Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:52 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Firmele care nu şi-au plătit comisioanele către ITM, reclamate la ANAF

ro

17 May, 2011 00:03 2314 Marime text
ITM_sediu_itm.jpgInspectorii de muncă vor transmite către Autoritatea Naţională a Finanţelor Publice (ANAF) firmele debitoare, care ar putea fi executate silit

ITM Constanţa a aplicat sute de amenzi societăţilor care au uitat să achite comisionul pentru înregistrarea contractelor şi completarea cărţilor de muncă.

În primele trei luni ale anului, peste 1400 de angajatori din judeţul Constanţa nu şi-au plătit comisionul către Inspectoratul Teritorial de Muncă, drept pentru care reprezentanţii ITM au anunţat că vor comunica firmele debitoare la Autoritatea Naţională a Finanţelor Publice (ANAF), care va începe procedura de executare silită. Potrivit purtătorului de cuvânt al ITM Constanta, Flori Vişan, în primul trimestru al acestui an, inspectorii de muncă au verificat 1.474 de societăţi comerciale în ceea ce priveşte modul în care angajatorii respectă Codul Muncii. „Controalele au scos la iveală faptul că mai mulţi agenţi economici nu au virat, la termenul prevăzut de lege, comisionul datorat ITM. Valoarea comisionului datorat şi neachitat către ITM se ridică la 116.995 de lei", a precizat Flori Vişan. Pentru societăţile comerciale care nu au virat sumele datorate la ITM Constanta s-au început procedurile de acţionare silită, conform prevederilor legale. De asemenea, în primul trimestru al acestui an, au fost sancţionaţi contravenţional 18 agenţi economici care nu şi-au depus la ITM Constanţa declaraţia fiscală lunară, privind stabilirea comisionului la termenul prevăzut de lege. Valoarea amenzilor aplicate pentru remedierea acestor deficienţe se ridică la 27.000 de lei. Printre societăţile care au datorii către ITM se numără: Fruvimed SA Medgidia cu 9.883 de lei, Vectra Betoane şi Agregate cu 1.122 de lei, SC Farul cu 62 de lei, Filiala de Cruce Roşie cu 305 lei, Liana 95 cu 278 de lei, Clubul Sportiv Medgidia cu 418 lei, dar şi Fundaţia Fantazio, care are o datorie de 81 de lei către ITM. Reamintim că fiecare agent economic trebuie să plătească un comision de 0,75% din fondul de salarii pentru fiecare carnet de muncă depus la Inspectoratul Teritorial de Muncă. Este vorba despre firmele care au predat aceste documente spre păstrare şi completare la Inspectorat. De asemenea, firmele care au primit aprobarea pentru a păstra şi completa cărţile de muncă la sediul societăţii trebuie să plătească la ITM comisionul de înregistrare a contractelor de muncă, de 0,25 lei pe lună din fondul de salarii. Angajatorii prinşi că au încălcat Codul Muncii sau cei care practică munca la negru îşi pierd dreptul de a păstra şi completa cărţile de muncă.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii