Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:01 28 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Au fost aleşi administratorii provizorii neexecutivi ai SC Neptun-Olimp SA. Iată cine sunt aceştia!

ro

23 Jul, 2018 00:00 1823 Marime text
În şedinţa ordinară din data de 3.05.2018, Adunarea Generală Ordinară a Acţionarilor SC Neptun-Olimp SA a luat mai multe hotărâri.
 
Astfel, Adunarea Generală Ordinară a Acţionarilor societăţii Neptun Olimp SA, cu unanimitate de voturi, respectiv 68.477.113 voturi „pentru“, reprezentând 93,40% din capitalul social total, a ales administratori provizorii neexecutivi, membri ai Consiliului de Administraţie al societăţii Neptun-Olimp SA pe o perioadă de patru luni, începând cu data de 3.05.2018, şi a stabilit indemnizaţia acestora la nivelul sumei nete lunare încasate de fiecare administrator în parte la data de 31.12.2017, condiţionat de încadrarea acestor indemnizaţii în prevederile bugetului de venituri şi cheltuieli pentru exerciţiul financiar 2018.
 
Astfel, administratori provizorii neexecutivi, membri ai Consiliului de Administraţie ai societăţii Neptun-Olimp SA pe o perioadă de patru luni, au fost aleşi: Simona Marcela Agârbiceanu, Ciprian Constantin Rusu, Dragoş Cahn, Ramona Zena Petcu şi Ionela Stoian, începând cu data de 3.05.2018 şi până la data de 3.09.2018.
 
De asemenea, a fost aprobat, cu unanimitate de voturi, respectiv 68.477.113 voturi „pentru“, reprezentând 93,40% din capitalul social total, proiectul Bugetului de Venituri şi Cheltuieli pentru exerciţiul financiar 2018. Mai mult, s-a stabilit, cu unanimitate de voturi, respectiv 68.477.113 voturi „pentru“, reprezentând 93,40% din capitalul social total, cine vor fi persoanele ce vor semna contractele de mandat ale membrilor Consiliului de Administraţie. Astfel, acestea se vor semna de reprezentantul Ministerului Turismului în AGOA şi directorul general al societăţii Neptun-Olimp SA.
 
O altă decizie se referă la aprobarea, cu unanimitate de voturi, respectiv 68.477.113 voturi „pentru“, reprezentând 93,40% din capitalul social total, a datei de identificare a acţionarilor asupra cărora se răsfrâng efectele prezentei hotărâri AGA, în conformitate cu dispoziţiile art. 238 din Legea nr. 297/2004, privind piaţa de capital: 23.05.2018. Cu unanimitate de voturi, respectiv 68.477.113 voturi „pentru“, reprezentând 93,40% din capitalul social total, s-a aprobat împuternicirea lui Cătălin Mihail Caracostea - director general, pentru publicitatea hotărârilor adoptate şi depunerea acestora la Oficiul Registrului Comerţului.
 

Neptun-Olimp SA, în datele Registrului Comerţului

 
Înmatriculată în anul 1991, firma are sediul social în localitatea Neptun, municipiul Mangalia. Capitalul social subscris, de 7.331.528,6 lei, integral vărsat, este compus din 73.315.286 de acţiuni nominative. Valoarea unei acţiuni este de 0,1 lei. Acţionari în Neptun-Olimp SA sunt SIF Transilvania SA, cu 41,1848% din capitalul social, Statul Român - acţionar, prin Ministerul Turismului - administrator, cu 52,2156% din capitalul social, Acţionari Listă - Persoane Juridice, cu 0,5595% din capitalul social, şi Listă Persoane Fizice, cu 6,0401% din capitalul social. Neptun-Olimp SA are ca obiect de activitate „hoteluri şi alte facilităţi de cazare similare“.
 
Neptun-Olimp SA are următoarele puncte de lucru: Neptun, fast food Neptun, lot 3, lângă Complex Mioriţa; Neptun, sector Plaja Neptun II; Olimp, Complex Vile Olimp; Neptun, strada Plopilor nr. 1.
 
În anul fiscal 2014, societatea cu 15 salariaţi a declarat o cifră de afaceri de 590.693 de lei şi un profit de zero lei. De asemenea, în anul fiscal 2015, societatea cu 15 salariaţi a înregistrat o cifră de afaceri de 594.663 de lei şi un profit de zero lei. Situaţia financiară pe anul 2016 arată astfel: 15 salariaţi, cifră de afaceri de 612.669 de lei şi un profit de zero lei.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii