Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
02:58 17 09 2021 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#DobrogeaDigitală Însemnări de pe front. Comandantul salvat de o șopârlă

ro

24 Jul, 2021 00:00 2058 Marime text
  • Printre preoții militari care au participat pe front în Al Doilea Război Mondial se numără și preotul Teodor Samoilă.

Părintele Teodor Samoilă a slujit în parohiile Pantelimon, Cernavodă şi Corbu din judeţul Constanţa, iar între anii 1951 şi 1961 a fost deţinut politic pentru „crima de uneltire contra ordinei sociale existente în Stat”. A fost închis la Aiud şi Gherla, iar din anul 1957 şi până în 1961 a locuit cu domiciliu obligatoriu în satele Bumbăcari şi Rubla (azi Valea Călmăţuiului) din Brăila. Este tatăl medicului Cornelia Dumitrescu din Constanţa.

Spre sfârșitul anului 1941, preotul Samoilă publica în revista „Tomis – Foaia oficială a eparhiei de Constanța”, An. XVIII, nr. 10 - 11, octombrie - noiembrie, 1941, articolul „Considerațiuni duhovnicești din acest războiu”, unde sublinia, printre altele, și sentimentul ajutorului divin pe care unii soldați îl trăiau pe front. În materialul de azi vă prezentăm experiențele comandantul companiei a V-a din Batalionul I, salvat de o șopârlă, și ale sublocotenentului aviator Constantin Popescu, care a scăpat doar cu câteva răni după ce avionul i-a fost cuprins de flăcări în timpul unei lupte. 

Sunt împrejurări când războiul cu riscurile lui pune pentru fiecare diverse probleme de rezolvat, credea preotul Samoilă, iar „când acestea conclud la considerațiuni cu caracter transcendental, preotul se vede asaltat să dea lămuriri și să actualizeze simțirea religioasă în sufletele pustiite”.

Comandantul salvat de o șopârlă

„Acum cred temeinic și chiar am început să-mi îndeplinesc anumite obligațiuni de cult

„Iată ce-mi spunea comandantul companiei a V-a din Batalionul I: Mă găseam în plină luptă. Din toate părțile gloanțele și obuzele răspândeau pământul unde mă găseam adăpostit în masca mea individuală. Cum stam cu fața în jos, o șopârlă care mi se părea cam hidoasă, încerca să iasă din groapa pe care o astupasem cu greutatea corpului meu. Încercările ei repetate îmi sugerează ideea că s-ar putea să aibă această vietate o presimțire a vreunei primejdii și mă hotărăsc să-mi schimb locul. Rostogolindu-mă, îmi fac o altă mască la mică distanță și, atunci când termin cu ambuscatul, aud două proiectile ce se sparg în imediata mea apropiere; când observ căzuse drept în locul pe care-l părăsisem de maximum 10 minute. Iată de ce dacă până acum nu prea am crezut în Dumnezeu, acum cred temeinic și chiar am început să-mi îndeplinesc anumite obligațiuni de cult, pe care înainte le tratam cu indiferență.

„Părinte, mare este puterea lui Dumnezeu“

Cea de-a doua însemnare a preotului Samoilă descrie lupta aeriană a sublocotenentului Constantin Popescu și a adjutantului Timotin Matei, dar și modul în care aceștia au reușit să scape cu viață după ce avionul de luptă a luat foc în aer:

