Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:04 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Marco Polo sau cum nu găseşti masă dacă nu ai rezervare

ro

12 Nov, 2013 00:00 15736 Marime text
Toată lumea laudă restaurantul Marco Polo: ba pentru mâncarea foarte bună, ba pentru servirea excelentă. Adevărul este că niciunele nu au cusur, atâta doar că nu găseşti mese libere vineri, pe la prânz.
 
 Unul dintre cele mai elegante restaurante din Constanţa, Marco Polo, este situat pe strada Sarmisegetuza nr. 2, vis-a-vis de Sala Sporturilor. Este, oricum, imposibil să nu îl găseşti sau să nu ştii unde se află.
Mai nou, este dotat cu parcare specială pentru clienţi, ceea ce este un avantaj considerabil întrucât are o capacitate de 20-30 de maşini.
Pe când am fost noi, adică vineri pe la prânz, am avut noroc să luăm ultima masă liberă, deşi era în zona fumătorilor. Altfel, nu ai nicio şansă să găseşti loc liber fără rezervare.

Interiorul este decorat foarte interesant şi niciun detaliu nu este lăsat la voia întâmplării. Un element care îţi atrage atenţia este pseudo-fântâna dintr-o parte a restaurantului, cu un aer aşa care te linişteşte.
Mi-a plăcut şi următorul detaliu: fiecare masă avea propria frapieră.
Şi, cu aşa eleganţă, nici preţurile nu sunt pentru oricine: pastele sunt cel mult 34 de lei, pizza este maxim 30 de lei, iar preparatele de pasăre costă între 30 şi 46 de lei.
Vă recomand lasagna cu somon la 32 de lei, este foarte bun. Sau dacă aveţi poftă de preparate cu fructe de mare, acestea costă între 13 şi 54 de lei.

Cafeaua aici este 8 sau 9 lei, apa este 5 sau 8 lei, iar fresh-urile sunt cam 10 lei.
Nu mi-a plăcut dispunerea vinurilor în meniu pentru că aş fi vrut să mă orientez în funcţie de producători.
Servirea a fost excelentă, deşi mâncarea a durat cam mult.
Per total, Marco Polo are mult mai multe puncte forte decât puncte slabe şi primeşte de la noi 10 (rotunjit cu ceva sutimi)
 
 Conform Registrului Comerţului, restaurantul Marco Polo funcţionează pe societatea S.C. Crin Star SRL şi este administrată de Crinişor Danu.
 
Informaţii utile
Adresă: Str. Sarmisegetuza nr. 2
Modalităţi de plată: cash/visa, mastercard, american express
Program: luni - duminică 11:00-00:00
Rezervări: 0241 617 357
Alte informaţii: Restaurantul are locuri de parcare
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • gigi 16 Jun, 2014 20:28 Cu toate ca sunt constantean n-am mai fost de mult la Marco Polo….atunci am mancat o pizza(nu se mai poate servii) f delicioasa….in seara asta am ajuns dintr-o intamplare in locatatie si mi-am comandat niste penne cu fructe de mare….si surpriza…mult sos de rosii si niste urme scoici prin farfurie si cu un crevetel mediu mot sus pe paste…ospatarul foarte rigit…pe mine m-au pierdut de client.Ptr amatori”POFTA BUNA”