de Stat nu a adus în discuție desființarea Direcției Pregătire Profesională, ci o eficientizare a activităților desfășurate, astfel încât cursurile urmate de polițiști să contribuie la reducerea numărului acestor evenimente.
Autoanaliza este necesară pentru îmbunătățirea oricărui sistem, astfel încât să identifice vulnerabilități și soluții pentru optimizarea activității.
Citește și:
Un șofer s-a ales cu amendă și permisul suspendat după ce a condus cu 227 km/h pe Autostrada A0
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii