Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
19:29 25 09 2020 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

La 33 de ani de la dispariție Academicianul Emil Condurachi, istoric al antichității, rememorat de fiica sa, Zoe Petre

ro

16 Aug, 2020 10:00 1244 Marime text

Astăzi istoria antichității comemorează două ilustre personalități românești, care și-au legat cariera de pământul dobrogean: Adrian V. Rădulecu, de la a cărui naștere se împlinesc 88 de ani, și Emil Condurachi, de la a cărui dispariție se împlinesc 33 de ani.
Nãscut la 3 ianuarie 1912 în localitatea Scânteia, județul Iaşi, magistrul Emil Condurachi (decedat pe 16 august 1987) a fost, timp de peste două decenii, responsabilul ştiinţific al şantierului arheologic Histria.
Licenţiat al Universitãţii din Iaşi (1932); doctor în ştiinţe istorice (1938); membru al Scolii române din Roma (1935-1937); membru al Scolii române din Paris (1938-1939).
Asistent la Universitatea din Iaşi (1933-1940); profesor de arheologie şi numismaticã la Scoala Superioarã de Arhivisticã, Bucureşti (1940-1947); profesor la Universitatea din Bucureşti (1947-1987).
Membru corespondent al Academiei Române din anul 1948, membru titular din anul 1955.
Directorul Institutului de arheologie al Academiei (1956-1970); responsabilul ştiinţific al şantierului arheologic Histria (1949-1970); preşedintele Societãţii Române de Numismaticã.
Membru al Institutului german de arheologie – 1956; membru al Comitetului Internaţional de arheologie clasicã – 1956; Doctor honoris causa al Universitãţii Libere din Bruxelles – 1965; membru al Academiei Bulgare de Stiinţe; membru al Academiei din Bosnia şi Herzegovina; membru al Academiei Sârbe de Stiinţe şi Arte.
Vicepreşedinte al Uniunii Academice Internaţionale (1967-1970,1979); vicepreşedinte al Consiliului Internaţional de Filosofie şi de Stiinţe Umaniste (1969-1974); secretar general al Asociaţiei Internaţionale de Studii Sud-Est Europene (1963-1987).
Redactorul şef al revistelor: Dacia (1957-1970); Studii şi cercetãri de istorie veche şi arheologie (1956-1970); Studii şi cercetãri de numismaticã (1960-1971); Revue Romaine d’Histoire (1970-1987); al publicaţiei Asociaţiei Internaţionale de Studii Sud-Est Europene (1963-1987).
Raportor la diverse congrese internaţionale; invitat al mai multor universitãţi din întreaga lume.
Laureat al premiului Herder; ordinul „Merito della Repubblica Italiana“ (cu grad de comandor).

„Magistrul”
În urmă cu opt ani, acad. Răzvan Theodorescu a inițiat, sub egida Academiei Române, un eveniment centenar dedicat acad. Emil Condurachi (1912-2012), prilej cu care fiica sa, Zoe Petre, mărturisea:

„Înainte de orice, dați-mi voie să mulțumesc pentru inițiativa comemorării acad. Em. Condurachi colegului acad. Răzvan Theodorescu, a cărui nedezmințită afecțiune l-a însoțit pe tat ă l meu cât era în viață și apoi memoria lui. De asemeni să mulțumesc conducerii Academiei Române nu doar fiindcă și-a asumat organizarea acestui eveniment, ci și fiindcă i-a consacrat ziua de 10 ianuarie. Cum mulți știu, aceasta era, tradițional, ziua dedicată acad. Gr. C. Moisil –cumnat și prieten statornic al lui Condurachi. Mă bucur că ne putem aminti azi de amândoi”.


Iată în continuare un fragment din volumul editat cu acest prilej, ce aparține fiicei istoricului, intitulat „Magistrul”:

„Cât privea arheologia istorică, Emil Condurachi participase direct la difuziunea acestui nou mod de a practica arheologia clasică, domeniu în care putea pe drept pretinde la demnitatea unui creator de școală. Pornind de la propria sa experiență și de la colaborarea cu un mare arheolog și epigrafist a cărui memorie merită să fie evocată, Grigore Florescu, dar nu mai puțin de la ani ide dialog intelectual fertil cu Ion Nestor, el a elaborat și aplicat, la Arrubium, la Callatis și mai ales la Histria, o metodologie de cercetare inedită până atunci în câmpul arheologiei clasice: cercetarea stratigrafică, asemănătoare ca minuție cu arheologia preistorică, dar dominată de o problematică istorică, nu de istoria artei. Rezultatele acestui tip nou de cercetare de teren nu au întârziat să se impună lumii științifice internaționale, ceea ce i-a asigurat un prestigiu colegial și o notorietate pe măsură. Încă de la finele anilor ’50, prezența în România a celor mai importanți istorici britanici ai Antichității, în frunte cu Ian Richmond, W.G. Forrest, P. Fraser, urmați apoi în 1956 de numeroșii participanți la Bimilenarul Ovidiu, mai ales italieni, în frunte cu fostul lui profesor de la Roma, G. Lugli, ofereau o perspectivă internațională niciodată până atunci atinsă arheologiei clasice românești”.

Comentarii








Cele mai recente postari