Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:02 05 11 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Aparatele electrice vechi pot fi reciclate la oficiile poștale. Campania națională lansată de Poșta Română

ro

05 Nov, 2026 18:55 90 Marime text
Compania Națională Poșta Română
 

Compania Națională „Poșta Română” și Asociația ENVIRON, cu sprijinul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, au lansat campania națională „Dacă tot te duci la Poștă, ia și aparatele vechi”.

Prin această inițiativă, aproximativ 4.700 de oficiu poștale din întreaga țară vor fi dotate, în mod etapizat până în martie 2027, cu recipiente speciale pentru colectarea deșeurilor electrice și electronice de mici dimensiuni.

În aceste puncte de colectare, cetățenii vor putea preda gratuit telefoane vechi, încărcătoare, cabluri, uscătoare de păr defecte sau jucării electrice. Până în prezent, au fost deja dotate oficiile poștale din București și județele Brașov, Bihor și Constanța. Prima etapă continuă până la 15 noiembrie 2026 cu amplasarea de recipiente în județele Dolj și Vrancea.

Calendarul extinderii rețelei de colectare:

  • Etapa a II-a (până la 15 ianuarie 2027): Vor fi dotate aproximativ 2.000 de oficii poștale din județele Arad, Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Buzău, Cluj, Galați, Iași, Ilfov, Maramureș, Mureș, Neamț, Prahova, Sibiu, Suceava și Timiș.

  • Etapa a III-a (până la 15 martie 2027): Vor fi instalate alte 2.000 de puncte de colectare în județele Alba, Caraș-Severin, Călărași, Covasna, Dâmbovița, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Mehedinți, Olt, Sălaj, Satu Mare, Teleorman, Tulcea, Vaslui și Vâlcea.

Demersul vine în contextul în care un studiu realizat de Ipsos în martie 2026 arată că 8 din 10 români au în gospodărie echipamente electrice vechi sau defecte. Principalele obstacole menționate de populație sunt distanța mare până la un centru de reciclare (36%) și lipsa de informații privind locațiile existente (35%). Totodată, 92% dintre respondenți au declarat că ar recicla dacă procesul ar fi la fel de simplu ca returnarea unui colet.

Punctele de colectare au un rol strategic și în recuperarea de metale rare, precum neodim, disprosiu, terbiu, ytriu și europiu, prezente în dispozitivele electronice mici. Potrivit datelor Asociației ENVIRON, dintr-o tonă de telefoane mobile reciclate pot fi recuperate aproximativ 3,3 kg de metale rare.

„Prin acest parteneriat valorificăm rețeaua Poștei Române pentru a face colectarea mai simplă și mai accesibilă oamenilor. Este un exemplu concret al modului în care infrastructura companiei poate răspunde și unor nevoi care depășesc sfera serviciilor poștale.” – Valentin Ștefan, directorul general al Poștei Române



PRECIZĂRI:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii