Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
22:21 18 02 2018 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

„Ne-aţi vândut ţara ruşilor!“ Dascăl, deţinut politic, om de serviciu

ro

19 Jan, 2018 00:00 1337 Marime text
În urmă cu ceva ani - să tot fie vreo 20 - am ajuns, sedus de reclama unui reportaj difuzat în plină vară de un post local de televiziune sibian, la Gura Râului, cătun pe care l-aş putea redenumi Gura Raiului, fără să păcătuiesc câtuşi de puţin. Nu insist asupra priveliştilor virgine şi a ospitalităţii oamenilor locului - sunt de notorietate. Dar nicio secundă nu mi-am putut imagina atunci că această localitate îmi va reveni în memorie într-o bună zi, pentru a evoca viaţa de calvar a unui localnic din această zonă de poveste, comandorul Ion Lepindea, la împlinirea a 90 de ani de la naşterea acestuia.

Tâmplarul UTM-ist

 
Fiul Mariei şi al plugarului Gheorghe Lepindea, Ion Lepindea a fost al treilea băiat al acestora, născut pe 18 ianuarie 1928 în comuna sibiană Gura Râului, regiunea Stalin. Familia sa deţinea 0,73 hectare de fâneţe şi 0,95 hectare de pământ arabil, moştenire de la părinţi, şi o casă din zidărie cu două camere, construită în anul 1929. Tatăl, ţăran sărac, a decedat în anul 1930, în urma unui accident de maşină, care a lovit căruţa în care se afla alături de un unchi.
 
Recăsătorită în anul 1932 cu Ilie Munteanu, mama sa a mai avut doi copii, Maria şi Ilie, care au îngreunat peste măsură situaţia materială şi aşa precară a familiei.
 
În aceste condiţii, tânărul Ion a fost luat sub ocrotirea Ministerului Sănătăţii la Orfelinatul Castelul „Turnu Roşu”, din comuna sibiană Boiţa (între anii 1917 şi 2003 Castelul a servit drept orfelinat - n.n). Aici a urmat 5 clase primare, „între zidurile reci ale «Castelului» umbrit de dealurile de pe valea Oltului”, absolvite în anul 1940. Aşezământul, aflat sub tutela comandorului Eugeniu Botez, alias Jean Bart, director general al Asistenţei Sociale, l-a avut ca director pe comandorul Gheorghe Munteanu.
 
Cu prilejul unei vizite la orfelinat, Botez l-a remarcat pe lipiciosul june Lepindea, care i-a plăcut dintru început. „- Ce vrei să te faci când vei fi mare?” - l-a întrebat Jean Bart. „- Căpitan de marină!” - a venit prompt răspunsul tânărului guran. Au fost „cele mai frumoase clipe ale vieţii mele. Anii cei mai frumoşi ce-mi amintesc trecutul îndepărtat dar plăcut - avea să caracterizeze Ion Lepindea acea etapă a vieţii sale. «Castelul» care m-a adăpostit sub acoperişul lui cinci ani din viaţă, mi-a redat cea mai plăcută imagine a vieţii alături de sute de copii rătăciţi din toate colţurile ţării.”
 
În anul 1944 a fost integrat în internatul Gimnaziului Industrial din comuna Vânjuleţ, raionul Turnu Severin, unde a absolvit 4 clase industriale. Clasa a V-a a urmat-o la internatul Liceului Industrial din Sibiu, absolvind-o în 1945.
 
Nevoit să-şi câştige existenţa pentru a se întreţine, Ion a început să lucreze singur de la vârsta de 16 ani. În perioada mai 1945 - iunie 1946 a funcţionat ca tâmplar de mobile şi binale la Fabrica de Tâmplărie „Ambalajul” din Sibiu. Aici a făcut parte din Sindicatul Lemnarilor, ca simplu membru.
 
Pe 11 noiembrie 1946 a intrat în armată ca voluntar în Şcoala Militară de Submaiştri de Marină din Turnu Măgurele. În anul 1947, ca urmare a absenţelor acumulate din cauza unei boli, a întrerupt cursurile, fiind trimis în concediu medical nelimitat până la începerea noului an şcolar. În aceste condiţii, neavând posibilităţi de trai, în perioada iunie 1947 - septembrie 1948 a locuit la Cercul Teritorial Sibiu, unde a lucrat sub oblăduirea Secţiei Politice, meditând copiii de trupă care erau în liceu.
 
În luna septembrie 1948 a reintrat în Şcoala de Ofiţeri de Marină din Constanţa. În luna octombrie 1949 a devenit membru UTM. A absolvit-o pe 20 august 1950, cu gradul de locotenent, al cincilea din cei 77 de cadeţi.
 

Oriunde, da’ nu la ruşi!

 
Pe 15 iulie 1950 a fost selecţionat pentru a urma Academia Militară în Uniunea Sovietică, drept pentru care a urmat un Curs pregătitor de cunoştinţe generale şi limba rusă la Bucureşti. De neclintit în ce priveşte parcursul profesional, a fost retrimis la Constanţa.
 
Astfel, şi-a început cariera de ofiţer de marină pe 25 august 1950, în calitate de comandant al Unităţii de Luptă Arme sub Apă pe dragorul de bază 2, fosta canonieră „Locotenent-comandor Stihi Eugen”.
 
Timp de şase luni, în perioada decembrie 1951 - mai 1952, a urmat Cursul de specializare Unităţi de Luptă la Şcoala de Ofiţeri de Marină din Constanţa.
 
În luna ianuarie 1952 a fost numit profesor de Mine şi Dragaj la Şcoala de Ofiţeri de Marină din Constanţa.
 
Din luna noiembrie 1952, în urma examenelor de admitere, locotenentul major Ion Lepindea a urmat, timp de un an şi şase luni, Academia Militară Generală „I.V. Stalin” din Bucureşti, Facultatea Marină.
 
