Medic de la Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iași, trimis în judecată pentru luare de mită
Medic de la Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iași, trimis în judecată pentru luare de mită
13 Feb, 2026 14:46
ZIUA de Constanta
171
Marime text
171
Marime text
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași au dispus trimiterea în judecată a inculpatului M.O., medic în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgențe „Sf. Spiridon”, sub acuzația de luare de mită în formă continuată.
În același dosar sunt judecați și doi pacienți, B.A. și P.N., pentru infracțiunea de dare de mită.
Oficial de la PT Iași
Prin rechizitoriul din data de 06.02.2026 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi s-a dispus trimiterea în judecată, a inculpatului M.O., cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată prev. de art. 289 alin. 1 C.p. cu aplic. art. 35 alin. 1 C.p. (2 acte materiale), şi a inculpaţilor B.A. şi P.N. cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită prev. de art. 290 alin. 1 C.p.
Din probatoriul administrat în cauză a rezultat următoarea situaţie de fapt:.
Inculpatul M.O., în calitate de medic care îşi desfăşura activitatea în cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţe Sf Spiridon din Iaşi, în data de 14.11.2022, cu ocazia exercitării atribuțiilor de serviciu materializate prin acordarea de consultații de specialitate pacientei B.A., a primit de la aceasta, în cabinetul de la Spitalul Clinic Județean de Urgențe „Sf. Spiridon” Iași, suma de 200 de lei, cu titlu de mită pentru activitățile prestate şi în data de 05.12.2022, tot cu ocazia exercitării atribuțiilor de serviciu materializate prin acordarea de consultații de specialitate pacientului P.N., a primit de la aceasta, în cabinetul de la Spitalul Clinic Județean de Urgențe „Sf. Spiridon” Iași, o bancnotă de 100 lei, cu titlu de mită pentru activitățile prestate.
Menţionăm că rechizitoriul, însoţit de dosarul cauzei, a fost trimis spre competentă soluţionare la Tribunalul Iaşi.
Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă finalizarea anchetei penale şi că trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecarea cauzei, precum şi punerea în mişcare a acţiunii penale sau luarea altor măsuri procesuale, aşa cum sunt acestea reglementate de Codul de procedură penală, nu pot, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
Citește și
Armonia Hospital Constanța Monitorizare pediatrică atentă pentru infecțiile respiratorii cu virusul RSV
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


