Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
01:44 16 11 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Legături cu iz de DNA Bogatu, între vacanţele cu Banias şi afacerile cu Sorina-Gina Hortolomei (documente)

ro

23 Dec, 2010 01:58 7736 Marime text
deschidere.jpgÎn universul afacerilor lui Eugen Bogatu apar nume precum Sorina-Gina Hortolomei-Moscu şi Valentin Gheorghe Ionescu

Numele lui Eugen Bogatu este pe buzele tuturor de când cu scandalul în care este implicat şi liderul PDL Constanţa, Mircea Banias, acuzat pentru favorizarea infractorului în dosarul cu UCM Reşiţa.

DESCHIDERE_Bogatu_Eugen_Bogatu.JPGDar cine este acest Eugen Bogatu, fost vameş, prosper om de afaceri şi director al direcţiei Domenii Portuare din cadrul CN Administraţia Porturilor Maritime SA. Potrivit Registrului Comerţului, Bogatu este asociat în şapte societăţi comerciale: Comat-Met SA, Almaclima SA, Venid & CO, Dolce Vita Administrare, Turnuri SRL, Deluxe Construct şi Alma Hollyday SRL. De asemenea, este administratorul a două dintre afaceri (Comat-Met SA şi Alma Hollyday). În viaţa afaceristică a lui Eugen Bogatu apar frecvent aceiaşi oameni, foşti colegi de la Vamă sau taţii acestora. Pentru că în business-urile vameşilor sau ale foştilor angajaţi ai instituţiei apar şi tăticii, care au luat locul fiilor în firme. Ca să nu bată la ochi, probabil. Printre asociaţii „forever" îi remarcăm pe Aurelian-Cătălin Pilcă (acesta i-a lăsat locul tatălui său, Teodor Constantin), Iulian Ilie Nedu, Marius Făinărea, Dumitru Teşeleanu (tatăl vameşului Iulian Teşeleanu), Florin Dan Prisăcaru şi Dragoş Iulian Tudoran.

Nu trebuie să trecem cu vederea concediile pe care Banias şi Bogatu le-au făcut împreună, mai ales cel de acum două veri, în care se pare că cei doi s-au distrat alături de Iulian Teşeleanu. Deci, Banias şi Bogatu sunt atât de apropiaţi încât preferă să-şi petreacă împreună şi timpul liber. Pentru că, vacanţele ar putea avea un loc foarte important în toată povestea. Revenind la afacerile lui Eugen Bogatu, trebuie să ne aţintim atenţia asupra uneia anume, care are legături mai presus decât PDL-ul lui Banias, până la Radu Mazăre.

Hortolomei-Moscu, „deluxe"

În 2007, Bogatu, Nedu, Aurelian Pilcă, Făinărea, Dumitru Teşeleanu, Prisăcaru şi Tudoran pun bazele societăţii comerciale Seluxe Construct SRL. Câteva luni mai târziu, asociaţii primesc în afacere SC Millenium Global Development, căreia îi dau 50% din părţile sociale. Noul cooptat era reprezentat de nimeni alta decât Sorina-Gina Hortolomei-Moscu, binecunoscută ca fiind o apropiată a afacerilor ce poartă amprenta lui Radu Mazăre. De altfel, femeia este privită ca eminenţa cenuşie a unei părţi dintre afacerile apropiate primarului Constanţa. Aşadar, Eugen Bogatu şi asociaţii s-au combinat cu omul lui Mazăre?! Oare Banias ce o fi avut de spus în această problema?! Şi la această oră Bogatu şi Millenium-ul Sorinei-Gina sunt asociaţi în SC Deluxe Construction SRL. Singurul care a părăsit firma este Aurelian Pilcă.

Potrivit Registrului Comerţului, Sorina-Gina Hortolomei-Moscu este administrator al firmelor Bulevard SA, Termoinstal Construct, Mega Development, Millenium Global Development, Aqualand, Holland Development Group SA (firmă din dosarul retrocedărilor), Contest SRL, Agrocom-Vit 2002 SRL, Wynn Resort, Mehmetoglu şi Clubo Galactic. Fiica sa, Andreea-Georgiana Şerban, este mama copilului regretatului fotbalist Mihai Baicu şi mai deţine, alături de Sorina-Gina, societatea Galactica House SRL. Numele celor două doamne apar în diverse afaceri cu terenuri, în special dintr-acelea retrocedate. Nu de puţine ori, alături de Andreea-Georgiana Şerban, în business-urile legate de pământuri îl regăsim şi pe medicul Alexandru-Octavian Şerban. Nu trebuie omis faptul că, prin firma sa - Mehmetoglu -, Sorina-Gina Hortolomei-Moscu deţine jumătate din Cazinoul din Mamaia. Ba, mai mult, SC Holland Development Group SA (firmă care are ca asociat SC Millenium Development Group) apare în dosarul retrocedărilor în calitate de cumpărător de drepturi litigioase şi că, mai mult decât atât, societatea este implicată în afacerea City Park Mall. Aşadar, conjunctura afaceristică nu pare foarte prielnică pentru prietenii PDL-iştilor. Dar iată că a fost!