„Iau parte la viaţa politică şi socială prin munca de învăţământ şi educare pe care am desfăşurat-o în rândurile echipajului la nava pe care am fost ambarcat şi printre elevii Şcolii Militare de Ofiţeri de Marină unde am fost profesor, prin munca în organizaţia UTM din care fac parte - consemna ofiţerul în Autobiografia redactată în anul 1953. Am scris şi scriu mereu la «Scânteia Tineretului» articole pentru popularizarea în rândurile tineretului a Marinei, a vieţii pe mare în lumina Hotărârii a IX-a a C.C. a U.T.M. şi a Ordinului MFA nr. 19 din 1952. Particip la viaţa socială prin munca de învăţământ profesional şi politic ca ofiţer-elev în Academia Militară «I.V. Stalin»”.
 
După absolvire, şi-a continuat activitatea didactică ca profesor de Mine şi Dragaj la Şcoala de Ofiţeri de Marină (iulie - decembrie 1954), lector superior la Catedra Mine Dragaj (decembrie 1954 - noiembrie 1955), lector superior la Catedra Mine Dragaj din Facultatea Mine-Torpile (noiembrie 1955 - octombrie 1957), lector superior la Catedra Arme sub Apă (octombrie 1957 - noiembrie 1959), respectiv ofiţer cu planificarea şi evidenţa Învăţământului la Şcoala Militară Superioară de Marină din Constanţa (noiembrie 1959 - 28 martie 1960).
 
Pe 26 august 1956 s-a căsătorit cu o consăteană - asistenta medicală Ioana Babă, fiică de agricultori din Gura Râului.
 

Delictul

 
Pe 31 martie 1960 cariera militară a căpitanului de rangul 3 Ion Lepindea a fost curmată brusc, prin trecerea sa în rezervă conform art. 52, litera „e” din Statutul Corpului Ofiţerilor (S.C.O.). Conform Ordinului Ministerului Forţelor Armate MC 00959 din 15 octombrie 1960, i s-a aplicat art. 24 din S.C.O., respectiv degradarea militară.
 
Pe 4 martie 1960 i s-a spus: „- Vezi că te cheamă la Comandament! Hai că te ducem noi cu maşina”. Dar în loc să se îndrepte spre Comandamentul Marinei (aflat pe str. Traian, în sediul actual al Muzeului Marinei Române - n.n.), bolidul a cotit-o brusc pe bulevardul Lenin, la Securitate. Aici i-au rupt epoleţii şi l-au băgat în arest. Soţia l-a mai văzut doar pe 12 iulie, la proces, când a vrut să-i ducă nişte haine. I s-a interzis categoric.
 
Acuzaţiile care au stat la baza trecerii sale în rezervă şi deferirii justiţiei militare au fost multiple. Contemporanii săi, printre care c.l.c. Nicolae Romulus Moise, invocă „sentimentul patriotic prin care-a revendicat retoric într-un grup de prieteni justeţea apartenenţei Basarabiei la ţara noastră”. În plus, în urma evenimentelor contrarevoluţionare din Ungaria, pe 29 noiembrie 1956 a redactat şi expediat primului secretar al Comitetului Regional al Partidului Muncitoresc Constanţa o carte poştală anonimă cu următorul conţinut:
 
„Domnilor,
 
Ne-aţi vândut ţara ruşilor. Aţi împins sub şenilele tancurilor un popor de 17 milioane, aducându-l în întuneric, mizerie şi suferinţe, scos din casele părinţilor pentru ca în locul lor să sălăşluiască hoardele bolşevice venite de peste Nistru. Aţi înfometat un popor, luându-i pâinea de la gură pentru a hrăni o hoardă ocupatoare. În vecii vecilor nu veţi fi iertaţi de acest popor umilit care, după ce a suportat un război în Est şi în Vest, l-aţi împins în lagăre şi temniţe pentru ca pe fruntea ţării, care nu mai este a noastră, să strălucească o stea care ne mânjeşte Istoria. Blestemul popoarelor asuprite ale Ungariei zdrobite de hoarda bolşevică, a cehoslovacilor, a polonezilor şi bulgarilor să cadă peste tiranii conduşi de Moscova, de urmaşii ţarilor care au adus foametea şi mizeria acolo unde a fost belşug şi credinţa în Dumnezeu. Ne vom răscula precum au făcut descendenţii lui Koshut şi-i vai de trădători şi de mişei...! Poporul nu vă mai suportă! Un anonim din acest popor de anonimi”.
 
Pe această carte poştală, la adresa expeditorului, a trecut „Acei ce vor o Românie liberă şi fără ruşi”.
 
Activitatea sa delictuoasă nu s-a limitat însă numai la redactarea acestei cărţi poştale, ci a continuat prin viu grai să preamărească acţiunile criminale ale elementelor contrarevoluţionare din Ungaria şi să aducă elogii ţărilor imperialiste, despre care spunea că sunt mult superioare din punct de vedere tehnic faţă de ţările lagărului socialist.
 
Pentru activitatea sa subversivă a fost adus în faţa Tribunalului Militar Constanţa, inculpat în dosarul 186/1960 „pentru delictul de uneltire împotriva ordinei sociale”.
 
Dosar 186/1960
SENTINŢA nr. 179
Şedinţa publică din 12 iulie 1960
Tribunalul Militar Constanţa compus conform legii din:
Locotenent major de justiţie Petrescu Teodor - preşedinte
Căpitan Purcărea Petre şi
Căpitan Ghiţă Radu - asesori populari
Locotenent-colonel de justiţie Alexandrov Savin - procuror militar
Angajat civil Lungu Aurel - secretar de şedinţă
 
S-au întrunit în şedinţă publică în scopul de a judeca pe căpitanul de rangul 3 în rezervă Lepindea Ion - fost în U.M. 02192 Constanţa - născut la 18.01.1928 în comuna Gura Răului, raion Sibiu, regiunea Stalin, fiul lui Gheorghe şi Maria, funcţionar, căsătorit, fără copii, avere nu are, serviciul militar satisfăcut ctg. 1950, aparţine de Comisariatul militar Constanţa, condamnat nu a mai fost, carte ştie 10 clase medii, părinţii săi sunt agricultori cu 1 ha teren şi o casă, cu ultim domiciliu în Constanţa, str. Nicolae Titulescu 34, trimis în judecată pentru delictul de uneltire împotriva ordinii sociale, art. 209 pct. 2 lit. a Cod penal.
 
