#DobrogeaDigitală Dobrogea, etnografie și toponimie - „Sub romani a primit o civilizaţie înfloritoare“
19 Sep, 2024 17:00
19 Sep, 2024 17:00
19 Sep, 2024 17:00
ZIUA de Constanta
994
Marime text
- Lucrarea „Dobrogea. Schiță geografică-istorică“își propune să trateze trei popoare din Dobrogea: românii, bulgarii și rușii.
În anul 1913, apare lucrarea „Dobrogea. Schiță geografică-istorică“, la Tipografia Curţii Regale F. Gobl FII. Volumul, interesant și prin absența semnăturii autorului, surprinde repere importante din istoria Dobrogei. De altfel, detaliile istorice îmbinate cu precizia geografică formează un portret complex al Constanţei şi al Dobrogei de început de secol XX.
Volumul cuprinde trei părţi. Prima prezintă date geografice şi istorice, a doua parte se axează pe etnografie şi toponimie, iar ultima parte este destinată concluziilor. La final poate fi studiată o impresionantă hartă a Dobrogei, cu localităţile şi denumirile de la vremea respectivă.
Fiecare dintre cele trei părți este structurată în mai multe capitole. Bunăoară, prima parte cuprinde următoarele capitole: Date geografice, Date istorice, cu subcapitolele: Dobrogea în antichitate, Dobrogea pe timpul dominaţiunei romane, Dobrogea de la năvălirea Slavilor şi Bulgarilor până la dominaţia turcească, Întemeierea principatelor române. Năvălirea Turcilor. Stăpânirea voievozilor asupra Dobrogei. Dominaţiunea turcească.
În cea de-a doua parte, lucrarea prezintă două capitole: Diferite populaţiuni şi vechimea lor în Dobrogea şi Denumirile elementelor geografice în Dobrogea. Ultima parte cuprinde un rezumat şi concluzii.
Capitolele lucrării prezentate integral
În edițiile cotidianul ZIUA de Constanța vom reda, structurat, capitolele lucrării de față. Scopul este valorificarea și readucerea în atenție a surselor bibliografice - tratate, monografii, lucrări de referință - disponibile în Biblioteca Virtuală. Menționăm, însă, că informațiile din articole se raportează strict la lucrarea antemenționată. Pentru un tablou istoric mai cuprinzător sunt disponibile, spre pildă, în Biblioteca ZIUA de Constanța o serie de articole dedicate acestei perioade.
Partea I - date geografice și istorice
Primele paragrafe din prima parte „Date geografice“ abordează limitele teritoriale, alături de împărțirea geografică a regiunii. Lucrarea adaugă diferite informații, spre exemplu cu referire la tipul solului din anumite zone. Următoarea secțiune este dedicată prezentării istorice din perioada antichității.
Lucrarea prezintă cronologic tabloul istoric în secțiunea „Dobrogea pe timpul dominațiunei romane“, cuprinzând următoarele rubrici: „Imperiul Român“, „Năvălirile barbarilor. Imperiul Român de Răsărit“, Cum se numea Dobrogea în anticitate și pe timpul dominațiunei romane; limitele ei“.
Rubrica dedicată „Imperiului Roman“ prezintă evoluția dominației romane în Dobrogea, reliefând etapele romane cuceririlor romane. Urmează „Năvălirile barbarilor. Imperiul Român de Răsărit“, din care aflăm luptele duse cu triburile barbare, implicația activa a romanilor în reconstruire și apărare etc. Numeroase pagini abordează o problemă încă actuală, cea a denumirii și limetelor Dobrogei înainte de stăpânirea romană. Astfel că, autorul dedică acestei problematici rubrica intitulată „Cum se numia Dobrogea în anticitate și pe timpul dominației romane; limitele ei“. Al treilea subcapitol este intitulat „Dobrogea de la năvălirea slavilor şi bulgarilor până la dominaţiunea turcească“. Aflăm astfel despre o nouă etapă din istoria Dobrogei. Subcapitolul este structurat în mai multe rubrici, după cum urmează: Slavii și Avarii, Bulgarii, Imperiul româno-bulgar.
Următoare rubrică, „Bulgarii“, se întinde pe numeroase pagini.. Numărul generos de pagini ne determină să structurăm prezentarea acestei secțiuni în mai multe ediții. În prima parte, prezentată în ediția trecută, autorul relata despre originea bulgarilor. Autorul trece în revistă diverse opinii referioare la aceasta. Finalul secțiunii prezintă o recapitulare a celor antemenționate. Ultimele rânduri din rubrica intitulată „Bulgarii“ menționează câteva concluzii extrase dintr-o prelegere a lui Nicolae Iorga, ținută la Academia Română.
Subcapitolul „Dobrogea de la năvălirea slavilor şi bulgarilor până la dominaţiunea turcească“ se încheie cu „Imperiul româno-bulgar“. Potrivit mai multor autori, al doilea țarat bulgar, denumit Țaratul româno-bulgar de unii istorici români sau Imperiul româno-bulgar de alți autori, a fost un stat multietnic (regat) apărut la Dunărea de jos în 1186, odată cu victoria bulgarilor și vlahilor răsculați din sudul Dunării împotriva Imperiului bizantin, și dispărut în 1260 prin fragmentarea în state mai mici, cucerite în jur de 1396 de către Imperiul otoman. Autorul lucrării abordează această etapă în lucrare, expunând pe larg diferite opinii referitoare la problematică.
