Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:48 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#DobrogeaDigitală Dobrogea, stăpână „peste cimitirul de taine”

ro

19 Dec, 2020 00:00 2905 Marime text

Pe 20 decembrie 1951 se stingea din viață Alexandru Gherghel, strălucitul avocat poet, care a excelat în drept penal, dar și în literatură, îmbinând cu talent rigoarea și sensibilitatea, rațiunea și emoția.

După studiile de avocatură și litere, în cadrul Universității București, și câteva incursiuni în străinătate, pentru specializări, profesează ca apărător al legii în mai multe localități din țară, stabilindu-se în cele din urmă la Constanța, unde va face o strălucită carieră juridică, devenind decan pe viaţă al baroului din orașul pontic.

Se atașează de Dobrogea și misterele sale, care îi vor hrăni în continuare pasiunea pentru literatură. Va publica mai multe volume de versuri, va conduce revistele „Marea Neagră”, „Pontice” și „România de la mare” (pe lângă care funcționa și un cenaclu literar) și va fi unul dintre inițiatorii constituirii Societății Scriitorilor Dobrogeni, care ia ființă în 1937.

În revista Dobrogea jună, Nr. 106, din 6 septembrie 1933 (antologată în volumul  „Dobrogea Jună. Caleidoscop”) am regăsit un grupaj de versuri, din care redăm poezia dedicată tărâmului plin de comori dintre Dunăre și Mare.
 
 
„DOBROGE ...
... Şi tristă şi pustie, din Dunăre la Mare
Îşi strecura tăcerea, câmpia dobrogeană
Comorile străbune, ea le-ascundea vicleană
Când năvăleau, lihnite, şuvoaiele barbare.
 
Sub nesfârşite lupte s-a frământat pământul
Săros şi fără vlagă din stepele ei moarte
Şi mulţi din cei ce către Apus aveau să poarte
Solia morţei - aicea şi-au regăsit mormântul.
 
De mii de ani Callatis îşi tăinuieşte-orgia
De marmoră şi aur. Şi-Adam-clisi – cetate
Romană, -ncearcă încă, din vremuri neuitate,
În ciuda bătrâneţei să-şi facă datoria.
 
Şi Histria păgână - ce doarme acum în dune
Şi Tomisul în care, şi-a plâns a lui durere
Ovidiu, toate, toate vorbesc cu-a lor tăcere
De artă ... de cultură şi de virtuţi străbune.
 
În nopţi pustii de toamnă când luna luminează,
Ca 'ntr-un decor de teatru, sinistră şi bolnavă,
Un scit îşi moaie vârful săgeţei în otravă
Şi-o flotă de trireme pe Pont înaintează ...
 
... Dar astăzi când trecutul e-atâta de departe
 Când peste sarcofage trag boii brazda caldă,
Şi-n locul pietrei, grâul, în soare trupu-şi scaldă,
Când lumea lasă praful să cadă peste carte,
 
Tu, Dobroge, păstrează comoara ta uitată
În glia ta săracă, în glia ta bătrână
Şi peste cimitirul de taine, fi stăpână!
- Vor fi chemaţi şi morţii să mai vorbească-odată!”
 
 

#citeşte mai departe în „Dobrogea Jună. Caleidoscop”
 #„Dobrogea Jună. Caleidoscop”
#Autori Gelu Culicea, Alina Sin, Iuliana David
 
Dacă în urmă cu 122 ani pionierul culturii româneşti în Dobrogea, Petru Vulcan, inaugura prima bibliotecă publică la Constanţa, pe 23 noiembrie 2017, printr-o onorantă coincidenţă, cotidianul ZIUA de Constanţa, conştient de rolul său pe tărâmul cultural dobrogean, a inaugurat prima BIBLIOTECĂ DIGITALĂ - Fondul Documentar „Dobrogea de ieri şi de azi“.     

DREPTURI DE AUTOR  

a) Toate informaţiile publicate pe site de către ZIUA de Constanţa (incluzând, dar fără a se limita la, articole, informaţii, fotografii, fişiere audio, bannere publicitare) sunt protejate de dispoziţiile legale incidente: Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice şi Legea nr. 129/1992 privind protecţia desenelor şi modelelor), titulari ai drepturilor protejate de lege fiind ZIUA de Constanţa sau, după caz, furnizorii săi de informaţii.   b) Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afişarea, modificarea, crearea de componente sau produse sau servicii complete derivate, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului site-ului, cu excepţia afişării pe ecranul unui computer personal şi imprimarea sau descărcarea, în scop personal şi necomercial în lipsa unui acord scris din partea ZIUA de Constanţa.   


Sursa foto: captura youtube/arhiva TVR

Citește și:

Alexandru Gherghel - avocat, poet şi jurnalist dobrogean, pasionat de cultură

#DobrogeaDigitală-„Dobrogea Jună. Caleidoscop”, de Gelu Culicea, Alina Sin și Iuliana David: Vizita unui ministru „energic și expeditiv”  

„Dobrogea Jună. Caleidoscop” de Gelu Culicea, Alina Sin și Iuliana David: „S-au culcat săteni și s-au sculat orășeni” 



 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Comentarii








Cele mai recente postari