Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
13:25 04 07 2020 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#DobrogeaDigitală – „Metamorfoza unui vis”, de Anaid Tavitian „Directorii de teatre de păpuşi din țară ne invidiau că avem un așa organizator de spectacole ca Muezel”

ro

04 Jun, 2020 00:00 2408 Marime text

Printre seniorii teatrului care au slujit cu multă dăruire scena constănţeană se numără şi impresarul Muezel Geambec (5 iunie 1937), sărbătorită, alături de colegi, la evenimentul Incredibila memorie a teatrului constănţean“, organizat de cotidianul ZIUA de Constanța, prilej cu care a primit Medalia „Jean Ionescu“ şi placheta #RespectTeatru, iniţiată de Consiliul Judeţean Constanţa, precum şi scrisoarea de recunoştinţă a Primăriei Constanţa.

Despre Muezel Guzel Geambec, care mâine împlinește 83 de ani, se poate spune că a fost genul de angajat pe care și-l dorește orice director sau patron, tipul salariatului care nu spune „Nu” indiferent de ceea ce i se cere. N-a fost numai impresar. S-a „lipit” pur şi simplu de instituția pe care a slujit-o mai bine de cinci decenii, cu devotament exemplar, respectiv Teatrul de păpuși.
După cum consemnează secretarul literar-artistic Anaid Tavitian, în cartea „Metamorfoza unui vis”,

Muezel a fost actriță corp ansamblu (la începuturile teatrelor constănțene), a făcut figurație în spectacolele Teatrului Dramatic (este foarte mândră că a jucat alături de marele actor George Vraca, despre care povestește că era un om foarte politicos şi bun); a făcut parte din corpul de balet al secției estradă, a făcut parte din corul secţiei de operă-operetă; a fost administrator, secretară, magaziner, pompier, femeie de servici, supraveghetor sală.
 

„A intrat în istoria Teatrului ca o vorbă de duh, o butadă, un ordin telefonic al directorului Teatrului, Vasile Cojocaru: «Turcoaico (Muezel), spune-i grecului (N. Gheorghiu, regizor tehnic) să-l anunțe pe neamţ (Raymund Kânig - maestru de sunet) că deseară am nevoie în studio de el și de armean (Dicran Asarian, electroacustician)».
Muezel este cea care, cu un zâmbet, întâmpină în fiecare duminică pe micuţii veniți la Teatru cu părinţii sau bunicii, ştie ca nimeni altul cu o vorbă potrivită să convingă spectatorii să vină și duminica următoare la teatru. În anii grei ai așa-numitei autofinanțări a teatrelor, directorii de teatre de păpuşi din țară ne invidiau că avem un așa organizator de spectacole ca Muezel”.


DESCARCĂ GRATUIT CARTEA ÎN FORMAT PDF



Irina Niculescu, stabilită în Cincinatti, povestește în aceeași carte cum «Într-o bună zi, s-au prezentat la intrare doi copii din vecini. Unul din ei a întins mâna către Guzel şi i-a prezentat două bilete de tren de clasa a II-a. Guzel i-a explicat copilului că biletele sunt de tren, iar copilul susținea cu demnitate că i le-a dat cineva ca să meargă la teatru. Ne-am făcut semne şi în sfârșit, Guzel s-a lăsat convinsă şi cu multă seriozitate a acceptat biletele şi i-a lăsat pe copii să intre».


Într-un interviu oferit de Aneta Forna Christu, o găsim pe sărbătorita zilei de astăzi descrisă aidoma multor colegi din teatru: «Uneori, când nu mai sunt locuri în sală, Muezel, tanti de la bilete şi organizatoarea teatrului, harnica, prietenoasa şi nelipsita (şi ea împlinește în teatru 50 de ani de muncă), pune băncuţe aproape de scenă pentru copiii cei mici, pe care cu nici un chip nu-i poţi convinge să vină altă dată»”.


#citește mai departe în Metamorfoza unui vis”, de Anaid Tavitian

Dacă în urmă cu 122 ani pionierul culturii românești în Dobrogea, Petru Vulcan, inaugura prima bibliotecă publică la Constanța, pe 23 noiembrie 2017, printr-o onorantă coincidență, cotidianul ZIUA de Constanța, conștient de rolul său pe tărâmul cultural dobrogean, a inaugurat prima BIBLIOTECĂ DIGITALĂ - Fondul Documentar „Dobrogea de ieri și de azi“.


DREPTURI DE AUTOR

a) Toate informațiile publicate pe site de către ZIUA de Constanța (incluzând, dar fără a se limita la, articole, informații, fotografii, fișiere audio, bannere publicitare) sunt protejate de dispozițiile legale incidente: Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice și Legea nr. 129/1992 privind protecția desenelor și modelelor), titulari ai drepturilor protejate de lege fiind ZIUA de Constanța sau, după caz, furnizorii săi de informații.


b) Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afișarea, modificarea, crearea de componente sau produse sau servicii complete derivate, precum și orice modalitate de exploatare a conținutului site-ului, cu excepția afișării pe ecranul unui computer personal și imprimarea sau descărcarea, în scop personal și necomercial în lipsa unui acord scris din partea ZIUA de Constanța.


Citește și:

#citeşteDobrogea #memoriateatruluiconstănţean: În premieră! Muezel Geambec vorbeşte despre pasiunea vieţii ei - teatrul de păpuşi. Sacrificii, dăruire, recunoaştere...
 
Comentarii








Cele mai recente postari