Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:07 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cozi interminabile la medicamentele pentru diabet

ro

09 Nov, 2004 00:00 795 Marime text

Corneliu Neagoe acuza Guvernul de genocid

Problema diabeticilor care, la fiecare inceput de luna, asteapta sa primeasca medicamente gratuite sau compensate de la farmacia Spitalului Clinic Judetean Constanta a fost adesea reflectata in presa. Ieri dimineata, s-a inregistrat insa un record negativ, pentru prima data numarul persoanelor aflate la aceasta coada depasind numarul de 400. Holul de acces situat la parterul unitatii constantene a fost partial blocat de masa de oameni, sirul de persoane intinzandu-se pe o suprafata de peste 100 de metri, de la chioscul din incinta spitalului si pana la geamul farmaciei. Desi a trecut mai bine de o saptamana din aceasta luna, medicamentele pentru tratarea diabetului nu au ajuns inca la Constanta. In trecut, astfel de situatii au condus la producerea unor incidente grave, in toamna anului trecut inregistrandu-se chiar fapte de agresiune fizica in care "protagonisti" (agresor sau victima) au fost chiar cei care stateau la coada. Unul dintre putinii medici care a incercat in trecut sa rezolve toate aceste probleme este fostul director al Directiei Judetene de Sanatate Publica, dr. Corneliu Neagoe. Cu privire la situatia lipsei de medicamente pentru diabetici, Neagoe ne-a declarat: "de cand sunt eu medic nu a existat o situatie mai dezastruoasa in sistemul sanitar ca cea intalnita acum. Daca va uitati in datele statistice se poate observa ca numarul de decese survenite la persoanele varstnice din judet era in 1995 de cateva sute. Anul trecut, numarul a ajuns la cateva zeci de mii, astfel ca actualul Guvern poate fi acuzat de genocid. De asemenea, consider ca din sanatate s-au furat peste 27.000 de miliarde lei prin subordonarea Caselor de Sanatate".
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii