Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
06:14 04 04 2020 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#DobrogeaDigitală - revista „Dobrogea Jună“ „Gest anarhic” la Liceul „Mircea cel Bătrân“ în chestiunea legată de taxele şcolare

ro

05 Feb, 2020 00:00 2191 Marime text

„Dobrogea Jună“, publicaţia apărută timp de patru decenii, sub patronajul marelui jurnalist Constantin N. Sarry, ne readuce în conştiinţe imaginea vie a Constanţei din prima jumătate a secolului XX, cu personaje, evenimente şi instituţii care au marcat istoria modernă a Dobrogei. 




 
În numărul 241, anul XVIII, apărut în 21 octombrie 1924 şi aflat în Biblioteca Digitală ZIUA de Constanţa, descoperim un text intitulat „Întrunirea dela Liceu”, care pune în discuţie scandalul provocat de închiderea şcolii, în urma neînţelegerilor cu privire la fixarea taxelor la clasele „extra-bugetare”.


Cu un an în urmă, la 13 octombrie 1923, fusese pusă piatra de temelie a edificiului actual al Liceului „Mircea cel Bătrân“, fondurile necesare construirii provenind din donaţiile generoase ale locuitorilor oraşului Constanţa, din subvenţiile Primăriei şi din cele ale Ministerului Instrucţiei Publice. Inaugurarea impunătoarei clădiri avea să se facă cinci ani mai târziu, odată cu sărbătorirea unei jumătăţi de secol de la revenirea Dobrogei sub administraţie românească.
 

„În urma convocării d-lor C.Filip, Bucur Constantinescu şi Albert Theiler, eri s’au întrunit în sala de festivităţi a liceului, părinţii elevilor de la clasele extra-bugetare, pentru a lua o măsură în chestia deschiderei şcolilor.
D-l senator Ion N.Roman, care în fruntea unei delegaţiuni locale au fost alaltăieri în audienţă la ministerul instrucţiunei, a comunicat rezultatele. D-sa a spus că gestul profesorilor liceului din Constanţa, a fost socotit de d-l dr.Angelescu ca anarhic şi că, fiind adus la cunoştinţa Regelui, M. Sa şi-a exprimat părerea că el nu poate rămâne nepedepsit în chestiunea circulării ministerului instrucţiunei, prin care s’a dispus ca taxele şcolare să nu poată trece sub nici un motiv de 4000 lei, d-l Roman făcându-se port cuvântul d-lui dr.Angelescu a arătat că acest maxim a fost fixat de minister, în urma unei mature chibzuinţe a tuturor directorilor de licee din Bucureşti şi a funcţionarilor superiori din minister. Această taxă maximă poate fi redusă pentru cei săraci şi mărită pentru cei bogaţi numai cu donaţiunile benevole, cari nu vor fi obligatorii pentru nimeni – liceul fiind obligat să nu poată respinge nici un copil de la şcoală, pentru motivul că tatăl său n’a putut plăti taxa şcolară.


În acest sens – a spus d-l Roman – ministrul instrucţiunei a trimis un ordin telegrafic d-lui Coriolan directorul liceului, prin care îl invită să înceapă cursurile. D-l Paul Dobrescu a comunicat deasemeni că a adus personal din partea ministerului un ordin prin care d-l inspector-şef şcolar local Mironescu a fost invitat să ancheteze incidentul de la liceu şi să dispună începerea cursurilor.

 

DESCARCĂ GRATUIT REVISTA ÎN FORMAT PDF!

 

Acte oficiale de impunere „falşe”


D-l Visarion a arătat că membrii comitetului şcolar al liceului nu s’au putut ghida la impunerea proportională a părinţilor copiilor după actele oficiale de impunere prezentată, întrucât aceste acte sunt falşe. D-l Beza a cerut o impunere nominală.
D-l D.Rizescu a propus ca pe lângă comitetul şcolar actual, să se mai ataşeze un comitet al părinţilor pe profesiuni, care să lucreze de comun acord pentru fixarea proportional a taxelor.


D-l Filip a atras atenţiunea că soluţia d-lui ministru: adică, cu maximul de taxa de 4000 lei şi restul benevol, nu s’a soluţionat chestia deschiderii şcolii, întrucât cu suma rezultată din această cotă nu acoperă surplusul necesar bugetului. D-l Bucur Constantinescu, răspunzând acuzaţiunilor ce s’au adus din sală comitetul şcolar, a spus că dacă acest comitet a fost stânjenit de cineva, atunci a fost stânjenit de desinteresarea d-lui Negulescu, prefectul judeţului şi a d-lui Alimăneştianu, cari deşi membri în comitet, iar cel dintâi şi preşedinte al tuturor comitetelor şcolare din judeţ, n’au luat mai nici odată parte la şedinţe.
La sfârşit, într-un tumult şi vacarm asurzitor, s’au ales după propunerea d-lui Rizescu, 10 persoane pentru fixarea taxei proporţionale de fiecare părinte de copil, în raport cu situaţia sa materială.


La orele 9 d.Coriolan a convocat pe toţi profesorii în conferinţă, pentru ca faţă de acţiunea ministerului şi a părinţilor, să se consulte dacă deschid astăzi sau nu şcolile.”



#citeşte mai departe în Dobrogea Jună, nr. 241, anul XVIII, din 21 octombrie 1924
#Dobrogea Jună
#Director Constantin N. Sarry

Mai multe numere ale publicaţiei Dobrogea Jună puteţi parcurge accesând Biblioteca Digitală.

Dacă în urmă cu 122 ani pionierul culturii româneşti în Dobrogea, Petru Vulcan, inaugura prima bibliotecă publică la Constanţa, pe 23 noiembrie 2017, printr-o onorantă coincidenţă, cotidianul ZIUA de Constanţa, conştient de rolul său pe tărâmul cultural dobrogean, a inaugurat prima BIBLIOTECĂ DIGITALĂ - Fondul Documentar „Dobrogea de ieri şi de azi“. 

DREPTURI DE AUTOR
 
a) Toate informaţiile publicate pe site de către ZIUA de Constanţa (incluzând, dar fără a se limita la, articole, informaţii, fotografii, fişiere audio, bannere publicitare) sunt protejate de dispoziţiile legale incidente: Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice şi Legea nr. 129/1992 privind protecţia desenelor şi modelelor), titulari ai drepturilor protejate de lege fiind ZIUA de Constanţa sau, după caz, furnizorii săi de informaţii.
 
b) Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afişarea, modificarea, crearea de componente sau produse sau servicii complete derivate, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului site-ului, cu excepţia afişării pe ecranul unui computer personal şi imprimarea sau descărcarea, în scop personal şi necomercial în lipsa unui acord scris din partea ZIUA de Constanţa.
 
Sursă foto: cnmbct.ro


Citeşte şi:


#DobrogeaDigitală - revista „Dobrogea Jună“: Femeie în altar, denunţată Episcopiei din Constanţa

#DobrogeaDigitală - revista „Dobrogea Jună“: Săcele şi mocanii săi - sursa colonizării „cu noui elemente româneşti a Dobrogei”

#DobrogeaDigitală - revista „Dobrogea Jună“: Arestarea legendarului Terente

#DobrogeaDigitală - revista Dobrogea Jună: „Excursie într’o expoziţie de pictură”

#DobrogeaDigitală - revista Dobrogea Jună: „Specula şi contrabandele cu peştele statului“

#DobrogeaDigitală - revista Dobrogea Jună: Haos şi dezorganizare în portul Constanţa - „Hamalii nu se închină decât forţei”


 
Comentarii








Cele mai recente postari