Grupul vameşilor

De-a lungul vremii, Bogatu a apărut în tot felul de afaceri. În 2006, era numit administrator al SC Vitis SA Babadag, dar şi al SC Multitrend Impex, afacere în care erau implicaţi Remulus Ovidiu Coandă, Alexandru Maxim şi Sea Container Services. Un an mai târziu, alături de Nedu, Pilcă, Făinărea, Dumitru Teşeleanu, Prisăcaru şi SC Venid Construct, Bogatu pune bazele SC Venid & CO SRL pe care o administra, la acea vreme, alături de Cristian Gheorghiev Popescu. În 2008, directorul direcţiei Domenii Portuare de la APMC, alături de Valentin Ţiripan şi de Dragoş Iulian Tudoran, înfiinţează SC Dolce Vita Administrare SRL. În acelaşi an este cooptat în SC Multitrend Impex, înfiinţează Alma Hollyday (cu Cristian Gheorghiev Popescu) şi este numit administrator al Legermax Maritime Services (asociaţi: Legermax Maritime Services, Sea Container Services şi Gedvec). În 2009, asociaţii SC Almaclima SRL, SC Stone Group SRL (reprezentată prin Prisăcaru), Almaterm (reprezentată prin Făinărea) şi Ink Building (reprezentată prin Vasile Cacioianu şi Gabriel Mirzac) îi cooptează în afacere pe Bogatu, Teodor-Constantin Pilcă, Marius Făinărea, Dumitru Teşeleanu şi Florin-Dan Prisăcaru. Stone Group şi Ink Building s-au retras cu această ocazie din SC Almaclima SRL. Tot în 2009, Bogatu devine administrator al Container Clearance Services SRL. Ar mai trebui analizată şi legătura lui Eugen Bogatu cu bulgarul Cristian Gheorghiev Popescu. Cei doi sunt asociaţi în SC Alma Hollyday SRL, dar au mai fost legaţi, de-a lungul timpului, de alte afaceri. Bogatu deţine părţi sociale şi în SC Venid&CO SRL, societate în care asociat persoană juridică este şi Venid Construction SRL. Firma, care îi are asociaţi pe Cristian Gheorghiev Popescu şi pe conaţionalul său Dimitrov Dinko Dinev, apare alături de societatea cipriotă Guillin Investments Limited în SC Venid Invest.

Guillin, Venid şi retrocedările

Guillin Investments Limited este implicată, potrivit Registrului Comerţului, în SC Habitat şi Ambient SA şi în I&C Development SRL. Habitat şi Ambient SA este firma coinculpatului primarului Radu Mazăre, Valentin-Gheorghe Ionescu. Acesta, prin firma sa, Habitat şi Ambient, este inculpat în dosarul retrocedărilor, instrumentat de procurorii DNA (ca şi în cazul dosarului în care apar Banias şi Bogatu), la capitolul cesionari cumpărători de drepturi succesorale, alături de Viorel Pană, Cristian Borcea, Mihai Camboianu, Bogdan Gabriel Sandu, Daniel Ene, Marius şi Carmen Puşcaşi şi Mihai Ceacîreanu, pentru complicitate la infracţiuni asimilate şi în legătură directă cu infracţiuni de corupţie. Ionescu este implicat, printre altele, şi în SC Sisteme Internaţionale de Afaceri SA, concesionarul Portului Turistic Tomis. Cu alte cuvinte, firma implicată în afacerea prietenului lui Mazăre deţine părţi sociale şi în persoana juridică asociată cu Bogatu. Cu toate acestea, prietenul său, Mircea Banias, spune că habar nu are despre nimeni şi nimic. Nu ştie cine este Sorina-Gina Hortolomei-Moscu şi, evident, nu cunoaşte implicarea societăţii Holland Development în dosarul retrocedărilor. Nici în vacanţe cu Bogatu n-a fost, nici pe Făinărea nu-l cunoaşte. Senatorul l-a luat pe „NU" în braţe şi nu a vrut să-l lase. Pe de altă parte, Eugen Bogatu nu a putut fi contactat, având telefonul închis.

 

 

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • alin 23 Dec, 2010 16:08 Bogatu este seful mafiotilor ce capuseaza vama. DNA ia verificati declaratiile vamale de calatori sa vedeti cum Bogatul cind era la Midia taia la toti arabi declaratii pentru 10000$ ca sa poata scoate bani din tara.Banias este o unealta pe care o va arunca cind nu va mai avea nevoie de ia.
  • justice 23 Dec, 2010 07:58 ati vazut un vames aresta? dna si sri asculta telefoanele celor care iau spaga tuica,vezi tablagiul de la baraganu si asa ia tene pensie de 130 milioane pe luna-nici un procuror corupt cu zeci da mesini de lux si vile din salariul de bugetar nici un judecator corupt care elibereaza la curtea de apel criminalii si mafiotii asta e dna la constanta...daniel morar kovesi sa raspunda de ce fac sisman si ratavoi dinut etc-dga sri dna bucuresti sa mai fac ceva -aici e mafie ia vedeti masinile ct atp ia vedeti ca epure si gil nu se simt prea bine ia vedeti traficul de influeneta intre judecatori si mafioti al unor avocati si chiar si intre unii politisti-viata i grea omatul mare semne bune -de spaga -anul are
  • m 23 Dec, 2010 00:35 foarte tare articolul.am inteles ca acest bogatu e seful lui Banias, nu prietenul lui.Asa ca Banias , ca angajat al lui Bogatu doar executa ce ii cere acest Vantu al Constantei
  • dan 23 Dec, 2010 00:22 Daca Banias il mai ia pe NU in brate cind e vorba de vacante cu Bogatu, o sa postam niste poze de la vacante consecutive in care apar cei 2 si nu numai ei.