#DobrogeaDigitală - „Umbre pe pânza vremii”, de Pericle Martinescu Emil Botta, veșnicul Hamlet

 
Astăzi se împlinesc 43 de ani de la moartea poetului-actor Emil Botta.
Născut pe 15 septembrie 1911, în Adjud,  fuge de acasă în adolescență, pentru a deveni actor. Urmează apoi Conservatorul de Artă Dramatică din București și se angajează la Teatrul Național din capitală, după mai mulți ani petrecuți pe scene din provincie.
Întruchipează personaje memorabile (Werther, Iago, Macbeth, Unchiul Vania etc) impresionând mai cu seamă prin timbrul de excepție al vocii, prin aerul de artist damnat, luciferic.

Ca poet, debutează în revista lui Tudor Arghezi „Bilete de papagal”, în 1929, cu poemul „Strofă ultimă”. Deși a scris puțin, a devenit creatorul emblematic al generației Criterion, autor al unei poezii negre, existențialiste, cu personaje dintr-o mitologie proprie a morții și a neputinței, în consonanță cu filosofia Trăirismului interbelic.
Emil Botta a făcut parte din grupul intitulat „Corabia cu ratați”, din care s-au desprins și filosoful Emil Cioran sau dramaturgul Eugen Ionescu.
În volumul „Umbre pe pânza vremii“, talentatul scriitor dobrogean Pericle Martinescu dedică un întreg capitol acestui grup de juni rebeli, evocând un episod din studenţia petrecută în anii interbelici, alături de „corăbierii” ce aveau să devină nume sonore ale teatrului sau literelor româneşti.
 
„Corabia cu rataţi”, botezată așa chiar de Emil Botta, era „populată” de studenţi boemi, îndrăgostiţi de poemele lui Rimbaud şi care, în incursiunile lor peripatetice, îşi împărtăşeau descoperirile în materie de literatură sau artă modernă.
 

„Cîţiva tineri, proaspeţi curtezani ai Muzelor (unii încă studenţi la diferite facultăţi, Drept, Filosofie, Litere, la Conservator sau la Bele-Arte), prinsesem obiceiul ca - de regulă seara, după ce ieşeam de la cursuri sau din sălile de bibliotecă, unde ne petreceam ziua citind cu nesaţ, fără nici o constrîngere, din pura plăcere de a ne instrui, tot ce ne cădea în mînă, de la Dialogurile platoniciene pînă la poeţii suprarealişti - să ne întîlnim şi să ne plimbăm cîtva timp pe stradă, ca o relaxare după lungile ceasuri de lecturi asidue. Pe nesimţite, se formase un mic grup, sudat prin preocupări şi gusturi artistice şi literare comune, ce se aduna, la orele vesperale, sub bolta pasajului Imobiliara sau în îngustul hol al „Automatului" (bufetului) Herdan din apropiere, şi pornea apoi „en balade" în sus şi în jos, pe Calea Victoriei, în porţiunea dintre Cercul Militar şi Teatrul Naţional, transformată pe atunci într-un fel de Corso bucureştean foarte eteroclit şi foarte animat mai ales la coborîrea înserării.
 
Astfel a luat fiinţă „Corabia cu rataţi". Totul se reducea la un divertisment, în primele sale mişcări, avînd ca mobil persiflarea acelor pitoreşti „genii" consacrate prin plete şi lavalieră (à la Jean de Leresty), ce ni se păreau a fi ultimele apariţii ale unei boeme desuete, căzută în ridicol şi bizarerie şi în rîndul căreia vegetau mulţi rataţi cu adevărat. Dar în curînd gruparea a început să capete consistenţă şi să-şi îndrepte săgeţile de astă dată, împotriva „ vedetelor" zgomotoase ce se exhibau cu infatuare la cafenea, pe stradă, prin redacţii sau prin marile restaurante.
 
