LIVE VIDEO+TEXT Volumul „Invincibila – Ana Aslan, de la cercetare la diplomația medicală”, prezentat și în fața publicului din Constanța, la Cazino
LIVE VIDEO+TEXT: Volumul „Invincibila – Ana Aslan, de la cercetare la diplomația medicală”, prezentat și
226
Marime text
Volumul „Invincibila – Ana Aslan, de la cercetare la diplomația medicală”, semnat de Anca Elena Ștefan, Aurelia Lăpușan și răposatul Ștefan Lăpușan este lansat și la Constanța!Evenimentul editorial de astăzi, 12 februarie 2026, are loc la Cazino, de la ora 18:00.
Această manifestare reprezintă un demers editorial dedicat uneia dintre cele mai importante personalități ale medicinei românești și internaționale.
Reamintim că volumul a fost lansat și în data de 4 februarie a.c., în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I” București, de la ora 10:30.
La eveniment este prezenta Ruxandra Serescu, director CCINA.
Rădăcinile identitare: Forța tradiției armeneAutorii realizează o analiză contextualizată a parcursului profesional, intelectual și uman al Anei Aslan, în strânsă legătură cu transformările sociale, politice și științifice ale epocii sale: provenind dintr-o familie de origine armeană, Ana Aslan a întruchipat modelul intelectualului profund ancorat în realitățile românești ale vremii. Rădăcinile sale armene, marcate de tradiția educației, a solidarității comunitare și a perseverenței, au contribuit la conturarea unui profil profesional dominat de rigoare, tenacitate și deschidere către dialog internațional. Volumul evidențiază modul în care această moștenire identitară s-a integrat firesc în construcția unei cariere dedicate cercetării și inovării medicale.
Cartea spune povestea unei femei excepționale, dar și a oamenilor care au fost parte din destinul ei. Dincolo de imaginea celebră a medicului care a schimbat felul în care lumea privește îmbătrânirea, volumul aduce în prim-plan o întreagă comunitate de profesioniști, prieteni, colaboratori și susținători care au contribuit, alături de Ana Aslan, la construirea unui fenomen medical și uman fără precedent.
Volumul urmărește parcursul Anei Aslan de la anii de formare până la momentul consacrării internaționale, punând accent pe relațiile care i-au modelat cariera: maeștrii care au îndrumat-o, colegii care i-au fost alături în momentele dificile, colaboratorii care au crezut în ideile ei atunci când acestea păreau îndrăznețe sau chiar imposibile. Sunt evocate destinele unor oameni care au muncit în laboratoare, în saloane de spital, în spatele ușilor închise, contribuind la rezultate care au făcut înconjurul lumii.
Un aport esențial al lucrării îl constituie analiza conceptului de diplomație medicală, ilustrat prin rolul Anei Aslan în transformarea medicinei într-un instrument de reprezentare simbolică și strategică a României pe scena internațională. Ana Aslan a știut să construiască punți între oameni și țări, transformând medicina într-un limbaj universal. Relațiile sale cu pacienți celebri și cu lideri internaționali sunt dovezi ale unei extraordinare capacități de a crea încredere și de a aduce împreună profesioniști din culturi diferite, în jurul unui scop comun: prelungirea vieții active și demne.
Bazată pe documente de arhivă, corespondență, mărturii și surse istorice diverse, lucrarea se distinge prin echilibrul dintre rigoarea academică și dimensiunea interpretativă, oferind o perspectivă integratoare asupra unei figuri care a marcat profund istoria medicinei și imaginea României în lume.
Personalitatea Anei Aslan- mitul femeii care a repoziționat România comunistă pe harta lumiiPersonalitatea Anei Aslan se păstrează în actualitate ca mitul femeii care a repoziționat România comunistă pe harta lumii. Ca autoarea unui medicament miraculos care prelungește tinerețea. Modelul savantei care a reușit să convingă, într-o lume a bărbaților, că actul de creație, în orice domeniu, trebuie încurajat, susținut, promovat.
Ana Aslan a trecut la cele cerești la 19 mai 1988, în ziua Înălţării Domnului. La venerabila vârstă de 91 de ani, distinsa doamnă închidea ochii, convinsă că a fost răpusă de boală, nu de bătrâneţe. Au trecut de atunci cu mult peste trei decenii. În mediul virtual, în septembrie anul trecut, la o simplă căutare pe google, cuvântul cheie „Ana Aslan” este recuperat din 34 milioane de afișări!