La apelul nominal a răspuns inculpatul, în stare de arest, asistat de avocat Pogîrneaţă Maria, din Colegiul de avocaţi Constanţa.
 
Preşedintele a procedat la identificarea inculpatului potrivit datelor de stare civilă şi personale culese pe procesul verbal de interogator.
 
Secretarul a făcut apelul martorilor, constatând că sunt prezenţi martorii Puşcaşu Stoica (căpitan - n.n.), Orzecovschi Valentin (locotenent - n.n.), Preda Constantin (căpitan - n.n.) şi Iştambir Andrei (coleg de promoţie - n.n.), martori propuşi de acuzare. Inculpatul nu a avut martori propuşi în apărarea sa. S-a dispus ca martorii prezenţi să părăsească sala de şedinţe şi să aştepte în camera anume destinată.
 
În lipsa martorilor din sală, secretarul a dat citire concluziilor de învinuire, apoi s-a procedat la interogarea inculpatului, răspunsul său fiind consemnat în procesul-verbal de interogator.
 
S-au introdus apoi pe rând în sală şi audiat separat, conform legii, martorii prezenţi, depoziţiile lor fiind de asemenea consemnate în procesele-verbale ce s-au anexat la dosar. Procurorul militar a declarat că nu mai are alte probe de cerut în cauză şi că procesul poate fi în stare de judecată. Apărătorul inculpatului a cerut să i se admită proba cu acte şi martori în apărare, spre a stabili comportarea sa în unitate anterior comiterii faptelor pentru care este trimis în judecată şi în perioada cât se susţine că a avut manifestările pentru care este învinuit, ce fel de element a fost, indicând martori pe căpitanul de rangul 3 Enăchescu Corneliu şi a.c. Pahonia M.
 
Procurorul militar se opune la admiterea probatoriului solicitat întrucât nu are nici o legătură cu faptele ce i se pun în sarcină în cauza de faţă.
 
Tribunalul, deliberând în secret, cu unanimitate de voturi, respinge ca neconcludent probatoriul solicitat în apărare întrucât probele invocate nu tind să stabilească decât o poziţie şi atitudinea inculpatului anterior comiterii faptelor pentru care este trimis în judecată în prezenta cauză, situaţie care nu este adusă în judecata tribunalului, sau chiar în perioada cât i se pun în sarcină că a avut manifestările pentru care este azi adus spre judecare este posibil ca faţă de alţi martori şi în îndeplinirea sarcinilor sale profesionale să fi avut atitudini şi manifestări pozitive - dosarul cuprinzând deci suficiente acte, martori, interogatorii din care instanţa să-şi poată face justa sa convingere în soluţionarea cauzei.
 
Declarându-se probatoriul închis, s-a dat cuvântul procurorului militar care, în fond, a susţinut concluziile de învinuire aşa cum sunt formulate şi în scris la dosar, arătând în mod rezumativ că, inculpatul, în timp ce funcţiona ca ofiţer la Şcoala Militară Superioară de Marină, ca lector superior, în discuţiile ce a avut cu unii tovarăşi de muncă, în special martorii de azi, s-a manifestat duşmănos la adresa regimului democrat popular din ţara noastră şi a U.R.S.S., a preamărit tehnica ţărilor capitaliste şi a audiat şi comentat ştirile auzite la posturile de radio imperialiste.
 
Astfel, cu ocazia evenimentelor contrarevoluţionare din Ungaria, după ce a audiat posturile de radio „America” şi „Londra”, a comentat ştirile auzite cu ofiţerii din unitate, discutând cu această ocazie tendenţios că şi la noi în ţară este posibil să se întindă contrarevoluţia, că se va schimba regimul din ţara noastră, a adus injurii la adresa trupelor sovietice care au intervenit în ajutorul guvernului maghiar, apoi după terminarea acestor evenimente, condus de aceeaşi ură împotriva acţiunilor de ajutorare a trupelor sovietice, a scris o carte poştală cu conţinut duşmănos, pe care a trimis-o prin poştă organelor locale de partid. Din conţinutul cărţii poştale se poate vedea limpede ura pe care inculpatul o ţinea mocnită în conştiinţa sa împotriva orânduirii noastre şi împotriva U.R.S.S.; el fiind conştient de cuprinsul scrisorii, nu a semnat scrisoarea şi se erijează ca reprezentant al unui grup de cetăţeni care ar gândi la fel de duşmănos ca şi el atunci când pune adresa expeditorului. Faptele sunt stabilite din actele dosarului, probele strânse, cartea poştală corp delict la dosar, martorii audiaţi, cât şi recunoaşterile aproape totale ale inculpatului, el înţelegând să dea unele explicaţii care nu pot fi ţinute în seamă, pentru că el a fost ofiţer superior, lector la o şcoală militară unde se formau cadre, conştient şi în mod voit a comis aceste fapte pe parcursul timpului. Faptele sunt grave, cere aplicarea unei pedepse aspre potrivit art. 209 pct. 2 lit. a Cod penal, confiscarea totală a averii personale cât şi degradarea militară.
 
Apărătorul inculpatului a arătat, de asemenea, că faptele puse în sarcina inculpatului sunt stabilite, dovedite, recunoscute în mare parte chiar de el, fapte care sunt cele ce au fost arătate şi de procurorul militar şi care formează în adevăr un material acuzator grav împotriva inculpatului.
 
