Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
02:41 20 09 2021 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#DobrogeaDigitală Celebra actriță păpușar din Tuzla, Aneta Forna Christu, la ceas aniversar

ro

13 Sep, 2021 00:00 1895 Marime text

  • Aneta Forna Christu este una dintre cele mai mari artiste păpușar din România. Dobrogeanca și-a început cariera la 18 ani și a continuat ca dascăl pentru sute de studenți dornici să-i afle secretele succesului.
Aneta Forna Christu s-a născut pe 13 septembrie 1939 la Tuzla, iar astăzi împlinește 82 de ani. Și-a început cariera la 18 ani creând un portofoliu impresionant de roluri. A dat viață păpușilor sale în peste 100 de scenarii și mii de reprezentări. A colaborat cu regizori precum Claudiu Cristescu, Margareta Niculescu, Geo Berechet, Andrei Belgrader, Silviu Purcărete, Cristian Pepino, Mona Chirilă, Philip Osment (Anglia).

Aneta Forna Christu a fost actriță a Teatrului de Păpuși din Constanța între anii 1957 – 1999. Este membră a Uniunii Teatrale din România, UNITER. Studiile superioare de specialitate, actor mânuitor păpușar, le-a făcut cu derogare din partea Ministerului Culturii. În anul 1997 a colaborat cu Teatrul Old Vic din Bristol, interpretând un rol în spectacolul „Cu dragoste, Nicolae“. În 2001 a colaborat cu Theater Center Londra, în spectacolul „Micuța Violeta și îngerul“.

Aneta Forna Christu a regizat spectacolele „Harap Alb“, „Surprize de Crăciun“, „Iată, vin colindători“, „Albinița Maia“ (împreună cu Ioana Jora), „Rică Iepurică“ (împreună cu Justin Defta) și recitalul „Papușa, prietena mea“.

În semn de prețuire pentru întreaga activitate, în anul 2018, cu prilejul evenimentului „Incredibila memorie a teatrului constănțean“ organizat de cotidianul ZIUA de Constanța, i-au fost acordate artistei Medalia „Jean Ionescu“ și placheta #RespectTeatru.

De-a lungul carierei sale a adunat în jur de 20 de premii atât în România cât și din alte țări, dintre care amintim Premiul „ATM“ pentru întreaga activitate, 1986, Premiul de „Excelență în Animația românească acordat de UNIMA“ România, Premiul „UNITER“ pentru Teatrul de animație. „Delfinul de aur“, Varna, Premiul pentru interpretare Roxy din Roxy și bătrânul leu, Premiul de interpretare pentru Califul barza, la Festivalul Săptămâna teatrelor de păpuși, 1999, Premiul special al juriului pentru cea mai bună interpretare PIF Zagreb, 1970 (Șoricelul și Păpușa), Diploma de interpretare Nancy, Franța, 1970, Diploma de interpretare la Festivalul de la Piatra Neamț, 1973 etc.

Anaid Tavitian, în cartea sa „Metamorfoza unui vis“ conturează imaginea actriței dobrogene prin munca și pasiunea pe care aceasta a depus-o, neobosit, atâtea decenii.

„Cu recitalul ei „Păpușa, prietena mea“, a prezentat spectacole în grădiniţe, spitale, case de copii. Neobișnuita frumuseţe, dăruirea artei ei, este în primul rând una de suflet, care vine dintr-o mare sensibilitate şi o mare dragoste pentru copii.

Aneta Forna-Christu este actrița despre care marii maeştri ai genului Jan Malik și Serghei Obrazţov spuneau cu admiraţie, referindu-se la interpretarea rolului ei din „Copilul din stele“: „performanţă de adâncă sensibilitate, înaltă cultură și expresivitate, precum și de o extremă dificultate fizică“ (Jan Malik);

„... rolul Copilului din stele l-a interpretat Aneta Forna-Christu, de o manieră foarte simplă, emoţionantă, intr-un chip surprinzător de firesc. A fost în înțelesul deplin al cuvântului, o animatoare a păpuşii, care prinde viaţă în mâinile ei (Serghei Obrazţov).“

  Autorul descrie spectacolele incredibile pe care le-a susținut artista, dar și bucăți desprinse din cronicile unor spectatori speciali.
 

„Excelenta mânuitoare Aneta Forna Christu dă suflet din sufletul ei”

„Un spectacol magnific cu o admirabilă interpretă în rolul copilului: A.E. Christu“. (Gyurko Lazslo, Pecs, Ungaria, 1976).