Membrii efectivi erau: Emil Botta, cu priviri albastre şi blînde şi cu veşnicul său aer hamletian, ce apărea totdeauna cînd grupul era deja prezent la locul de întîlnire, într-o vestimentaţie stil „artist", genul negligé, dar bine studiat (cămaşă albă, imaculată, din material fin, cu manşete lungi, îmbutonate, ce se revărsau spumoase din mîneca hainei, guler larg, lejer, cu colţuri căzînd dezinvolt spre marginile pieptului, cravată de culoare vie, de preferinţă uni, cu nod mare şi puţin deviat într-o parte), dînd impresia că atunci a coborît de pe scenă sau că a ieşit să ia aer în pauza dintre actele unei piese moderne de coloratură romantică, la care ar fi fost protagonist; Arşavir Acterian, cu înfăţişarea unui băcan trudnic şi chivernisit, dar a cărui singură pasiune erau cărţile, el fiind un cititor eclectic, nesăţios şi harnic, deşi debutase prin reviste cu publicarea unor fragmente din «Jurnalul unui leneş» ; Alfons Adania, cu globii ochilor imenşi, elegant ca un gigolo şi locvace ca un stentor, informat la zi despre ultimele evenimente culturale de pe toate meridianele lumii ; Bob Bulgaru, chipeş şi zvelt ca un artist de cinema, purtînd la subţioara nelipsita mapă cu schiţe şi desene pentru portretele de copii prin care se făcuse remarcat ; Barbu Brezianu, proaspăt magistrat, care apărea mai rar, dar trecerile lui meteorice lăsau în urmă parfumul unei intelectualităţi rafinate ; Horia Stamatu, înalt şi subţire, privind de sus, cu un ochi machiavelic, lumea din jur, al cărei aprig iconoclast avea să devină ; Corneliu Temensky, firav şi pirpiriu, tipul clasic al poetului famelic, cu un glas profund şi sepulcral ce părea că vine din străfundul unei alte fiinţe (el nu făcea parte activă din «echipaj», avînd obligaţii de noapte la serviciul de corectură al unui ziar, dar fusese cooptat pentru vederile lui anticonformiste); subsemnatul, şi încă unul sau doi.

 

DESCARCĂ GRATUIT CARTEA ÎN FORMAT PDF!

 

Numele «corăbiei» îl descoperise şi-l pronunţase prima dată Emil Botta, într-o seară molcomă de octombrie, şi el a fost acceptat cu efuziune de tot eşalonul acesta de tineri ce promovau o «boemă elevată», în spiritul unei modernităţi caracterizată prin ordine şi corectitudine, chiar sobrietate, în ţinuta exterioară, dar dezordine şi fervoare, impetuoasă şi fertilă, pe plan spiritual, aşa cum o definea la cursurile sale de Estetică mentorul nostru din acel moment, boemul în ţinută academică Tudor Vianu.
 
În fosta grădină Oteteleşanu, din spatele Telefoanelor (a căror construcţie, pe locul fostei terase Oteteleşainu, constituia fala Bucureştiului), unde iarna se făcea patinaj (pe gheaţă artificială), iar vara funcţiona un café-restaurant cu orchestră şi «diseuză», se organizau din cînd în cînd unele manifestări sezoniere de cele mai diferite naturi. În cursul acelei veri avusese loc acolo o expoziţie a Marinei, cu panouri şi machete aranjate în interiorul curţii rectangulare înconjurată de un zid murdar şi dărăpănat de piatră. Expoziţia se închisese, curtea era acum părăsită, cu porţile date de perete, însă într-un colţ al ei se mai afla încă, sprijinită de calcanul clădirii învecinate, un fel de corabie din placaj, cu catargele rupte, cu velele zdrenţuite, rămăşiţă din recuzita folosită pentru montările din sezonul estival.
 
„Aceasta este corabia rataţilor! Corabia noastră!”
 
În seara aceea, după ce ne strînseserăm toţi în gura pasajului Imobiliara - şi tocmai fiindcă eram prezenţi toţi membrii grupului (ceea ce nu se întîmpla chiar în fiecare zi) - Emil Botta ne trase uşor după el, îndemnîndu-ne pe un ton quasi-conspirativ ce ne mărea şi mai mult curiozitatea:
 
- Veniţi, vreau să vă arat ceva!
Trecem peste drum, coborîm la vale, pe lîngă Telefoane, facem cîţiva paşi pe strada Matei Millo şi intrăm în grădina Oteteleşanu care, în perioada aceea de sezon mort, zăcea pustie, năpădită de restrişte şi apăsată de o linişte aproape lugubră. Deodată, prietenul nostru rupse tăcerea, arătînd cu mîna în fund, spre mizerabila rămăşiţă a unei flotile butaforice dispărute, şi, punctînd fiecare cuvînt, intonă tare, cu bine cunoscutul lui acent declamator:
- Iată-o ! Aceasta este corabia rataţilor! Corabia noastră !
 
