Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
12:19 15 10 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu, declaraţii de avere Anca Moldoveanu, şefa „achiziţiilor“, deţine acţiuni la o firmă, are două credite în valută şi venituri în afara funcţiei (documente)

ro

10 Mar, 2018 00:00 1248 Marime text
Anca Moldoveanu, şefa Serviciului Programare Investiţii, Fonduri Europene, Licitaţii Achiziţii în cadrul SN Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu, deţine, potrivit celei mai recente declaraţii de avere, jumătate dintr-un teren intravilan şi dintr-o casă situate în comuna Mihail Kogălniceanu, precum şi un cont bancar deschis în anul 2006, în valoare de 28.000 de lei.
 
Familia Moldoveanu are două credite în valută, scadente în 2032 - 18.000 de euro, respectiv 2042 - în valoare de 32.000 de euro. Şefa Serviciului Programare Investiţii, Fonduri Europene, Licitaţii Achiziţii în cadrul SN Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu a câştigat în 2016 un salariu de bază de 48.269 de lei şi venituri în afara funcţiei de 24.128 de lei. Soţul său, Adrian Ciprian Moldoveanu, este angajat al Ministerului de Interne - Inspectoratul Judeţean de Poliţie Constanţa, iar în 2016 veniturile acestuia au fost de 38.400 de lei.
 
La bugetul familiei au mai intrat, în acelaşi an, 1.008 lei din alocaţia copilului, 27.500 din subvenţie de la APIA şi 20.000 de lei din vânzare de cereale.
 
Potrivit declaraţiei de interese, Anca Moldoveanu deţine 20% dintre acţiunile SC Local Bets SRL, cu sediul în localitatea Mihail Kogălniceanu.
 
În secţiunea „Documente“ puteţi vizualiza declaraţiile de avere și de interese ale Ancăi Moldoveanu, şef Serviciu Programare Investiţii, Fonduri Europene, Licitaţii Achiziţii în cadrul SN Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu.
 
Aleșii locali, demnitarii, persoanele cu funcţii de conducere și control, precum și funcţionarii publici au obligaţia să își depună sau să își actualizeze declaraţiile de avere și declaraţiile de interese. Cotidianul ZIUA de Constanţa prezintă averile și interesele demnitarilor și ale angajaţilor celor mai importante instituţii publice din judeţul Constanţa și ai companiilor naţionale, așa cum apar acestea fie pe site-urile instituţiilor, fie pe cel al Agenţiei Naţionale de Integritate.
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii