Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:28 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Omagiu pentru Virgil Coman, ilustrul istoric dobrogean, plecat în lumea celor drepți mult prea devreme

ro

05 Aug, 2022 00:00 3234 Marime text
  • Sfârșitul avea să vină chiar la o lansare de carte, pe 5 august 2016. Virgil Coman avea 42 de ani când s-a stins fulgerător din viață, în urma unui infact. 

În ajunul Crăciunului din anul 1973 s-a născut Virgil Coman, la Medgidia. S-a remarcat ca istoric, arhivist și talentat publicist, dedicat până la sfârșit muncii de cercetare și punere în valoare a fondului documentar referitor la istoria provinciei pontice. 
 
Între 1993-1997 a fost student al Facultății de Istorie și Științe Administrative, specializarea Istorie, la Universitatea „Ovidius“.  După absolvire, a ocupat postul de profesor de istorie la Grupul Școlar „Ioan N. Roman“, până în 2003, an în care a devenit șeful Serviciului Județean Constanța al Arhivelor Naționale.
 


Și-a susținut doctoratul în 2005, în cadrul Facultății de Istorie a Universității „Alexandru Ioan Cuza“ din Iași, cu teza „Din istoria românilor sud-dunăreni în prima jumătate a secolului al XX-lea. Meglenoromânii“.
 
A fost îndrăgostit de-a dreptul de istorie, fiind aproape de ea până în ultima clipă. A fost un difuzor al informației istorice, publicând numeroase cărți, documentare. A prezentat și o emisiune Tv, „Călător printre dosarele vremii“,  în care puncta momentele importante ale istoriei naţionale şi a celei locale, cu invitaţi de seamă.
 
A fost promotor a multor sesiuni de comunicări ştiinţifice naţionale şi internaţionale din domeniul istoriei. Numeroasele studii și articole științifice râmân repere în cercetarea pământului dobrogean.
 
Este autorul lucrării „Aromânii şi meglenoromânii din Banat (1945-1951). Demografie, societate, izvoare“. Cartea a fost lansată postum, în anul 2016. Este coautor şi coordonator pentru 19 volume de studii şi numele său semnează peste 100 de articole publicate în diverse culegeri de studii, periodice, ziare etc.
 
Sfârșitul avea să vină chiar la o lansare de carte, pe 5 august 2016. Virgil Coman avea 42 de ani când s-a stins fulgerător din viață, în urma unui infact.
 
I-a fost oferit post-mortem titlul de cetățean de onoare al județului Constanța și titlul de cetățean de onoare al municipiului Constanța pe 17 august 2017.
 
Cotidianul ZIUA de Constanța i-a acordat, post-mortem, distincția „Meritul Dobrogean“ şi medalia comemorativă „Remus Opreanu“, pe 23 noiembrie 2017, în cadrul evenimentului #sărbătoreșteDobrogea.


Citește și:

Virgil Coman - istoric, arhivist şi talentat publicist

 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Comentarii








Cele mai recente postari