Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:50 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#DobrogeaDigitală Inaugurarea tramvaielor constănțene, „salutată cu vie satisfacție de populație”

ro

20 Jul, 2021 00:00 2548 Marime text

Dintr-un articol publicat în ziarul „Dobrogea Jună” nr. 26, din 20 iulie 1944, aflăm despre evenimentul care a avut loc în Constanța în urmă cu 77 de ani, și anume „festivitatea inaugurării tramvaelor” produse de Uzinele Comunale.

O scurtă istorie a acestui mijloc de transport în orașul de la malul mării ne amintește că prima linie de tramvai a fost inaugurată în 1905, deservită fiind de tramvaie trase de cai, numite și tramcare, iar primul traseu a fost Constanța-Techirghiol.
În anul 1906, odată cu inaugurarea stațiunii Mamaia, din ordinul regelui Carol I, se dă în folosință o altă linie de tramcare care lega orașul de stațiune.

În noiembrie 1942, primăria Constanța primește de la Odessa vagoanele și echipamentele necesare primei linii de tramvaie motorizate, care este dată în funcțiune un an mai târziu, pe ruta Muzeul de Artă Populară – Bd. Tomis – Bd. Mamaia – Spitalul Militar și Retur, fiind deservită de 7 vagoane motor Pullman fabricate în anul 1913 în Belgia și modernizate în anul 1933 la Kiev.
Însă în august 1944, când Armata Roșie a ocupat Constanța, liniile au fost demontate și împreună cu tramvaiele au fost înapoiate orașului Odesa.

Articolul reprodus mai jos, preluat din volumul „Dobrogea Jună. Caleidoscop”, evocă inaugurarea noilor vagoane românești și entuziasmul populației constănțene, care nutrea speranța ca „problema transporturilor în comun până la Mamaia şi în celelalte cartiere să fie rezolvată”.
 
„Duminică dimineaţa, într-un cadru de sobră solemnitate, s-a desfăşurat în şantierele Uzinelor Comunale, festivitatea inaugurării tramvaelor. Festivitatea s-a redus la o scurtă şi simplă slujbă religioasă, oficiată în prezenţa d-lui Constantinescu Ciuc, ajutor de primar, delegat al d-lui Col. Oprescu primarul municipiului care de mai multă vreme se află suferind, a d-lui dr. ing. Eugen Botta, directorul Uzinelor Comunale ( ... )
Cu acest prilej ne simţim obligaţi să reluăm faptul că, populaţia oraşului nostru a salutat cu satisfacţie evenimentul. Dacă populaţia mai are astăzi o dorinţă în legătură cu tramvaele, este aceea că liniile de tramvai să se înmulţească deservind cât mai multe cartiere ale oraşului, în special cartierele periferice îndepărtate, cum ar fi Viile Noi, Kilometrul Cinci, Brătianu, Palaz, Coiciu şi Anadolchioi.
În prezent Uzinele Comunale au pus în circulaţie numai trei vagoane, iar al patrulea vagon va fi pus în circulaţie peste câteva zile şi în scurt timp, pe măsura necesităţilor vor mai fi puse în circulaţie încă cinci vagoane care se află gata în u.c.c. Lucrările de construcţie a vagoanelor, a remarcelor şi a liniilor terestre şi aeriene se execută sub directa conducere a d-li dr. Ing. Bota. Pe măsură ce împrejurările vor permite traseul liniilor de tramvai se va extinde cuprinzând cartierele mărginaşe, pe care le-am enumerat mai sus, linia actuală prelungindu-se până în Mamaia, astfel că în scurt timp se poate spera că problema transporturilor în comun până la Mamaia şi în celelalte cartiere să fie rezolvată.”
 

#citeşte mai departe în „Dobrogea Jună. Caleidoscop”
#„Dobrogea Jună. Caleidoscop”
#Autori Gelu Culicea, Alina Sin, Iuliana David
 
Dacă în urmă cu 123 ani pionierul culturii româneşti în Dobrogea, Petru Vulcan, inaugura prima bibliotecă publică la Constanţa, pe 23 noiembrie 2017, printr-o onorantă coincidenţă, cotidianul ZIUA de Constanţa, conştient de rolul său pe tărâmul cultural dobrogean, a inaugurat prima BIBLIOTECĂ DIGITALĂ - Fondul Documentar „Dobrogea de ieri şi de azi“. 
 
DREPTURI DE AUTOR
 
a) Toate informaţiile publicate pe site de către ZIUA de Constanţa (incluzând, dar fără a se limita la, articole, informaţii, fotografii, fişiere audio, bannere publicitare) sunt protejate de dispoziţiile legale incidente: Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice şi Legea nr. 129/1992 privind protecţia desenelor şi modelelor), titulari ai drepturilor protejate de lege fiind ZIUA de Constanţa sau, după caz, furnizorii săi de informaţii.
 
b) Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afişarea, modificarea, crearea de componente sau produse sau servicii complete derivate, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului site-ului, cu excepţia afişării pe ecranul unui computer personal şi imprimarea sau descărcarea, în scop personal şi necomercial în lipsa unui acord scris din partea ZIUA de Constanţa.

Sursa foto: historia.ro

 
 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Comentarii








Cele mai recente postari