Cere numai ca instanţa să ţină seamă de împrejurările în care s-au comis aceste fapte, că la un moment dat era extrem de surescitat din cauza lipsei de locuinţă, în altă ocazie a fost bolnav, că după expedierea scrisorii cu conţinut duşmănos către regiunea de partid a regretat şi a avut remuşcări, că la originea sa rezultă că a fost orfan, crescut apoi şi educat de actualul regim, apoi influenţat de concepţiile duşmănoase ale unchiului său Lupe Ioan (reputat silvicultor român (1912-1995), doctor docent, membru titular al Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice, fost cadru didactic universitar la Facultatea de Silvicultură din Politehnica Bucureşti şi naşul de cununie al soţilor Ioana şi Ion Lepindea - n.n.), fost element legionar care a sădit şi în mentalitatea inculpatului ideile sale reacţionare, subminându-i educaţia şi orientarea sănătoasă.
 
Mai arată că inculpatul este element tânăr, a fost sincer şi a recunoscut aproape total faptele care i s-au pus în sarcină, nu a avut posibilitatea să se apere, este o fire bolnăvicioasă, uşor influenţabil, meritând să i se aplice o pedeapsă educativă, spre minimul prevăzut de text.
 
După ce apărarea a avut ultimul cuvânt, preşedintele a întrebat pe inculpat dacă mai are ceva de adăugat în apărarea sa, acesta arătând că regretă ceea ce a făcut, a avut unele momente de rătăcire şi cere instanţei să aprecieze just faptele şi să-i aplice o pedeapsă mică, educativă.
 
Tribunalul a declarat dezbaterile închise şi s-a retras pentru a delibera asupra culpabilităţii şi aplicaţiunii pedepsei.
 
Tribunalul:
Deliberând în secret asupra cauzei privitoare la inculpatul Lepindea Ion, trimis în judecată prin concluziile de învinuire din 09.06.1960 ale Regiunii MAI Constanţa, confirmate de procurorul militar Constanţa, pentru delictul de uneltire împotriva ordinii sociale;
 
Având în vedere actele dosarului, care au fost puse în discuţia părţilor în şedinţă publică, susţinerile procurorului militar în concluziile sale, cât şi ale inculpatului făcute personal şi prin apărătorul său, din toate aceste rezultând următoarele:
 
În fapt:
Inculpatul Lepindea Ion, în toamna anului 1956 când funcţiona ca lector superior la Şcoala Militară Superioară de Marină, cu gradul de căpitan de rangul 3, în preajma evenimentelor contrarevoluţionare din Ungaria a redactat şi expediat o carte poştală anonimă pe adresa Comitetului Regional P.M.R. Constanţa.
 
În această carte poştală s-a dedat la injurii şi calomnii grave la adresa regimului democrat popular din ţara noastră, precum şi la adresa Uniunii Sovietice, scriind printre altele: „Destul ne-aţi vândut ţara tiranilor care ne-au rupt puterea, afară cu ruşii cărora v-aţi vândut poporul. Vă va veni rândul când ne vom răfui aşa cum cei din Ungaria o fac acum. Cereţi guvernului plecarea trupelor din ţară, altfel îi vom nimici înainte de a pune mâna pe arme”.
 
Pe această carte poştală, la adresa expeditorului, a trecut „Acei ce vor o Românie liberă şi fără ruşi”.
 
Activitatea sa delictuoasă nu s-a limitat însă numai la redactarea acestei cărţi poştale ci a continuat prin viu grai să preamărească acţiunile criminale ale elementelor contrarevoluţionare din Ungaria şi să aducă elogii ţărilor imperialiste, despre care spunea că sunt mult superioare din punct de vedere tehnic faţă de ţările lagărului socialist.
 
Astfel, în perioada acestor evenimente, după ce asculta la radio emisiunile în limba română a diferitelor posturi imperialiste, comenta favorabil cele auzite cu o serie de ofiţeri din cadrul Şcolii Militare Superioare de Marină, susţinând că cele publicate în presă în legătură cu aceste evenimente nu sunt reale.
 
Cu privire la relaţiile comerciale ale R.P.R. cu ţările socialiste, precum şi cu alte ţări, inculpatul a afirmat că ţara noastră nu poate cumpăra maşini din Italia şi nici să accepte condiţiile puse de către acest stat în legătură cu preţul redus la care trebuie să se vândă pe piaţă aceste maşini, deoarece ar însemna să se concureze producţia de maşini din Uniunea Sovietică şi celelalte ţări socialiste.
 
În perioada când pe teritoriul ţării noastre se aflau staţionate în mod temporar trupe sovietice, inculpatul Lepindea Ion nu vroia să înţeleagă condiţiile obiective care determinau criza de locuinţe şi atribuia acestor trupe faptul că din cauza lor cetăţenii locuiesc în condiţii proaste.
 
Interogat de instanţă (f. 64), recunoaşte că el este autorul cărţii poştale aflată corp delict la dosar fila 39 prin care s-a manifestat duşmănos la adresa regimului din R.P.R. şi la adresa Uniunii Sovietice.
 
Motivează că a scris această carte poştală anonimă adresată Comitetului Regional P.M.R. Constanţa datorită faptului că a fost „excitat” de evenimentele contrarevoluţionare din Ungaria, precum şi de faptul că locuia în condiţii proaste.
 
Deci, în timp ce toţi oamenii cinstiţi din întreaga lume condamnau cu vehemenţă şi luau atitudine împotriva acţiunilor criminale întreprinse de elementele contrarevoluţionare din Ungaria, inculpatului îi produceau senzaţii şi excitaţii (sic!) aceste evenimente.
 
De asemenea, recunoaşte că a ascultat emisiunile în limba română a posturilor de radio imperialiste şi că a discutat cu locotenentul Orzecovschi Valentin cele auzite, spunându-i acestuia că nerecunoaşterea de către Ungaria a Tratatului de la Varşovia va face ca în caz de reuşită ungurii să revendice dreptul asupra Ardealului. Arată că într-adevăr s-a exprimat că singura posibilitate de a se ocupa locuinţe bune o constituie plecarea trupelor sovietice din ţara noastră.
 
În continuare inculpatul mai relatează că într-un grup de ofiţeri s-a discutat problema importului de maşini din Italia şi că legat de această problemă a afirmat că statul nostru nu poate să cumpere asemenea maşini pentru că ar însemna să concureze Cehoslovacia şi U.R.S.S.
 
