Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
15:24 19 09 2020 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#DobrogeaDigitală - „Uraganul istoriei. Bombe și boemă. Pagini de jurnal intim (1941-1945)”, de Pericle Martinescu „Revendic libertatea personală, cu condiţia să fie creatoare, nu distrugătoare”

ro

04 Aug, 2020 00:00 1168 Marime text

În jurnalul său „Uraganul istoriei. Bombe și boemă. Pagini de jurnal intim (1941-1945)”, Pericle Martinescu alcătuiește o frescă a anilor care au însemnat pentru România sfârşitul unei lumi și începutul alteia cu multe necunoscute, cu teamă şi speranţe trădate.

Sunt pagini impresionante, în care autorul consemnează evenimente importante din punct de vedere istoric sau cultural, dar și trăiri răscolitoare, prilejuite de conștientizări asupra dramatismului condiției umane, momente de blazare și decepție, de revoltă împotriva injustițiilor trăite.

Textul de mai jos este scris cu opt decenii în urmă, într-un început de august fierbinte, marcat de griji, nemulțumiri și furii existențiale.
Tocmai fusese concediat de la Biblioteca Municipală din Capitală și, revoltat de nedreptățile lumii, trecând printr-o pasă de „anarhist”, perorează despre necesitatea epurărilor din biblioteci, căci de acolo – susține el – se nasc cele mai periculoase doctrine, care aduc omenirii semințele celor mai grave disensiuni și războaie.
 

„D-na R., directoarea Bibliotecii Municipale din Bucureşti era ieri foarte revoltată din cauza distrugerii bibliotecilor municipale din Constanţa, Chişinău ş.a. «S-au pierdut atâtea cărţi care nu vor mai putea fi înlocuite niciodată.» «Ah, măcar de-ar fi distruse cât mai multe biblioteci! Doar atâta lucru bun să facă si războiul ăsta, să distrugă bibliotecile!», i-am răspuns pe un ton jumătate în glumă, jumătate în serios.
D-na R. a holbat ochii la mine şi mă privea ca pe un nebun. Cum, tocmai eu să spun una ca asta?! «Dumneata nu-ţi dai seama ce vorbeşti în momentul de faţă!», mi-a ripostat dânsa. «Ba ştiu foarte bine, doamnă. Doresc distrugerea bibliotecilor, fiindcă doresc înţelegerea între oameni».
Şi am început să perorez: «Bibliotecile sunt cuibarele tuturor discordiilor şi ale revoluţiilor, tuturor războaielor din lume. Oamenii intră într-o bibliotecă liniştită, paşnici, animaţi de cele mai curate gânduri şi sentimente, şi ies de acolo răvăşiţi, furioşi, fiecare obsedat de alte idei, după cărţile pe care le-a citit. Bibliotecile sunt nişte laboratoare unde se cultivă microbii disensiunilor dintre indivizi, dintre generaţii, dintre popoare, dintre continente şi dintre epoci. Războiul actual însuşi este un război al cărui morb se află în biblioteci. Germania, care a făcut gestul de a arde un sfert din bibliotecile ei, este totuşi împinsă în vâlvătaia de azi de anumite principii, de anumite concepţii care s-au copt şi s-au dezvoltat în umbra bibliotecilor. Ea a declarat război Angliei, fiindcă aceasta este conservatoarea altor principii, ce vin în contradicţie cu cele germane şi care mână din urmă oamenii de acolo. Tineretul englez are alte viziuni despre viaţă şi lume, decât tineretul german, şi din aceste deosebiri, pe care bibliotecile le amplifică şi le pun în circulaţie, s-a născut drama zilelor noastre, măcelul la care asistăm acum, şi care se desfăşoară în numele unor «sfinte principii» înscrise în cărţile ce se păstrează în biblioteci. Războiul de arme, războiul naţional, războiul economic chiar, nu sunt decât consecinţa ultimă şi cea mai gravă a războiului dintre doctrine. Războiul cu Rusia, nu este oare, în primul rând, un război al doctrinelor ce se bat cap în cap? Tineretul comunist, crescut într-o mentalitate nouă, având despre lume şi viaţă concepţii cu totul deosebite de ale europenilor, crezând în progres şi într-o civilizaţie nouă, a rupt-o complet cu Europa, alături de care Rusia trăia numai prin literatură, şi acum se luptă cu Europa, fiindcă aceasta vrea să-l readucă acolo de unde el a pornit.

 

 DESCARCĂ GRATUIT CARTEA ÎN FORMAT PDF!  

