Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:37 24 07 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

In memoriam Valeriu Traian Frențiu, episcop, deținut în lagărul de la Sighet și beatificat de Papa Francisc

ro

11 Jul, 2024 11:21 533 Marime text
Sursă foto: Memorialul Sighet
  • Aflăm din Decizia M.A.I. nr. 684 din 28 decembrie 1953 despre majorarea pedeapsei sale cu 24 luni, începând din 30 ianuarie 1954, deşi… decedase pe 11 iulie 1952. 

În urmă cu 72 de ani, 11 iulie 1952, se stingea, după patru ani de detenție, episcopul greco-catolic Valeriu Traian Frențiu. Născut pe 25 aprilie 1875, în Reşiţa, județul Caraș-Severin, Valeriu Frențiu a fost hirotonit preot la 28 septembrie 1898, continuând să slujească la episcopia de la Lugoj, între anii 1912 și 1922 şi apoi cea de la Oradea, între anii 1922 și 1948. A continuat ca administrator Apostolic al Arhidiecezei de Alba-Iulia şi Făgăraş, între anii 1941 și 1947.
 
A fost arestat pe 29 octombrie 1948 de la reşedinţa episcopală din Oradea și reţinut ulterior la Mănăstirea Dragoslavele. A fost mutat de pe februarie 1949 la Mănăstirea Căldăruşani. Pe 24 mai 1950 a fost transferat la Penitenciarul Sighet și internat administrativ prin Decizia M.A.I. nr. 64 din 30 ianuarie 1952 pentru o perioadă de 24 luni.
 
Aflăm din Decizia M.A.I. nr. 684 din 28 decembrie 1953 despre majorarea pedeapsei cu 24 luni, începând din 30 ianuarie 1954, deşi… decedase pe 11 iulie 1952.
 
A murit la Sighet, la 11 iulie 1952. În certificatul de deces, întocmit cinci ani după moartea sa, la 20 iulie 1957, cauza declarată a decesului a fost „insuficienţă circulatorie, miocardită cronică senilă”.
 
Pe 2 iunie 2019, în timpul vizitei Apostolice a Papei Francisc în România, într-o slujbă oficiată de Sanctitatea Sa, pe Câmpia Libertății din Blaj, episcopul Valeriu Traian Frențiu a fost beatificat.

Sursă foto și de documentare: Memorialul Sighet/ memorialsighet.ro

Citește și:

IICCMER: In memoriam Ioan Arnăutu, deținut politic - „N-ai voie să dormi, numai să stai întins“

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Comentarii








Cele mai recente postari