Din depoziţiile martorilor audiaţi în cauză au reieşit următoarele:
- Puşcaşu Stoica (f. 50-51 şi 65) declară că într-o discuţie avută cu inculpatul Lepindea Ion, acesta i-a spus că tehnica S.U.A. şi a Angliei este superioară tehnicii statelor lagărului socialist şi că în ţările capitaliste întregul proces de producţie este automatizat.
- Orzecovschi Valentin (f. 48-49 şi 66) menţionează că în perioada evenimentelor contrarevoluţionare din Ungaria lucra în acelaşi birou cu inculpatul. Că legat de aceste evenimente respectivul i-a spus că a ascultat un post de radio străin şi că ungurii sunt oameni inimoşi, înţelegând prin aceasta să inculpatul a vrut să spună că aceştia nu suportă să fie călcaţi în picioare. Că altădată i-a spus că aceste evenimente au început în urma unor manifestaţii studenţeşti şi că mai sunt şi alte probleme pe care nu le poate discuta cu el. Că în altă ocazie inculpatul s-a exprimat că locuieşte în condiţii proaste în timp ce trupele sovietice ocupă cele mai bune locuinţe. În continuare martorul arată că prin decembrie 1957 inculpatul şi-a manifestat bucuria în legătură cu faptul că Marina îşi păstrează uniforma şi tradiţiile, exprimându-se că „nu-şi întoarce capul cum bate vântul”.
- cpt. Preda Constantin (f. 46-47 şi 67) relatează că a fost o discuţie într-un grup de ofiţeri în legătură cu relaţiile economice ale ţării noastre cu alte ţări, cu care ocazie inculpatul a afirmat că nu putem importa maşini din Italia pentru că ar însemna să fie concurată producţia de maşini din ţările lagărului socialist. Că în altă ocazie l-a mai auzit pe acesta spunând că ofiţerii sovietici ocupă în ţara noastră locuinţele cele mai bune, în timp ce oamenii trăiesc în case insalubre.
- Iştambir Andrei (f. 68) arată că în perioada evenimentelor contrarevoluţionare din Ungaria, inculpatul a afirmat faţă de el că cele publicate în presă în legătură cu aceste evenimente nu sunt reale. Că a observat la acesta o slăbiciune faţă de tehnica statelor imperialiste, în sensul că aducea elogii unui submarin atomic construit în S.U.A., spunând că asemenea maşini nu pot fi construite în ţările lagărului socialist. Că tot despre cele întâmplate în Ungaria în toamna anului 1956, inculpatul a afirmat că poporul maghiar o să-şi rezolve singur situaţia, pentru că este un popor isteţ.
 
Din raportul de expertiză grafică (f. 40-44), rezultă că cartea poştală aflată corp delict la dosar fila 39, este scrisă de către inculpat.
 
Având în vedere recunoaşterile parţiale din instanţă ale inculpatului şi totale de la primele cercetări, depoziţiile martorilor audiaţi în cauză, precum şi cartea poştală aflată corp delict la dosar, instanţa constată că fapta acestuia este pe deplin dovedită şi ca atare i-o reţine în sarcină.
 
ÎN DREPT:
‚Inculpatul căpitan de rangul 3 de rezervă Lepindea Ion a fost trimis în judecată pentru delictul de uneltire contra ordinii sociale prevăzut şi sancţionat de art. 209 pct. 2 lit. a C.P. şi ale cărui elemente constitutive sunt pe deplin întrunite deoarece:
- latura obiectivă constă în aceea că inculpatul, element duşmănos regimului democrat popular din ţara noastră, în toamna anului 1956 a redactat o carte poştală anonimă pe care a expediat-o pe adresa Comitetului Regional P.M.R. Constanţa, carte poştală cu un vădit conţinut contrarevoluţionar; de asemenea, a ascultat emisiunile în limba română ale posturilor de radio imperialiste, după care a comentat cele auzite cu ofiţeri din cadrul unităţii sale şi în discuţiile purtate preaslăvea ştiinţa şi tehnica din statele imperialiste, faptă din care ar fi putut să rezulte un pericol pentru securitatea statului;
- latura subiectivă rezultă din aceea că inculpatul şi-a dat seama că fapta sa este îndreptată împotriva orânduirii noastre democrat populare, însă cu toate acestea în mod voit şi conştient a săvârşit-o, împrejurare ce se desprinde atât din recunoaşterile sale parţiale, cât şi din întregul material probatoriu administrat în cauză. A prevăzut deci urmările socialmente periculoase ale faptei sale şi a dorit producerea lor.
 
Elementele constitutive a textului incriminatoriu fiind pe deplin întrunite, instanţa îi reţine în sarcină infracţiunea pentru care a fost trimis în judecată.
 
Văzând şi disp. art. 25 pct. 6 C.P., art. 62/1 C.P., art. 109 C.P.P. şi art. 64 C.P.,
În gradarea pedepsei instanţa urmează a avea în vedere împrejurarea că la data săvârşirii faptei inculpatul purta gradul de căpitan de rangul 3 şi îndeplinea funcţia de lector superior la Şcoala Militară Superioară de Marină, fiind chemat astfel să dea o educaţie tinerilor elevi militari şi că manifestările sale duşmănoase au avut loc în prezenţa mai multor ofiţeri din cadrul acestei şcoli.
 