„O imagine de excepţie: Motanul, pe care o artistă de talia Anetei Forna Christu o impune cu strălucire în «O poveste oarecare joaca-ncepe la intrare», regia Irina Niculescu“. (Mihai Nadin, România Literară, 1977).

„Înalta măiestrie a mânuirii, demonstrată de Aneta Forna Christu a restituit acestei arte veritabila ei strălucire. «Omuleţul de sticlă» a dobândit, în interpretarea sensibilă şi plină de umor a artistei, valoare de simbol (premiată la Festivalul Teatrelor pentru copii și tineret de la Focșani)“. (Valeria Ducea, Teatru, 1984).

„Rolul şoricelului în interpretarea Anetei Forna Christu îl pot considera drept una dintre creațiile cele mai frumoase şi mai strălucitoare ale teatrului de păpuşi, din câte am văzut: nu şovăiesc în a folosi cuvântul «creaţie», deoarece rar poți întâlni o inventitivitate atât de mare şi o artă a animației atât de pronunțată“. (Jan Puget în Panorama Polnocy, nr. 48 din 1968).

 
 

„Demonstrația de virtuozitate a acestei excelente mânuitoare, sensibilă și inteligentă, care se dăruieşte cu o totală pasiune însuflețirii unei alcătuiri de lemn și cârpă a constituit cel mai elocvent exemplu despre ce înseamnă măiestrie și profesionalism, mai ales în acest gen de artă deschis tuturor posibilităților“. (Valerie Ducea în Teatru, nr. 10, 1997)

„O singură păpușă evoluează în „COPILUL DIN STELE”, erou titular al piesei, căreia excelenta mânuitoare Aneta Forna Christu îi dă suflet din sufletul ei, înzestrându-l cu o copilărească inconştienţă, când cu tristeţe, când cu căldură, cu uimire sau cu generozitate. Mânuitoarea, înveşmântată în cenușiu, se identifică cu elementele naturii, își poartă păpuşa în fața noastră ca un duh al pământului, o leagănă în braţe ca o madonă iubitoare, iar în final se desparte de păpuşă, lăsând-o să zboare într-un univers imaginar, cu un gest tulburător de supremă dăruire și adopţie“. (Andrei Băleanu, România Liberă, 3.11.1977).“


Dorința sa de a da mai departe cunoștințele dobândite au împis-o la catedră. Despre modul în care artista alegea să-și instruiască învățăceii ne poveștește autorul într-un alt paragraf.


„Este și un pedagog neobosit, un ghid şi un protector discret (pentru tânăra generaţie de actori) în apropierea căruia te simţi asistat, sprijinit, inspirat. A predat cursuri de mânuiri în cadrul unui curs organizat de Teatrul de Păpuşi Constanţa, în urma căruia au fost selecționați tineri care mai târziu au devenit actori ai teatrului.
Mărturisește că, deşi au trecut 50 de ani de la debut, în fața unui rol nou se simte la fel de emoţionată ca în primii ani de teatru, simte că mai are multe de descoperit, de învățat, de oferit.“


Citește mai departe în „Metamorfoza unui vis“, de Anaid Tavitian
 
Dacă în urmă cu 122 ani pionierul culturii românești în Dobrogea, Petru Vulcan, inaugura prima bibliotecă publică la Constanța, pe 23 noiembrie 2017, printr-o onorantă coincidență, cotidianul ZIUA de Constanța, conștient de rolul său pe tărâmul cultural dobrogean, a inaugurat prima BIBLIOTECĂ DIGITALĂ - Fondul Documentar „Dobrogea de ieri și de azi“.
 
DREPTURI DE AUTOR
 
a) Toate informațiile publicate pe site de către ZIUA de Constanța (incluzând, dar fără a se limita la, articole, informații, fotografii, fișiere audio, bannere publicitare) sunt protejate de dispozițiile legale incidente: Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice și Legea nr. 129/1992 privind protecția desenelor și modelelor), titulari ai drepturilor protejate de lege fiind ZIUA de Constanța sau, după caz, furnizorii săi de informații.
 
b) Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afișarea, modificarea, crearea de componente sau produse sau servicii complete derivate, precum și orice modalitate de exploatare a conținutului site-ului, cu excepția afișării pe ecranul unui computer personal și imprimarea sau descărcarea, în scop personal și necomercial în lipsa unui acord scris din partea ZIUA de Constanța.
 
Citește și:

Aneta Forna Christu şi Anaid Tavitian - momente sublime de emoţie şi bucurie
 
Medalia „Jean Ionescu“ şi placheta CJC #RespectTeatru, pentru actriţa Aneta Forna Christu (galerie foto)


 
Comentarii








Cele mai recente postari