Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
06:57 24 02 2020 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„Tanagra. Callatis. Măşti şi figurine din atelierele de la Mangalia”, de Vasile Canarache

ro

17 Dec, 2019 18:24 422 Marime text

Volumul debutează cu mărturisirea marelui istoric Vasile Canarache (6 februarie 1896 - 4 august 1969) legată de originile acestui demers, de a aduce în atenţia publică frumoasele figurine ale antichităţii, aşa cum i-au fost ele puse la dispoziţie de colecţionari.

„Faimoasele descoperiri de la Tanagra (Beoţia), din anul 1870, dovedesc, prin miile de exemplare scoase atunci la iveală, că la începutul sec. IV î.e.n. s-a produs un mare salt, ajungându-se de la figurinele arhaice la cele pe care le vom numi, în genere, elenistice”. Aceste figurine, care au avut o mare răspândire în întreaga lume elenistică, se găsesc şi la noi”.
După 1921, Vasile Canarache a început să urmărească la Mangalia statuetele de lut ars, a căror descriere o puteţi lectura în această carte. „Am pus în lucru, în volumul de faţă, un număr de 281 exemplare, aparţinând colecţiilor celor mai de seamă iubitori ai acestei splendide ramuri a artei minore, exemplare care vor putea fi văzute acum pentru prima dată în ansamblu şi în toată măreţia lor”.

Cartea a fost pusă la dispoziţie de Radu Canarache, nepotul istoricului Vasile Canarache


Volumul are 191 de pagini și poate fi descărcată de mai jos. Dimensiune fișier: 29,9 MB

  Citește în format integral

33

Comentarii








Cele mai recente postari