Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
15:35 18 06 2021 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#DobrogeaDigitală „Ziua de ZECE MAI a fost, este şi rămâne ziua renaşterii Neamului”

ro

10 May, 2021 00:00 1899 Marime text

 
Sub titlul „Un zece mai ca altele și totuși... altfel”, descoperim în ziarul „Dobrogea Jună” nr. 39, din 12 mai 1943, un material despre celebrarea, la Constanța, a zilei de 10 mai, zi cu semnificaţie specială în istoria noastră, ea fiind sărbătoarea naţională a României din 1866 până în 1947, la instaurarea regimului comunist.

Este o zi legată de trei evenimente care au contribuit la cristalizarea statului modern român: începutul domniei lui Carol I (10 mai 1866), Independenţa de stat (10 mai 1877) şi încoronarea primului rege al ţării (10 mai 1881)


În prezent, ziua a redevenit sărbătoare națională, prin Legea nr. 103/2015, iniţiativa instituirii ei aparţinând senatorului constănțean Puiu Haşotti. Potrivit prezentei legi, Parlamentul, Guvernul şi celelalte autorităţi publice centrale şi locale organizează manifestări cultural-artistice pentru marcarea acestei zile.

Dar iată cum se „simțea românește” în urmă cu aproape 80 de ani, când ziua era cu adevărat o mare sărbătoare pentru întreaga națiune, care se bucura de paradele militare, slujbele religioase sau bătăile cu flori la Șosea.
Ziarul este indexat în volumul Dobrogea Jună. Caleidoscop”.
 
 „Care dintre noi, acei cari am simţit şi simţim româneşte, n-a trăit fiorii zilei de „ZECE MAI", - zi care, de copii şi până azi, an de an, a fost pentru noi marea sărbătoare naţională, când, într-un extatic şi splendid unison, dictat de instinct, ceream şi ceream dela Dumnezeu şi aşteptăm toate: până şi ploaia!
Coincidând cu renaşterea Firii, ziua de ZECE MAI a fost, este şi rămâne ziua renaşterii Neamului... Dar nu ştiu de ce, anul acesta ea mi-a părut mult mai puternică şi mult mai strălucitoare ca altădată ...
După slujba de la biserica Sf. Nicolae, care ţine loc azi Catedralei episcopale şi unde te-deumul, aşa cum a fost el oficiat, mi-a lăsat impresiunea unui cor de heruvimi - un impunător sobor de preoţi azistând pe Prea Sfinţitul Eugen Laiu, arhipăstorul nostru şi dând răspunsurile liturgice - am privit la defilarea care a urmat, în faţa Palatului Administrativ.
Demonstraţia aceasta - căci a fost o adevărată demonstraţie - n-a însemnat pentru mine şi pentru toţi cei de faţă, numai o minunată desfătare a ochilor şi a inimei, ci mai ales o extraordinară reconfortare a sufletelor.
După patru grupe compacte de premilitari cari îţi dădeau înfăţişarea deplină a patru codri masivi de stejari în plină înmugurire, şiruri de ofiţeri şi de soldaţi cari nu se mai sfârşeau, unul mai vioi şi mai zdravăn ca altul; cai bidivii, rotunji ca pepenii, sburdând în trăgătorile tunurilor sau sub şelele călăreţilor şi scoţând scântei din pavelele de granit; un armament a cărui strălucire şi bogăţie îţi luau ochii, - toate umpleau pe de o parte de nădejdi şi de siguranţă piepturile Românilor, iar pe de alta; cu bulgări de mormânt, gurile defăimătorilor şi ale laşilor, după cari, Armata Română ar fi fost ştearsă de pe faţa pământului...
Nici un ochiu pe sus care, îngrozit de ultimele amintiri, să cerceteze Cerul. Şi dacă vreunul îţi ridica privirea, el părea că şopteşte:
- Poftească bolşevicii, să ne vadă!”
 
#citeşte mai departe în „Dobrogea Jună. Caleidoscop
#„Dobrogea Jună. Caleidoscop”
#Autori Gelu Culicea, Alina Sin, Iuliana David
 
Dacă în urmă cu 123 ani pionierul culturii româneşti în Dobrogea, Petru Vulcan, inaugura prima bibliotecă publică la Constanţa, pe 23 noiembrie 2017, printr-o onorantă coincidenţă, cotidianul ZIUA de Constanţa, conştient de rolul său pe tărâmul cultural dobrogean, a inaugurat prima BIBLIOTECĂ DIGITALĂ - Fondul Documentar „Dobrogea de ieri şi de azi“. 
 
DREPTURI DE AUTOR
 
a) Toate informaţiile publicate pe site de către ZIUA de Constanţa (incluzând, dar fără a se limita la, articole, informaţii, fotografii, fişiere audio, bannere publicitare) sunt protejate de dispoziţiile legale incidente: Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice şi Legea nr. 129/1992 privind protecţia desenelor şi modelelor), titulari ai drepturilor protejate de lege fiind ZIUA de Constanţa sau, după caz, furnizorii săi de informaţii.
 
b) Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afişarea, modificarea, crearea de componente sau produse sau servicii complete derivate, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului site-ului, cu excepţia afişării pe ecranul unui computer personal şi imprimarea sau descărcarea, în scop personal şi necomercial în lipsa unui acord scris din partea ZIUA de Constanţa.

Sursa foto : captura yotube/arhiva tvr

Citește și:

#DobrogeaDigitală: „Nu e oraş dobrogean care să nu-şi aibă istoria lui osebită”
 
 
 
Comentarii








Cele mai recente postari