El jucase în lunile de vară - ca actor angajat ocazional (modus vivendi) - într-o trupă de histrioni pe o scenă periferică, în faţa unui public generos în aplauze, dar prea puţin pretenţios la calitatea artistică - şi găsise în sfîrşit momentul să se răzbune pe „succesele" de atunci, care nu-l încîntaseră deloc pe viitorul mare actor. Această corabie zdrenţuită, abandonată şi melancolică, i se părea a ilustra tocmai soarta artiştilor lăsaţi de izbelişte, după ce erau folosiţi în diverse formaţii ce-şi încheiau existenţa odată cu sfîrşitul sezonului. Emil Botta vedea în epava din fundul acelei curţi imaginea însăşi a sentimentului de «ratare» pe care-l încearcă un artist atunci cînd nu are prilejul să-şi afirme talentul. El făcuse din ea un simbol, dar în sens răsturnat, iar noi am recunoscut imediat că ironia lui funcţionase perfect, într-un mod foarte subtil.
 
Din acea clipă, micul clan ce număra cam o duzină de aderenţi, inaccesibil celor din afara lui - chiar celor ce agreau spiritul «corăbierist», ca Emil Cioran sau Eugen Ionescu - avea un nume şi un stindard ce corespundeau întru totul intenţiilor sale parabolice. Puţin după aceea am improvizat şi un salut; în loc de Bună ziua sau „Bună seara, noi strigam: Oisive jeunesse! ca o parolă de recunoaştere a calităţii de «corăbier» în rumoarea polisonoră şi policoloră a străzii. Această parolă era numai o frîntură din cunoscuta cantilenă rimbaldiană «din cel mai înalt turn» (căci Rimbaud era atunci zeul nostru tutelar) şi ea se potrivea pe deplin cu viziunea pe care o aveam în acel timp despre noi înşine şi despre marea noastră disponibilitate în faţa vieţii.”

 


#citeşte mai departe în „Umbre pe pânza vremii“ 
#„Umbre pe pânza vremii“
#Autor Pericle Martinescu

Dacă în urmă cu 122 ani pionierul culturii româneşti în Dobrogea, Petru Vulcan, inaugura prima bibliotecă publică la Constanţa, pe 23 noiembrie 2017, printr-o onorantă coincidenţă, cotidianul ZIUA de Constanţa, conştient de rolul său pe tărâmul cultural dobrogean, a inaugurat prima BIBLIOTECĂ DIGITALĂ - Fondul Documentar „Dobrogea de ieri şi de azi“. 
 
DREPTURI DE AUTOR
 
a) Toate informaţiile publicate pe site de către ZIUA de Constanţa (incluzând, dar fără a se limita la, articole, informaţii, fotografii, fişiere audio, bannere publicitare) sunt protejate de dispoziţiile legale incidente: Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice şi Legea nr. 129/1992 privind protecţia desenelor şi modelelor), titulari ai drepturilor protejate de lege fiind ZIUA de Constanţa sau, după caz, furnizorii săi de informaţii.
 
b) Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afişarea, modificarea, crearea de componente sau produse sau servicii complete derivate, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului site-ului, cu excepţia afişării pe ecranul unui computer personal şi imprimarea sau descărcarea, în scop personal şi necomercial în lipsa unui acord scris din partea ZIUA de Constanţa.
 
Sursa foto: captură YouTube/TVR
 
Citeşte şi:

Ştiaţi că...? Prozatorul şi actorul Emil Botta s-a stins din viaţă într-o zi de 24 iulie

#DobrogeaDigitală - „Umbre pe pânza vremii“, de Pericle Martinescu: Martor al sublimei prietenii dintre Panait Istrati şi Nikos Kazantzakis

#DobrogeaDigitală - „Umbre pe pânza vremii“, de Pericle Martinescu: „George Enescu - frumoasă viaţă, fericit destin!”

#DobrogeaDigitală: Pericle Martinescu, despre Mircea Eliade şi angoasa înstrăinării