Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
22:43 29 07 2021 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#DobrogeaDigitală Povestea detaliată a vizitei Regelui Carol I la Liceul „Mircea cel Bătrân“ din 1913 - „În ochii săi luceşte mulţumirea“

ro

22 Jul, 2021 00:00 1392 Marime text


Facem mențiunea că fotografia ilustrează actuala clădire a instituției și nu clădirea unde funcționa liceul în 1913.
  • În cartea „Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei“ de Stoica Lascu se regăsește povestea impresionantă a vizitei Regelui Carol I, în jurul anului 1913, la Liceul „Mircea cel Bătrân“.

Textul ne prezintă în detaliu evenimentul, punctând reacțiile și impresiile Suveranului. Încă o dată ni se amintesc valorile acestei instituții, confirmate și de monarh.
 

„Din ea (trăsura) coboară încet, sprijinindu-se de unul din însoţitorii săi - foarte puţini şi aceştia - bătrânul suveran. Cu pas hotărât şi mult mai vioi decât te-ai fi aşteptat la o vârstă aşa de înaintată, urcă scările intrării şi se opreşte în mijlocul sălii de jos, unde sunt strânşi toţi profesorii şi elevii.



Corul cântă Imnul Regal şi îndată după aceea, directorul în mijlocul unei tăceri religioase, începe cuvântarea de bună-venire, în care face în acelaşi timp şi raportul obişnuit despre situaţia generală a şcoalei.

Suveranul a văzut că în puţine şcoli se urmăreşte cu atâta stăruinţă şi consecvenţă infiltrarea în sufletele tinere a patriotismului luminat şi a sentimentului dinastic. Elevii, pe nesimţite intră în clasele lor, în timp ce Regele vorbeşte cu profesorii, adresându-i fiecăruia câteva cuvinte binevoitoare.“

 
Urmează o relatare privind reacțiile regelui din fiecare clasă de curs. Elevii dau dovadă de o „faustică dorință de cunoaștere.“ De asemenea, observăm aspectul localului unde își desfășura activitatea pe atunci, liceul.
 
„Sprijinindu-se pe braţul directorului, suveranul iubit urcă scările de piatră ce duc la etajul de sus. Acolo intră mai întâi în muzeul de ştiinţe naturale, unde cere lămuriri asupra fiecărui aparat şi asupra fiecărei colecţiuni mai interesante, întrebând despre persoanele ale căror nume figurează ca donatori, pe frontoanele dulapurilor cu obiecte.

În laboratorul de fizică şi chimie Regele este aşteptat de o parte din elevii cursului superior, care au fiecare o lucrare în legătură cu cursul. Ilustrul oaspete se opreşte la fiece elev şi-l face să-i explice experienţa la care lucrează. În ochii săi luceşte mulţumirea, văzând siguranţa răspunsurilor date de elevi şi temeinicia cu care se învaţă aici ştiinţele experimentale.“
 
Mărturiile din carte ne arată că monarhul era foarte interesat de pregătirea elevilor, punându-le întrebări sau chiar rugându-i să iasă la tablă. 
 
„Din laborator trecem în odăiţa vecină, unde se păstrează antichităţile de valoare, găsite în oraş. Vizitarea claselor este cea mai plină de interes. Nici una din ele nu este trecută cu vederea. În toate, Regele se preumblă printre bănci, se opreşte la câte un şcolar, căruia îi pune o întrebare sau două din lucrurile învăţate, apoi trece la altul.

Uneori scoate la tablă pe unul, ca să-i demonstreze o teoremă din geometrie. Iată surâsul plin de bunătate şi îngăduinţă faţă de un elev, care este aşa de emoţionat că nu-şi poate descleşta fălcile, ca să dea un răspuns. Şi astfel cu răbdare şi cu vizibilă plăcere trece suveranul din sală în sală, până ce isprăveşte cu cercetarea lor.

În urmă, iarăşi sprijinit coboară scara, ce duce la partere, şi până să ajungă jos, pe cealaltă parte elevii s'au scoborât şi s'au aşezat iarăşi în rânduri strânse, ca şi la  început. Acum e rândul producerilor gimnastice. Dintr'o sală alăturată o echipă de elevi dintre cei mici înaintează în mijlocul sălii şi execută mişcări de ordine şi deosebite exerciţii cu bastoanele, iar înaltul oaspe priveşte cu mult interes. Cheamă pe maestru şi-i mulţumeşte, adresându-i câteva vorbe de laudă.“
 
Impresia regelui a fost una foarte bună în final. Din 1910 până în 1914, când suveranul s-a stins din viață, acesta a făcut vizite în fiecare primăvară la școală.  
 
La vizita din urmă regele Carol a rămas foarte plăcut surprins de un întreg plan de organizare a Liceului, pe care îl arătase directorul în cuvântarea de bună-venire - reorganizarea în legătură cu importanţa culturală şi mai ales naţională a acestei şcoli în partea din dreapta Dunării şi cu deosebire pentru teritoriul nou cucerit. Suveranul chiar a spus că va cere să se trimită la Liceul nostru copii ai noilor cetăţeni din Cadrilater.“
 

Sursă foto: Arhiva Ziua de Constanța
 
Sursă de documentare: Marturii de epocă privind istoria Dobrogei de Stoica Lascu

Citește și:

„Conferințele pe care le țineau elevii denotă o faustică dorință de cunoaștere” (Revista Zări Albastre 1996)
Comentarii








Cele mai recente postari