VIDEO Pentru prima dată de la preluarea mandatului, președintele Nicușor Dan, la o ședință a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii
VIDEO: Pentru prima dată de la preluarea mandatului, președintele Nicușor Dan, la o ședință a Plenului Consiliului
69
Marime text
Președintele Nicușor Dan participă, joi, 3 septembrie, pentru prima dată de la preluarea mandatului, la o ședință a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), pe care o și prezidează, conform StiripeSurse.ro. Momentul are loc în contextul în care primul punct de pe ordinea de zi privește chiar desemnarea unor procurori cu o competență sensibilă: investigarea infracțiunilor săvârșite de judecători și procurori. Ședința este în desfășurare.Participarea șefului statului la lucrările CSM nu reprezintă o intervenție excepțională din punct de vedere constituțional. Articolul 133 alin. (6) din Constituție stabilește expres că „Președintele României prezidează lucrările Consiliului Superior al Magistraturii la care participă”. Prin urmare, odată ce Nicușor Dan a decis să participe la Plen, conducerea ședinței îi revine în baza Constituției.
Este însă o premieră pentru actualul mandat prezidențial.
Primul punct înscris pe ordinea de zi a ședinței CSM din 3 septembrie este intitulat: „Propuneri pentru desemnarea unor procurori care vor efectua urmărirea penală în cauzele expres prevăzute la art. 3 alin. (2) din Legea nr. 49/2022”. CSM a publicat ordinea de zi a ședinței la 31 august.
Este vorba despre mecanismul creat după desființarea Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție – SIIJ.
Mai exact, art. 3 alin. (2) din Legea nr. 49/2022 prevede că parchetele de pe lângă curțile de apel sunt competente să investigheze infracțiunile săvârșite de judecătorii de la judecătorii, tribunale și tribunale militare, precum și de procurorii de la parchetele care funcționează pe lângă aceste instanțe. Urmărirea penală nu poate fi făcută însă de orice procuror, ci numai de procurori anume desemnați, pentru perioade de câte patru ani.
Pentru magistrații de rang superior, între care membrii CSM, judecătorii Înaltei Curți, judecătorii curților de apel, procurorii de la Parchetul General și de la parchetele de pe lângă curțile de apel, precum și judecătorii Curții Constituționale, competența aparține Secției de urmărire penală din cadrul Parchetului General, potrivit art. 3 alin. (1) din aceeași lege.
Nicușor Dan: „Trebuie să fie persoane competente și echilibrate”
Chiar la începutul ședinței, Nicușor Dan a ridicat problema numărului insuficient de procurori desemnați pentru investigarea cauzelor în care sunt implicați magistrați, atât la nivelul Parchetului General, cât și la nivelul parchetelor de pe lângă curțile de apel.
Președintele a insistat asupra necesității ca procurorii care primesc această competență specială să fie nu doar profesioniști, ci și echilibrați.
„Cred că e nevoie să suplinim această lipsă. (...) Oamenii care să facă asta trebuie să fie persoane competente și echilibrate”, a afirmat Nicușor Dan.
Președintele a adăugat că investigarea magistraților nu trebuie transformată într-un scop în sine: „Tot timpul în sistemul judiciar este despre echilibru și nu despre cercetare de dragul cercetării. Și sunt curios, doamnă procuror general, pe cine propuneți”, a spus președintele.
StiripeSurse.ro.„E important pentru că suspiciunea de infracțiune în rândul magistraților, afectează încrederea românilor. E important să tranșăm administrativ chestiunea asta. Această activitate trebuie dusă cu celeritate și echilibru”, a mai precizat Nicușor Dan la ieșirea din sediul CSM.
Tags: Nicușor Dan
Vezi toate STIRILE VIDEO!
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