Pentru aceste motive, Tribunalul, în unire cu concluziile Procurorului Militar, cu unanimitate de voturi declară culpabil pe Lepindea Ion pentru delictul de uneltire contra ordinii sociale prevăzut şi pedepsit de art. 209 pct. 2 lit. a Cod penal.
Având în vedere că nu există circumstanţe atenuante în favoarea inculpatului,
În consecinţă:
TRIBUNALUL ÎN NUMELE POPORULUI
HOTĂRĂŞTE:
Cu unanimitate de voturi, făcând aplicaţiunea art. 209 pct. 2 lit. a Cod penal şi art. 59, 58 pct. 2-4 Cod penal, condamnă pe inculpatul căpitan de rangul 3 în rezervă Lepindea Ion la 8 (opt) ani închisoare corecţională şi 4 (patru) ani interdicţie corecţională, pentru delictul de uneltire contra ordinii sociale.
Conf. art. 62/1 c.p. dispune degradarea militară a acestuia.
Conf. art. 25 pct. 6 Cod penal, dispune confiscarea totală a averii personale a condamnatului.
Îl obligă să plătească Statului 200 (două sute) lei cheltuieli de judecată.
Asupra corpurilor delicte dispune conf. art. 109 Cod penal.
Se socoteşte detenţia preventivă de la 04.04.1960 conf. art. 64 C.P.
Tribunalul, reintrând apoi în şedinţă publică, Preşedintele a dat citire dispozitivului de mai sus.
Cu drept de recurs în termen de 3 zile.
Dată şi citită în şedinţă publică astăzi 12 iulie 1960”.
 
Recursul, judecat de Tribunalul Militar de Regiune Militară Bucureşti în şedinţa publică din 2 august 1960, s-a soldat cu Decizia nr. 1347 din 2 august 1960. Analizând cauza din dosarul nr. 1291/60, colegiul de recurs, compus din: preşedinte - locotenent-colonel de justiţie Dumitrescu Ştefan, judecător - maior de justiţie Cuciureanu Octavian, asesori populari - maior Husanu Gheorghe, maior Tatu Ştefan şi maior Ciobanu Romeo, procuror militar - maior de justiţie Cîmpeanu Ioan şi secretar de şedinţă - Rada Constantin, a respins recursul ca nefondat.
 

De la om de serviciu la inginer principal

 
De pe 4 aprilie 1960, Ioana Lepindea nu a mai ştiut nimic de soţul său, nici unde este închis, nici dacă mai este în viaţă. Pentru că acesta nu reuşea să-şi îndeplinească normele şi corvezile zilnice, timp de patru ani şi două luni nu a avut dreptul la vizite, corespondenţe sau colete. A fost despărţit efectiv de familie. Ion Lepindea a fost graţiat prin Decretul nr. 310 din 16 iunie 1964, prin care s-a anulat detenţia politică unui număr de 3467 de aşa-zişi reacţionari. Ioana s-a trezit efectiv cu el la uşă, în toiul nopţii, în locuinţa de pe Titulescu. Tot restul vieţii, Ion a refuzat să vorbească sau să povestească cuiva calvarul şi experienţa sa tristă de viaţă în penitenciar.
 
Încet-încet s-a străduit să-şi găsească un rost, dar toţi îi întorceau spatele. Până-ntr-o zi când, cu chiu, cu vai, a fost angajat om de serviciu la Institutul Silvic din Constanţa. Directorul, inginerul silvic Papadopol, făcea eforturi disperate să-l promoveze, dar a fost imposibil. La zile mari, premia diverşi ingineri cu suflet mare, pentru a-i rotunji oarecum veniturile lui Lepindea.
 
De aici, o perioadă s-a transferat la IPL Constanţa, după care, în sfârşit, a găsit o portiţă, şi în toamna lui 1967 s-a angajat la „NAVROM”. În disperare de cauză, făcuse un Memoriu pe care i l-a trimis Elenei Ceauşescu. Peste ceva vreme a fost chemat la prim- secretarul Vasile Vâlcu, căruia i se ceruse să fie repus în drepturi, conform pregătirii sale profesionale.
 
Tot în 1967, pe 23 aprilie, li s-a născut unicul lor fiu, Dan. Încet-încet, anii au trecut printre dane, vapoare şi activităţi care mai de care mai complexe până când nostalgia mării l-a îndemnat să solicite mai marilor săi dreptul de a se ambarca. Astfel, pe 15 iulie 1986 îi scria preşedintelui Consiliului Oamenilor Muncii din Întreprinderea de Exploatare a Flotei Maritime Comerciale (IEFM) „NAVROM” Constanţa: „Subsemnatul Lepindea Ion, om al muncii din cadrul Secţiei a II-a Exploatare Flotă, îndeplinind funcţia de inginer principal, responsabil Grup nave 7000 - 15000 tdw, respectuos vă rog a analiza oportunitatea aprobării ambarcării pe funcţia de căpitan secund pe una din navele flotei comerciale, potrivit brevetului ce deţin şi practicii în exploatarea navelor în decursul funcţionării ca ofiţer pe navele maritime.
 
În sprijinul cererii mele menţionez:
* Sunt absolvent al Şcolii de Ofiţeri de Marină, Secţia Punte, promoţia anilor 1950;
* Ambarcat pe navele maritime ale flotei militare cu durata de 36 de luni, îndeplinind funcţii de comandă, dovedite în documentele aflate la dosarul personal, eliberate de Direcţia Cadre a Marinei Militare şi Şcolii Militare Superioare de Ofiţeri de Marină Constanţa, unde am funcţionat ca profesor şi instructor pe navele militare din anii 1954-1960;
* Am fost brevetat ca ofiţer II Punte în anul 1952 prin examen suţinut în cadrul flotei comerciale; în anul 1954 brevetat ofiţer I conform atestatului Căpităniei portului Constanţa şi Direcţiei Cadre a Comandamentului Marinei Comerciale, în baza căruia am fost numit căpitan secund pe m/n „Ardeal”, funcţie ce nu am îndeplinit-o datorită numirii de către Comandamentul Marinei Militare, în iulie 1954, în funcţia de lector superior la Şcoala Militară Superioară de Marină din Constanţa;
* În anul 1967, luna octombrie, am fost transferat în interes de serviciu la IEFM „NAVROM”, Direcţia Navigaţiei Maritime „NAVROM”, în cadrul Secţiei Exploatare Flotă, operând navele petroliere şi apoi cele de mărfuri generale, unde am lucrat până la această dată. Menţionez că în anul 1976, prin examene de diferenţă, am obţinut licenţa la Institutul de Marină „Mircea cel Bătrân”, cu lucrarea „Exploatarea tancurilor petroliere pe relaţia Constanţa - Golful Persic”, practicând meseria în cadrul flotei comerciale cu rezultatele înscrise în foile de notare anuale.
 