 

Revoluţia rusească şi revoluţia germană sunt două încercări de a schimba lumea. Amândouă s-au zămislit în biblioteci, unde concepţiile lor de bază au fost rumegate de câţiva oameni vreme îndelungată. Care e mai bună, care are dreptate, care va fi acceptată de omenire? lată întrebarea. Cea dintâi năzuieşte să înceapă totul de la Adam şi Eva proletari; cealaltă vrea o schimbare în cadrul - încă! - al culturii şi civilizaţiei europene tradiţionale. E o chestiune de «opinii», şi războiul actual ne-o dovedeşte din belşug că toate neînţelegerile politice, sociale, economice, religioase etc. sunt «chestii» de cultură, adică de grad de dezvoltare intelectuală. Depinde de gradul de cultură al unui om, de valoarea acelei culturi, de modul cum a asimilat-o, de actualitatea ei, pentru ca acel om să fie prezent în epoca lui şi să aibă dreptate. Or, când majoritatea celor dintre noi ne hrănim cu ideologii emise acum un secol, sau şi mai vechi, când copiilor de şcoală de astăzi le împuiem mintea cu aceleaşi idei, ambiţii sau aspiraţii, care le erau insuflate şi copiilor de pe vremea lui Napoleon, când intelectualii de azi nu au curajul să scrie ceea ce gândesc ei personal, fără să nu facă apel la Goethe sau la Kant, sau la Voltaire, sau la Homer, sau la alte «somităţi» nemuritoare ce trăiesc în biblioteca lor, - cum vrem să fim ai timpului nostru, ai realităţilor sociale de acum, ai momentului psihologic actual? Este ca şi cum am aplica unei boli curente, un tratament băbesc. Or, maladiile moderne cer tratamente moderne. Bibliotecile ne împiedică să fim ai timpului nostru. Nu ar trebui lăsate în biblioteci decât cărţile de literatură (fără tendinţă) şi cărţile de artă pură. Celelalte, de istorie, de sociologie, de filosofie, ar trebui studiate numai în şcoli, cu predări speciale, cu interpretări critice, făcute din punctul de vedere al actualitătii, în așa fel ca tânărul care le frecventează să păstreze faţă de ele o atitudine justă şi lucidă. Altfel, ne putem pomeni că punem în circulaţie, în epoca automobilului şi a avionului, idei apărute în epoca de piatră, care au fost bune şi frumoase la timpul lor, dar nu mai sunt valabile astăzi, chiar dacă ele îşi mai păstrează încă puterea de seducţie. Dixit!
P.S. Citind cele de mai sus, s-ar putea crede că sunt un anarhist. Deşi am făcut cândva «elogiul anarhiei», într-o revistă de mare tiraj şi sub semnătură proprie - nu împărtăşesc atitudinile anarhiştilor. Revendic însă libertatea personală, cu condiţia să fie creatoare, nu distrugătoare, să tindă spre binele oamenilor, nu spre răul lor. Dar cele de mai sus le-am gândit probabil sub influenţa situaţiei în care mă aflu în prezent, de izgonit dintr-o bibliotecă unde am lucrat vreo cinci ani în şir şi unde mi-am petrecut o bună (şi frumoasă) parte a tinereţii. Nu sunt supărat că m-au dat afară, sunt indignat din pricina procedeului folosit. Este, undeva, cineva, care a vrut cu tot dinadinsul să-şi bată joc de mine, crezând că izbuteşte aruncându-mă peste bord. Ar trebui să vadă însă că prin asta abia își trădează micimea sufletească și caracterul urât si meschin.”

 
#citește mai departe în „Uraganul istoriei. Bombe și boemă. Pagini de jurnal intim (1941-1945)
 #„Uraganul istoriei. Bombe și boemă. Pagini de jurnal intim (1941-1945)”
#Autor Pericle Martinescu

Dacă în urmă cu 122 ani pionierul culturii românești în Dobrogea, Petru Vulcan, inaugura prima bibliotecă publică la Constanța, pe 23 noiembrie 2017, printr-o onorantă coincidență, cotidianul ZIUA de Constanța, conștient de rolul său pe tărâmul cultural dobrogean, a inaugurat prima BIBLIOTECĂ DIGITALĂ - Fondul Documentar „Dobrogea de ieri  și de azi“ .
 
DREPTURI DE AUTOR
 
a) Toate informațiile publicate pe site de către ZIUA de Constanța (incluzând, dar fără a se limita la, articole, informații, fotografii, fișiere audio, bannere publicitare) sunt protejate de dispozițiile legale incidente: Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice și Legea nr. 129/1992 privind protecția desenelor și modelelor), titulari ai drepturilor protejate de lege fiind ZIUA de Constanța sau, după caz, furnizorii săi de informații.
 
b) Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afișarea, modificarea, crearea de componente sau produse sau servicii complete derivate, precum și orice modalitate de exploatare a conținutului site-ului, cu excepția afișării pe ecranul unui computer personal și imprimarea sau descărcarea, în scop personal și necomercial în lipsa unui acord scris din partea ZIUA de Constanța.


Sursa foto: captura youtube/arhiva tvr
 

Citește și:

#DobrogeaDigitală - „Uraganul istoriei. Bombe și boemă. Pagini de jurnal intim (1941-1945)”, de Pericle Martinescu: Sfârșitul războiului și „noi angajamente”
 
 
Comentarii








Cele mai recente postari