„În vremuri de acestea omul este mai mult pregătit să constate că Dumnezeu lucrează minuni atât cu el, cât și cu ordinea naturală. În carnetul meu în ziua de 22 iunie găsesc următoarea însemnare pe care o dau detaliat: Duel de Artilerie și incursiuni de avioane. Astăzi avem musafiri: sublocotenentul aviator Popescu Constantin și adjutantul Timotin Matei apar în mijlocul nostru desculți, cu picioarele și mâinile rănite și tot corpul acoperit de zgârieturi. Era ținuta în care au putut ajunge pe pământul Moldovei, și pe care fierbinte l-au sărutat după ce au trecut prin mari primejdii. În ziua de 21 au primit ordin să decoleze de pe aeroportul Sihlea și să bombardeze aeroportul și parcul de avioane de la Bolgrad. Ajunși pe un Potez 63 și-au îndeplinit misiunea, dar la întoarcere sunt întâmpinați de avioanele de vânătoare inamice. În lupta angajată cu cele două avioane izbutesc să doboare unul, dar când să spună: Doamne Ajută!, avionul își pierde echilibrul și un incendiu se declară la bord. Atunci cu sânge rece încercații aviatori caută scăparea încercând să aterizeze. Aterizarea însă a fost cu amerizare pe luciul lacului Bilău, situat pe teritoriul Basarabiei. Aparatul dispare în apă, iar bravii aviatori înotând au ieșit la mal și s-au putut strecura printre rândurile inamice, stând ziua pitiți și noaptea furișându-se prin grădini, timp de câteva zile, pană ce au putut să răpească o barcă și lopătând să vină la noi. Înconjurați de dragostea camarazilor lor, sufletul sublocotenentului Popescu încearcă acum acea exuberanță de fericire și prosternare, care izbucnesc în cuvintele adresate mie: Părinte, mare este puterea lui Dumnezeu. Era, aș putea spune, o rugă de mulțumire ce înțelegeau bravii aviatori să o înalțe către Dumnezeu, care i-a scăpat din primejdia hoardelor de pe pământul înstrăinat al Basarabiei. Acestea sunt ilustrări palpabile, care pun intr-o lumină indubitabilă sensibilitățile religioase ale tuturor ostașilor noștri. Credința religioasă, practicile de cult și toată atmosfera caldă a căminului părintesc plămădit cu credința străbună, sunt rezerve de mângâiere și de întărire în vremuri de primejdie.”

#Citește mai departe în  revista „Tomis – Foaia oficială a eparhiei de Constanța”, An. XVIII, nr. 10 - 11, octombrie - noiembrie, 1941.

Foto: Ionuț Druche
 
Dacă în urmă cu 122 ani pionierul culturii românești în Dobrogea, Petru Vulcan, inaugura prima bibliotecă publică la Constanța, pe 23 noiembrie 2017, printr-o onorantă coincidență, cotidianul ZIUA de Constanța, conștient de rolul său pe tărâmul cultural dobrogean, a inaugurat prima BIBLIOTECĂ DIGITALĂ - Fondul Documentar „Dobrogea de ieri și de azi“.
 
DREPTURI DE AUTOR
 
a) Toate informațiile publicate pe site de către ZIUA de Constanța (incluzând, dar fără a se limita la, articole, informații, fotografii, fișiere audio, bannere publicitare) sunt protejate de dispozițiile legale incidente: Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice și Legea nr. 129/1992 privind protecția desenelor și modelelor), titulari ai drepturilor protejate de lege fiind ZIUA de Constanța sau, după caz, furnizorii săi de informații.
 
b) Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afișarea, modificarea, crearea de componente sau produse sau servicii complete derivate, precum și orice modalitate de exploatare a conținutului site-ului, cu excepția afișării pe ecranul unui computer personal și imprimarea sau descărcarea, în scop personal și necomercial în lipsa unui acord scris din partea ZIUA de Constanța.
 
Despre Ionuţ Druche

S-a născut pe 16 decembrie 1982 în Constanța. Este absolvent al Şcolii Generale nr. 9 „Ion Creangă“ din localitate, al Grupului Şcolar Industrial Construcţii de Maşini din Constanţa şi al Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Sfântul Apostol Andrei“ din Constanţa, promoţia 2005. A lucrat în cadrul Arhiepiscopiei Tomisului, ocupând postul de director al Editurii Arhiepiscopiei Tomisului şi pe cel de redactor-şef al revistei „Tomisul Ortodox“, publicaţie de cultură şi spiritualitate a Arhiepiscopiei Tomisului.
Actualmente este bibliotecar în cadrul Bibliotecii județene „I.N. Roman” din Constanța.
Preocupat de istoria contemporană a vieţii bisericeşti din Dobrogea, Ionuţ Druche a organizat din 2010 şi până în prezent mai multe comemorări şi simpozioane. De asemenea, este autor şi coautor a mai multor cărţi şi articole.
 

Citește și:

#DobrogeaDigitală Corespondența de război a unui preot căpitan dobrogean

 
 
 
 
 
 
Comentarii








Cele mai recente postari