Doresc ambarcarea în vederea perfecţionării pe mare a brevetelor obţinute succesiv în anii 1950, 1952, 1954 şi 1976 şi, nu în ultimul rând, al practicii în funcţiile superioare în cadrul serviciilor de exploatare comercială. Convins că cererea va obţine un răspuns favoral, Mulţumesc respectuos”.
 
Numai că Ion Lepindea avea să fie din nou dezamăgit. Tovarăşu’ P., cadristul „NAVROM” - ului i-a retezat-o scurt: „- Dumneata n-ai dreptul să reprezinţi ţara peste hotare!”.
 
Cu toate acestea, pe 25 noiembrie 1980, preşedintele Consiliului Popular al municipiului Odorheiu Secuiesc i-a acordat titlul de „Cetăţean de onoare” „pentru activitatea rodnică pe care a desfăşurat-o pe tărâm profesional şi obştesc în Flota Maritimă”.
 
Dar amărăciunea sa nu s-a oprit aici. În 1985, fiul său Dan, absolvent al Liceului Industrial de Marină „NAVROM” din Constanţa, a dorit să-i calce pe urmă. S-a înscris şi a dat examen de admitere la Institutul de Marină „Mircea cel Bătrân”. Culmea, după ce a trecut cu brio de probele eliminatorii şi de cele scrise, s-a trezit că pe listele de candidaţi a apărut ca „Retras”! Dezgustat de situaţie, n-a mai depus nicio contestaţie. A preferat să facă doi ani de armată la Marină, la Tulcea, ca radiotelegrafist. Cu această calificare, s-a angajat la „NAVROM” şi a navigat până după revoluţia din decembrie 1989. Libertatea câştigată cu sângele vărsat de români şi „marea de amar” în care şi-a trăit viaţa tatăl său l-au determinat să se stabilească definitiv în Africa de Sud. În prezent este funcţionar la Durban, pe ţărmul Oceanului Indian, în cel mai mare şantier naval al ţării sale de adopţie.
 

„Veniţi la mare!”

 
După Revoluţie, Ion Lepindea a avut satisfacţia că a fost achitat şi reabilitat. Astfel, în şedinţa publică din 21 martie 1995, prin Minuta deciziei nr. 742, Curtea Supremă de Justiţie, Secţia Penală, analizând dosarul nr. 1064/1994, a decis: „Admite recursul în anulare declarat de procurorul general împotriva şedinţei nr. 179 din 12 iulie 1960 a Tribunalului Militar Constanţa şi a Deciziei nr. 1347 din 2 august 1960 a Tribunalului Militar de Regiunea Militară Bucureşti, Colegiul de recurs, privind pe inculpatul Lepindea Ion.
 
Casează hotărârile atacate şi în baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. d din Codul de procedură penală achită pe inculpat pentru infracţiunea prevăzută de art. 209 pct. 2 lit. a din Codul penal anterior.
 
Înlătură pedeapsa complementară a confiscării averii inculpatului. Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, în sumă de 30.000 lei, va fi suportat din fondul Ministerului Justiţiei”.
 
Prin Decizia nr. 663 din 30 mai 2001, Comisia pentru constatarea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă i-a recunoscut acest statut. Ministerul Apărării Naţionale i-a redat gradul de locotenent-comandor şi ulterior l-a înaintat în gradul de căpitan-comandor (1997) şi comandor în retragere (29 mai 2000). Până la finele vieţii, a beneficiat de pensie militară.
 
Foştii săi discipoli nu au contenit să-şi amintească cu admiraţie şi deplină consideraţie de profesorul lor preferat de Arme sub apă şi să-l invite la întâlnirile absolvenţilor. La un asemenea eveniment, organizat pe 6 septembrie 2007 de prima promoţie de învăţământ superior a Marinei Române - 1957, comandorul în retragere Ion Lepindea se confesa foştilor săi discipoli: „În memoria afectivă am stocate amintiri despre oameni şi faptele lor, pe care-mi face plăcere să le evoc, mai ales atunci când fac parte din biografia mea.
 
În anul 1953 purtam gradul de locotenent major, ambarcat pe zvelta canonieră „Locotenent-comandor Stihi Eugen”, al cărui comandant era locotenentul major de marină Corneliu Enăchescu (astăzi contraamiral de flotilă în retragere - n.n), căruia îi port un deosebit respect. Eram numai la trei ani de la brevetare ca ofiţer. Împreună cu alţi ofiţeri de marină, aviaţie, artilerie, am primit misiunea de a promova Marina în diferitele garnizoane, a face propagandă printre tinerii încorporabili, să opteze pentru Marină, Aviaţie, Artilerie.
 
Am primit de la Comandament, pe lângă ordinul de serviciu, un ghid care să ne servească în propaganda printre liceeni, optând pentru garnizoanele din Ardeal, Sibiu, Braşov, Cluj, pentru care aveam o afecţiune deosebită.
 
Am descins la Sibiu, oraşul unde m-am şcolit, oraşul Adolescenţei, unde mi-a purtat paşii atâţia ani.
 
În aula Liceului „Gheorghe Lazăr”, reputată instituţie de învăţământ a Ardealului, mulţime de elevi, frumoşi, entuziaşti, purtând frumoasele lor uniforme cu însemnele liceului - Liceul Comercial, Liceul Industrial, Şcoala Normală „Andrei Şaguna” şi gazda întâlnirii, Liceul „Gheorghe Lazăr”. La pupitru - moderator - dascălul meu, profesorul Vasile Pricop, dirigintele, părintele spiritual al atâtor generaţii de după război. A luat fiţuica, îndrumătorul dat la plecare, să-l folosesc drept ghid în activitatea ordonată: propagandă în rândul elevilor pentru Marină. Moderatorul, profesorul, dirigintele meu în urmă cu ani - a citi fiţuica, a împachetat-o şi a pus-o departe de mine, informând auditoriul de scopul convocării.
 
