Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
16:59 28 02 2021 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#DobrogeaDigitală Bobotează cu iz primăvăratic

ro

06 Jan, 2021 00:00 2112 Marime text

După seria de prețioase jurnale ținute, consistent și riguros, timp de patru decenii și care aduc cititorului de azi mărturii evocatoare de istorie trăită, Pericle Martinescu alcătuiește în volumul „Jurnal intermitent” cu suplețe a conciziei și eleganță stilistică, delicate miniaturi de reflecții și impresii disparate, ce acoperă mai cu seamă anii ’70-’80.

Folosind o agendă primită în dar de la o prietenă suedeză, cu o copertă pe care stă scris „Caiet pentru nimicuri”, autorul consemnează imagini și întâmplări care l-au marcat, „câte ceva din ceea ce viaţa îmi oferă ca spectacol sau ca subiect de meditaţie.”

Iată un fragment de jurnal din iarna deosebit de caldă a anului 1983, când proverbialul ger al Bobotezei este înlocuit de vremea primăvăratică și cârdurile de cocori.
 

„Azi - în ajunul Bobotezei - am fost martorul unui fenomen extraordinar: întoarcerea cocorilor. Stăteam pe o bancă, în parc, pe la ora 4,30 p.m.; era plăcut, călduţ, şi deodată văd pe cerul brăzdat de nori împrăştiaţi, cu largi ochiuri luminoase, o puzderie de păsări fâlfâind din aripi, venind în formaţii de unghiuri ascuţite sau în cârduri disparate, dinspre sud, la mare înălţime, şi sburând, în tăcere şi cu toată siguranţa, spre nord. Cred că erau câteva mii.
Defilarea lor a ţinut mai multe minute, poate cincisprezece, poate douăzeci, şi probabil că primele stoluri ajunseseră la Buzău când ultimele treceau pe deasupra Bucureştiului.
Le-am urmărit cu uimire şi cu emoţie. În ajun de Bobotează să se întoarcă din sud cocorii! Ce vrea să prevestească acest fenomen neobişnuit? ... Că n-o să mai avem iarnă? Se poate! Până acum nu s-a simţit deloc iama la Bucureşti, iar azi a fost o zi plăcută, cu iz primăvăratec, departe de a anunţa faimoasele geruri ale Bobotezii.

 

DESCARCĂ GRATUIT VOLUMUL ÎN FORMAT PDF!  

Dar ceea ce m-a impresionat mai mult este organizarea aceasta savantă a păsărilor migratoare, a cocorilor în speţă, de a pleca şi veni când trebuie, de a călători pe mii de kilometri cu un instinct infailibil de a ajunge la cuiburile lor părăsite la începutul toamnei trecute.
Şi mă întrebam: cine le vesteşte pe ele că a sosit momentul să pornească la drum, cine le dă comanda de plecare, cine le conduce prin spaţii atât de largi, ca pe nişte vaste armate instruite îndelung, exact spre locul unde îşi au sălaşurile? Ce perfectă organizare! Iar faptul că au pornit la drum acum, în mijlocul iernii (o iarnă transformată în primăvară!), dovedeşte că au în mijlocul lor nişte meteorologi mult mai meşteri decât ai noştri, ai oamenilor.
«Vestitorii primăverii» au apărut cu totul pretimpuriu, în ajunul Bobotezii. Să nu avem oare deloc iarnă în anul ăsta?”

 
 
#citeşte mai departe în Jurnal intermitent”, de Pericle Martinescu 
#„Jurnal intermitent”
#Autor Pericle Martinescu
 
Dacă în urmă cu 123 ani pionierul culturii româneşti în Dobrogea, Petru Vulcan, inaugura prima bibliotecă publică la Constanţa, pe 23 noiembrie 2017, printr-o onorantă coincidenţă, cotidianul ZIUA de Constanţa, conştient de rolul său pe tărâmul cultural dobrogean, a inaugurat prima BIBLIOTECĂ DIGITALĂ - Fondul Documentar „Dobrogea de ieri şi de azi“. 
 
DREPTURI DE AUTOR
 
a) Toate informaţiile publicate pe site de către ZIUA de Constanţa (incluzând, dar fără a se limita la, articole, informaţii, fotografii, fişiere audio, bannere publicitare) sunt protejate de dispoziţiile legale incidente: Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice şi Legea nr. 129/1992 privind protecţia desenelor şi modelelor), titulari ai drepturilor protejate de lege fiind ZIUA de Constanţa sau, după caz, furnizorii săi de informaţii.
 
b) Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afişarea, modificarea, crearea de componente sau produse sau servicii complete derivate, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului site-ului, cu excepţia afişării pe ecranul unui computer personal şi imprimarea sau descărcarea, în scop personal şi necomercial în lipsa unui acord scris din partea ZIUA de Constanţa.


Sursa foto: captură youtube/arhiva tvr

Citeşte şi:
 
#DobrogeaDigitală - „Jurnal intermitent”, de Pericle Martinescu: Un vis. „Poporul a învins, acum va fi bine pentru toată lumea”

#DobrogeaDigitală - „Jurnal intermitent”, de Pericle Martinescu: Pericle Martinescu, angajat să scrie o biografie romanţată a prim-ministrului Petru Groza

#DobrogeaDigitală - „Jurnal intermitent”, de Pericle Martinescu: Moartea suspectă a lui Marin Preda



 
 
 
Comentarii








Cele mai recente postari