Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:05 11 08 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Proces dintre Ionel Damian și PSD ajunge la Tribunalul Constanța, după ce instanța din Capitală și-a declinat competența

ro

11 Aug, 2026 13:10 187 Marime text

Sursa foto: PixabayMeciul juridic dintre fostul director general al societății Neptun Olimp SA, Ionel Damian, și Partidul Social Democrat se mută oficial pe rolul instanțelor de la malul mării. Dosarul nr. 6985/299/2025, care are ca obiect o acțiune în „anulare act”, a fost înregistrat recent la Secția I Civilă a Tribunalului Constanța, primul termen de judecată pe fond fiind stabilit pentru data de 2 noiembrie 2026, la ora 12:00 (Completul Fond civil 11).

Conflictul a fost inițiat de Ionel Damian în februarie 2025 pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București. Fostul social-democrat a chemat în judecată structurile de conducere și arbitraj ale formațiunii politice:

  • Partidul Social Democrat (structura centrală)

  • Filiala Eforie a PSD

  • Organizația Municipală Constanța a PSD și Filiala Eforie

  • Comisia Județeană de Etică, Integritate și Arbitraj - PSD Constanța

  • Comisia Națională de Etică, Integritate și Arbitraj - PSD

Traseul dosarului: Amânări repetate și declinare de competență

Lupta în instanță a întâmpinat blocaje procedurale încă din toamna anului 2025. Un termen stabilit inițial pentru 7 octombrie 2025 a fost amânat din cauza suspendării activității de judecată hotărâte de Adunarea Generală a Judecătorilor din cadrul Judecătoriei Sectorului 1.

Ulterior, la începutul anului 2026, instanța din Capitală a amânat succesiv pronunțarea de patru ori, pentru ca la data de 20 martie 2026 să admită excepția necompetenței materiale invocată de pârâți și să decline soluționarea cauzei în favoarea Tribunalului Constanța (Hotărârea 3790/2026).

Obiectul litigiului: Excluderea din partid după aproape 30 de ani de activitate

Chestionat de jurnaliștii ZIUA de Constanța, Ionel Damian a clarificat mizele acțiunii sale. Acesta a precizat că era membru de partid încă din anul 1996, iar demersul în instanță viza contestarea și anularea deciziei de excludere din PSD. Cu toate acestea, fostul social-democrat a declarat că, între timp, și-a retras plângerea formulate în instanță.

Cine este Ionel Damian: Experiența din turism și administrație

Ionel Damian este în prezent președintele Consiliului de Administrație la Confort Urban SRL, cu o prezență îndelungată în sectorul privat și în administrarea companiilor de stat:

  • Sferă privată: Este din 1991 asociat și administrator al SC Vâlcele SRL (comerț și alimentație publică, firmă cu circa 20 de angajați) și asociat/administrator al SC Domino Litoral SRL (hoteluri și turism).

  • Consilii de Administrație: A fost membru în CA al societății de stat Neptun Olimp SA în perioada 2016–2017, administrator la RAEDPP Constanța (din ianuarie 2021) și a revenit în CA al Neptun Olimp SA la data de 2 noiembrie 2022.

  • Manișă executivă: A ocupat funcția de Director General al Neptun Olimp SA începând cu noiembrie 2022, poziție din care ulterior și-a prezentat demisia.

Ti-a placut articolul?

Comentarii