Iată cum numele acestei femei-medic care a străbătut meridianele lumii a rămas întipărit în conștiința publică de peste trei decenii de la moarte. Opera ei, modelul ei de a lupta și răzbate sub un singur crez- acela de a alunga suferința bătrâneții, sunt și astăzi cunoscute și recunoscute.
UPDATE: ora 18.10Mirela Pană este moderatoarea și cea care deschide evenimentul.
Actrița Mirela Pană propune un exercițiu de imaginație - „Cum ar fi fost dacă Ana Aslan ar fi intrat pe ușă in această seară de 12 februarie“.
Ana Aslan este sărbătorită la Cazinoul din Constanța și acest lucru este posibil datorită celor două doamne minunate: Aurelia Lăpușan si Anca Elena Ștefan. “ - a precizat Mirela Pană.
Aurelia Lăpușan va vorbi auditoriului.
De asemenea, Aurelia Lăpușan mai spune că Ana Aslan a dat dovadă de speranță și de viață.„Sunt atât de emoționată! Privind sala mi-am dat seama că în Constanța am enorm de mulți prieteni. Nu am să vă spun despre carte ci povestea cărții! Totul a început cu un telefon! Cartea s-a lucrat descifrând fiecare hârtie, fiecare filă de arhivă. A fost ca un fel de puzzle imens.
Mărturisesc că sunt mândră de această carte, este una de colecție.
Despre Ana Aslan sunt convinsă că vor vorbi si copiii copiilor voștri pentru că au despre ce vorbi. Eu o iubesc foarte mult și nu obosesc să vorbesc despre ea. Vă îndemn să o iubiți și voi“ - transmite Aurelia Lăpușan.
Anca Elena Ștefan are cuvântul în continuarea evenimentului.
În continuarea evenimentului rulează un material video realizat de Adrian Săhlean.Pentru mine personal este greu să vorbesc despre Ana Aslan. Această carte și cea precedentă despre Institutul Ana Aslan sunt produsul pandemiei.
Cartea noastră este deschisă cu testamentul Anei Aslan. Nimeni nu știa de existența acestui act.
Ana Aslan a lăsat prin testament totul statului român ca semn de recunoștință.
Ana Aslan deschidea punți acolo unde România nu ajungea! Medicamentul Gerovital a fost testat în Statele Unite ale Americii , țară care nu avea o relație strânsă cu noi. Ana Aslan a fost un medic care a depășit granițele României“ - precizează Anca Elena Ștefan.
A luat cuvântul Conf. Alba Iulia Catrinel Popescu, conferențiar, Universitatea Națională de Apărare „Carol I”, medic de profesie.
Avem de a face cu o carte absolut minunată, ce se citește foarte ușor. Odată ce am deschis-o nu m-am mai oprit până nu am terminat-o. Este o carte care vă vorbește despre ctitorii de țară de care ne-am îndepărtat, o carte despre meritocrație esențialmente.
Doamna Aslan a demonstrat faptul că România excelează în zona puterii persuasive.
Empatia a stat la baza determinării doamnei Aslan de a deveni un medic deosebit.
Autoarele acestei cărți au făcut un gest salvator. Cele două cărți au salvat Institutul Ana Aslan de a fi transformat în alttceva.
De acum înainte, prin cele două cărți, moștenirea Anei Aslan este mult mai bine protejată. Cărțile ar trebui traduse în limbi de circulație internațională.
Pe cât de ilustră, splendidă și binefăcătoare a fost, pe atât de denigrată a ajuns în ultimii ani din cauza individualismului care ne face să nu respectăm eroii și să considerăm că este mai bine să-i reducem la tăcere. Asta s-a întâmplat și cu Ana Aslan. A murit întristată, hărțuită de cei care ar fi trebuit să îi ridice monument în fiecare oraș al țării noastre. “ - a precizat Conf. Alba Iulia Catrinel Popescu
citește și:
LIVE VIDEO + TEXTAurelia Lăpușan și Anca Elena Ștefan lansează volumul „Invincibila – Ana Aslan, de la cercetare la diplomația medicală” la Biblioteca Universitară din București
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Vezi toate STIRILE VIDEO!
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