Înainte de a-mi da cuvântul, puţin maliţios, profesorul, moderatorul, mi-a pus întrebarea, privind cu ochii reacţia mulţimii: „- Da’ la munte, domnule ofiţer, propagandă pentru Marină?!” Şi, pentru că ghidul de conversaţie cu auditoriul nu prevedea reacţia în asemenea situaţie, am cutezat, folosind celebra replică a comandantului micii escadre bricul „Mircea” şi crucişătorul „Elisabeta”, la inaugurarea Canalului Kiel, întrebarea pusă de suveranul Suediei: „- De unde vă recrutaţi marinarii, domnule amiral?”. „- De la munte!” - a fost răspunsul scurt, elegant, al amiralului Sebastian Eustaţiu. Marinarii români ai micii escadre îl impresionaseră pe suveran, câştigând concursurile sportive marinăreşti.
 
Când, în tumultul sălii am putut lua cuvântul, m-am adresat tinerilor: „- Veniţi la mare! Voi, cei curajoşi, care sunteţi capabili să înfruntaţi zeii spaţiului şi ai timpului, care nu vă înspăimântaţi de frutuni, ceaţă, stânci, de camerele de tortură botezate de constructori NAVE!”. Mi-am încheiat expunerea fără comentarii sau întrebări!
 
Urmarea: La Comisariatul Militar, mare aglomeraţie...
 
Peste ani, la festivităţile de absolvire 1957..., 2002, 2005, 2007, priveam mulţimea, ascultam Apelul solemn. Desluşeam printre participanţi numele celor care, în urmă cu ani, cutezaseră să îmbrace uniforma de marinar. Erau ofiţeri superiori cu grade mari, comandanţi de unităţi navale, cercetători, instructori, profeori, căpitani de cursă lungă...
 
Patru ani am petrecut împreună în curtea Institutului de Marină, în clase, cabinete, laboratoare, pe puntea navei-şcoală „Mircea”, la bordul distrugătoarelor, dragoarelor etc. Eram tineri, entuziaşti, aveam acelaşi ideal - MAREA, depărtările!
 
La Apelul solemn, la fiecare întâlnire, unii au absentat, fiind trecuţi în lumea umbrelor - odihnească-se în pace! Cei care au supravieţuit anilor şi vicisitudinilor vieţii Dumnezeu să le dea tărie lor şi familiilor lor să treacă cu sănătate, cu multe bucurii, peste ani.
 
P.S.: La una dintre întâlnirile comemorative, cineva, cu grade mari, cu funcţie onorabilă, mi-a spus: „Vinovaţi că am cutezat să iau drumul mării, să îmbrac uniforma Marinei suntem - deopotrivă - amândoi”. Era chemarea adresată la Sibiu, în aula Liceului „Gheorghe Lazăr”: „Veniţi la Mare!”. Şi numărul celor ce se fac vinovaţi este mult mai mare. Au fost marinarii, ofiţerii care au alcătuit flota militară şi comercială, cei care au brăzdat mările şi oceanele, formând una din marile flote ale lumii. Plăcută amintire!”
 
Ion Lepindea parcă şi-a anticipat sfârşitul. Dascălul lor s-a stins din viaţă discret şi solitar, răpus de un cancer pulmonar, într-o zi însorită de mai. Timp de aproape patru ani de la aflarea diagnosticului, a refuzat orice medicaţie şi orice terapie. A ignorat orice sfat şi a preferat să ardă lent, ca o lumânare, până la capăt. În acea zi de 25 mai 2010, soţia plecase la CEC să-şi scoată pensia. Când s-a întors, l-a descoperit mort, căzut în baie. A fost înmormântat fără onoruri militare, în Cimitirul foştilor deţinuţi politici din Constanţa. Alături de alţi colegi de suferinţă care, aidoma lui, au suportat consecinţele propriilor lor idei şi atitudini. Atipice pentru acea epocă revolută, dar fireşti şi legitime pentru oameni imbatabili şi dintr-o bucată, ca Lepindea. Care a avut în viaţă o singură şi cea mai mare vină: a iubit Marea!
 
Bibliografie
 
- Contraamiral de flotilă în retragere Niculae Ştefan, comandor ing. în retragere Nistor Mitea, „Monografia primei promoţii de învăţământ superior a Marinei Române”, Ediţia a II-a revăzută şi adăugită, Coordonator: comandor dr. Marian Moşneagu, Constanţa, Editura „Muntenia”, 2012
 
- Nicolae Romulus Moise, „O jumătate de veac în Marină. În căutarea destinului…”, Constanţa, Editura Ex Ponto, 2016
 
Sursa foto: Colecţia personală a comandorului Ion Lepindea
 
Despre Marian Moşneagu
 
Comandor (r) dr. Marian Moşneagu s-a născut în Bucovina, însă destinul l-a trimis la Liceul „Alexandru Ioan Cuza“ din Constanţa. A urmat apoi cursurile Institutului „Mircea cel Bătrân“ (1980-1984) şi ale Facultăţii de Litere, Istorie, Drept şi Teologie, specializarea Istorie, din cadrul Universităţii „Ovidius“ Constanţa (1995-1998). Ulterior, a devenit doctor în Istorie, la Universitatea din Craiova (2004). A fost director al Muzeului Marinei Române (2001-2006) şi şef al Serviciului Istoric al Armatei (2007-2016).  
 
Citeşte şi:
 
Comandorul (r) Marian Moşneagu... navighează printre file de istorie dobrogeană
 
Interviu online cu comandor (r) Marian Moşneagu. „Pentru mine, uniforma a fost nu numai o emblemã, ci şi un standard de viaţã“ (galerie foto)

Lumea marinarilor
 
Cum s-a tranşat neutralizarea Mării Negre. Între Brest-Litovsk, Focşani şi Brăila (galerie foto)
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii