Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:29 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#DobrogeaDigitală Polemici asupra situației veteranilor din Dobrogea

ro

21 Sep, 2021 00:00 1916 Marime text

  • Despre situația veteranilor dobrogeni care au luptat în Războiul de Independență, într-un aticol din urmă cu peste un veac
 
Într-un articol din ziarul „Lupta”, I, nr. 36, apărut la 21 septembrie 1909, aflăm despre „Starea veteranilor din Dobrogea”, materialul răspunzând unei apariții (marcate de „patimă și insinuări”) dintr-o altă publicație – săptămânalul bucureștean Epoca, oficial al Partidului Conservator și condus de Nicolae Filipescu. 

Este vorba despre situația destul de dificilă a foștilor luptători în Războiul de Independență, cu privire la care prefectul județului a întocmit o anchetă și a pregătit „mijloace de îndreptare”.

Fragmentul citat mai jos este antologat în volumul istoricului Stoica Lascu, „Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei“ .
 
„Măsurile de îndreptare a relei stări în care se află eroii de la 77 veniţi în Dobrogea. - Pe baza unei simple relaţiuni a unui amic al ei care a făcut vara asta o escursie· prin Dobrogea, Epoca dramatizează alt-fel situaţia veteranilor: «Unii au fugit, alţii s'au bulgarizat, mulţi au trecut în slujba Turcilor». E cert că situaţia veteranilor nu numai că nu este trandafirie, dar e chiar extrem de proastă. Dar nu crede oare organul conservator că simpla impresie a unui excursionist, ori cît de bine intenţionat, nu e suficientă, şi că e nevoe de o anchetă ceva mai amănunţit ? Şi că această anchetă s'a făcut în chip foarte amănunţit de d. Atanasiu, prefectul judeţului, ar fi trebuit să ştie Epoca căci confratele nostru Viitorul, ca şi noi, a publicat un rezumat al raportului făcut de prefect şi prin care acesta arată starea veteranilor şi mijloacele de îndreptare. Ar fi credem mai nimerit ca organul carpist să se servească de faptele certe date la iveală de ancheta prefectului şi să discute chestia în chip obiectiv iar nu să puie în circulaţie lucruri a căror gravitate ar fi trebuit să îndemne la oarecare rezerve.

În chestii de acestea - cum e a veteranilor - credem că nu trebue să intervie patimă şi insinuări. Fie care e dator ca în chip cinstit să contribue la rezolvarea lor. Aceasta pentru Epoca. Cît priveşte faptul în sine, guvernul sesizat de numeroasele şi inzistentele rapoarte ale d-lui prefect, a numit o comisiune compusă din d-nii Corneliu Axenti, inspector domenial, şi inginer I.C. Petrescu, cu misiunea de a face o anchetă la faţa locului asupra neajunsurilor de cari au să suferă veteranii cărora li s'a dat terenuri în această parte a ţărei. Membrii acestei comisiuni au şi plecat în judeţ pentru a studia măsurile de îndreptare ce trebuesc luate. Guvernul va proceda de urgenţă ca eroilor de la 77 să li se îmbunătăţească soarta pe care rapoartele prefectului o arată atât de mizerabilă. Ast fel li se va da veteranilor, din partea Ministerului Agriculturei şi Domeniilor, lemne şi cele necesare ·pentru construirea de case, li se va da vitele şi uneltele de muncă. Iar acelor veterani cari au pământurile li se vor schimba acestea în alte bune.
Pentru a se îndrepta şi răul - ce rezultă din arendarea loturilor veteranilor absenţi (acei cari nu şi-au luat pământurile în primire) la oameni străini, Ministerul va închiria, de acum încolo, aceste loturi numai la veterani. Şi ast-fel se va pune capăt neînţelegerilor de tot soiul precum şi abuzurilor ce se făceau - şi asupra cărora prefectul a insistat în raportul său - de acei cari luau acele loturi în arendă pentru a le subînchiria apoi cu cîştig veteranilor.”
 

#citeşte mai departe în „Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei“
#„Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei (1878-1947) Vol. I (1878-1916)“
#Autor Stoica Lascu


Dacă, în urmă cu 123 ani, pionierul culturii româneşti în Dobrogea, Petru Vulcan, inaugura prima bibliotecă publică la Constanţa, pe 23 noiembrie 2017, printr-o onorantă coincidenţă, cotidianul ZIUA de Constanţa, conştient de rolul său pe tărâmul cultural dobrogean, a inaugurat prima BIBLIOTECĂ DIGITALĂ - Fondul Documentar „Dobrogea de ieri şi de azi“. 
 

DREPTURI DE AUTOR
 
a) Toate informaţiile publicate pe site de către ZIUA de Constanţa (incluzând, dar fără a se limita la, articole, informaţii, fotografii, fişiere audio, bannere publicitare) sunt protejate de dispoziţiile legale incidente: Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice şi Legea nr. 129/1992 privind protecţia desenelor şi modelelor), titulari ai drepturilor protejate de lege fiind ZIUA de Constanţa.sau, după caz, furnizorii săi de informaţii.
 
b) Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afişarea, modificarea, crearea de componente sau produse sau servicii complete derivate, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului site-ului, cu excepţia afişării pe ecranul unui computer personal şi imprimarea sau descărcarea, în scop personal şi necomercial în lipsa unui acord scris din partea ZIUA de Constanţa.
 
 
Sursa foto: Historia.ro
 
Citește și:
#DobrogeaDigitală: „Cu puţină bună-voinţă şi neglijind niţel intrigile şi cancanurile politice, se vor obţine rezultate frumoase”

 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Comentarii








Cele mai recente postari