În continuare accentul este pus pe originea mai multor conducători ai imperiului. În adăugarea concluziilor rubricii „Imperiul româno-bulgar“ autorul precizează și alte evenimente și popoare care au staționat pe teritoriul Dobrogei.
Ultimul capitol al primei părți se intulează „Întemeierea principatelor române. Năvălirea Turcilor. Stăpânirea voievozilor asupra Dobrogei. Dominaţiunea turcească“. În primele rânduri autorul plasează cititorul în contextul întemeierii principatelor române.
După introducerea în context, autorul lămurește, primum, originea denumirii de Dobrogea. Mai departe, aflăm titlul pe care îl purtau conducătorii români. Autorul inițiază și o expunere asupra problematicii: „Cum au devenit Basarabii stăpâni pe teritoriul Dobrogei până la Marea Neagră“. Autorul nu abordează niciun aspect din perioada domniei lui Alexandru Ioan I, ajungând direct la războiul dintre 1877-1878. Finalul subcapitolului prezintă concluziile ideiilor prezentate în întreg subcapitolul. Astfel, autorul reușește să creeze și un rezumativ clar al acestuia.
Partea II - Etnografie și toponimie
Cea de-a doua parte a lucrării deschide discuția despre etnografia și toponimia Dobrogei. Primul punct pe care îl abordează autorul privește diferitele populaţiuni şi vechimea lor în Dobrogea. Aflăm că, „în afară de o bună parte de români, a căror prezenţă este socotită în Dobrogea chiar de la obârşia ei , ca rezultând din asimilarea românilor cu neamurile tracice locale“, în spațiul pontic se aflau și alte popoare stabilite, autorul raportându-se la popoarele din secolul XIX, căci, spune acesta, „cea mai veche statistică scrisă asupra populaţiunii Dobrogei este acea dată în 1850-51 de Agronom Ionescu de la Brad în lucrarea sa «Excursion agricole dans la plaine de Dobroudja»“.
Din această lucrare aflăm că arată în a doua jumătate a secolului XIX, numărul românilor era 27.611, iar al slavilor de aproximativ 19-20.000. Autorul constată că „în 1850 sub dominaţiunea otomană, elementul românesc în Dobrogea era superior elementelor slave luate - toate la un loc“. Un al doilea raport, întocmit pe 20 de ani și publicat în 1902-1903, este cel al col. Ionescu-Dobrogeanu. Prezentând și valorile acestuia, lucrarea „Dobrogea. Schiță geografică-istorică“își propune să trateze trei popoare din Dobrogea: românii, bulgarii și rușii.
Al doilea punct pe care îl abordează autorul privește „Denumirile elementelor geografice în Dobrogea“. Subcapitolul se întinde pe mai multe pagini, drept pentru care vom reda, structurat, fiecare secțiune în mai multe ediții, având în final imaginea completă a subcapitolului. Redăm, în cele ce urmează, continuarea celor expuse în ediția trecută:
„Sub Bizantini lucrările de restabilire a vechilor oraşe, cetăţi şi castele romane, pare să nu fi permis a se mai face şi înfiinţări nouă, de cât în o mică măsură. Constantiana atribuită lui Constantin cel Mare, face parte din aceste din urmă.
Importantele descoperiri ştiinţifice ale căpitanului (Marechal) de Moltke, Locotenentului ele Vinke, inginerului francez Julfes Michel, geologului Peters, d-rului Schucbardt şi regretatului nostru arheolog şi istoric Tocilescu; precum şi preţioasele publicaţiuni ulterioare printre care semnalăm recentele scrieri ale eruditului Dr. Raymund Notzhamer, Arhiepiscopul catolic din Bucureşti, pun în evidenţă următoarea important constatare.
Până la romani Dobrogea a fost o ţară barbară, sub Romani a a primit o civilizaţie înfloritoare, iar dela dominaţiunea romană până la stăpânirea românească, aceia civilizaţie s'a stins, s'a distrus, s'a îngropat.
Sub Bulgari şi sub Turci, Dobrogea a fost adusă iar în stare de barbarie şi a trăit astfel până la 1878, când ocupând-o Românii, razele civilizaţiei au început să lumineze din nou şi să fertilizeze pământul Dobrogei.
Astăzi provincia pe care Moltke la 1839 o găsise «tristă, posomorâtă, pustie, sălbatică» a devenit o regiune cultivată şi populată, cu sate şi oraşe mari, cu şcoli şi aşezăminte nuneroase, porturi prospere, căi de comunicaţii de tot felul; în definitiv un colţ de ţară modernă din toate punctele de vedere.
Năvălirea barbară, în afară de Pecenegi, n'a lăsat mai nici o urmă în topohimia Dobrogei; ceiace indică caracterul trecător al vieţuirii tuturor barbarilor aci.
Va urma.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii