Deputatul Maria Stavrositu împlineşte 37 de ani
Deputatul Maria Stavrositu împlineşte 37 de ani
1778
Marime text
Parlamentarul democrat-liberal constănţean îşi aniversează azi ziua de naştere.
Aflată la primul mandat de deputat în Parlamentul României, Maria Stavrositu s-a implicat în activitatea pe care o desfăşoară având până acum numeroase proiecte legislative în special pentru mediul academic de unde provine. În ultimele luni, încă de la începutul acestei veri, numele ei a fost legat de scandalul din cadrul organizaţiei locale şi judeţene a PDL Constanţa, de alegerile pentru organizaţia municipală unde a fost desemnată lider al organizaţiei. Ulterior alegerile au fost anulate pe motiv că nu ar fi fost respectat statutul partidului în organizarea alegerilor.
Maria Stavrositu este căsătorită cu democrat-liberalul, om de afaceri, Iancu Stavrositu, consilier judeţean şi împreună au doi băieţi.
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


