Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
21:26 13 05 2021 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#DobrogeaDigitală – Acces universal la informație Fondul de carte rară din patrimoniul Bibliotecii Universitare „Ioan Popișteanu” din Constanța

ro

28 Jan, 2021 23:59 2294 Marime text

Onorat auditoriu, subiectul evenimentului care ne-a reunit astăzi – „Biblioteca universitară Ioan Popișteanu – arc peste timp. Accesul universal la informație prin digitalizare” poate fi interpretat drept un prilej de celebrare a modului în care înaintașii au ales să-şi facă datoria faţă de noi, un semn de respect profund față de prodigioasa activitate a precursorilor. Un aspect care probează, dincolo de orice echivoc, preocuparea constantă a omului de cultură Ioan Popișteanu și a colaboratorilor săi de a descoperi adevărul prin slova cărților îl constituie: fondul de carte veche românească aflată în patrimoniul Bibliotecii Universitare “Ioan Popișteanu” din Constanța. Toate volumele din acest fond, pe care noi îl considerăm a fi o adevărată comoară, sunt o dovadă concretă a jertfei fostului director al Bibliotecii care astăzi îi poartă numele – Ioan Popișteanu – împătimit bibliofil, aflat în permanență pe baricade, la propriu și la figurat, conștient că prin constituirea acestui fond de carte rară oferă oportunitatea potențialilor cititori/cercetători să găsească răspunsuri la întrebările fundamentale ale fiecărei fiinţe umane: Cine suntem? Care ne sunt strămoşii? Obiceiurile? Calităţile? Şi, de ce nu, care ne sunt slăbiciunile?

Literatura română veche este o vie mărturie a trecutului glorios al neamului nostru, a frământărilor lui de veacuri, căci ea tăinuiește temelia dezvoltării literaturii noastre de mai departe. Dacă am spune doar câteva cuvinte despre fiecare carte în parte, atât cât timpul ne permite, ar fi suficient, apreciem noi, pentru a justifica locul binemeritat unde ne plasează acest fond de carte rară pe o hartă culturală națională.
 
Triptic bisericesc
Cronologic, volumul Triptic bisericesc, tipărit în 1633 este cel mai vechi volum din fondul Bibliotecii UOC. Pentru a înțelege, însă, importanța acestor tipărituri, vă propunem un scurt preambul. Începuturile culturii scrise a românilor sunt indestructibil legate de viața lor spirituală, de credința în Dumnezeu și de raportarea la sacru a fiecărui individ, fie țăran, fie slujitor al Bisericii, fie voievod. Religia, alături de istorie, a fost cel dintâi fundal de manifestare a culturii scrise și a literaturii. Sigur, cartea religioasă românească a fost mai întâi o carte de cult în limba slavonă, și abia apoi o carte de cult în limba română. De altfel, tocmai această traducere a ei a prilejuit și cea dintâi exprimare a creativității prin cuvânt în limba română, chiar dacă, la început, era timidă, aproape insesizabilă. Primul care a adus o tipografie în Țara Românească a fost domnul Radu cel Mare, în perioada căruia călugărul Macarie Liubavici a realizat primele 3 tipărituri (Liturghierul 1508, Octoihul 1510, Tetraevanghelul 1512 –acesta din urmă fiind însoțit de ilustrații și rămânând o capodoperă a artei grafice românești). Se cuvine să stăruim aici asupra unui aspect, și anume: din punct de vedere cronologic, tipografia călugărului Macarie a ocupat locul al III-lea în Europa Centrală și de S-E.
Primele tipografii în Țara Română au tipărit cărți în limba slavonă, destinate a satisface cerințele întregii Ortodoxii Răsăritene. În acest sens, au lucrat atât călugărul Macarie Liubavici cât și tipografii lui Matei Basarab și Constantin Brâncoveanu. Deși tipografiile au devenit locale, fiecare provincie avându-și centrul său, cărțile au circulat făcând ca literatura religioasă să fie răspândită din Oltenia în Banat, Sibiu, Ardeal, Țara Făgărașului.
Reforma din rândul Bisericii Apusene, cu cele două laturi, calvinismul și luteranismul, a avut pentru noi un rezultat fericit, și anume, introducerea limbii naționale în Biserică. Judele Brașovului, Johannes Benkner, fiul, l-a chemat în 1559 pe diaconul Coresi pentru a tipări un nou Catehism. În 1560, Coresi tipărea Tetraevanghelul,  cu un epilog în care era elucidat scopul tipăririi cărții, opera sa păstrându-se drept un monument de limbă, o întemeiere a limbii române literare.
Tripticul bisericesc se încadrează în prima epocă a activității tipografice, aceasta pentru că după 1635 cartea frumoasă, în stil venețian din această etapă inițială este substituită de cartea utilă, după tiparele rusești.
 
Cazania
          Un alt volum care probează valoarea inestimabilă a fondului de carte rară din Biblioteca univesitară este Cazania mitropolitului Varlaam (1643). Dacă ar fi să recurgem la o analogie între cultura germană și cultura română am așeza tipăritura lui Varlaam - „Carte românească de învăţătură Duminecele peste an şi la praznice împărăteşti şi la svănţi mari” - în aceeași linie cu Biblia lui Luther.
Pentru a întocmi această traducere, mitropolitul Varlaam a adunat mai multe tălmăciri pe care le-a scris în propria limbă, creând astfel stilul cărturăresc al limbii române, pe o bază populară. Cazania cuprinde 74 de predici și se deschide cu câteva versuri care reprezintă primele stihuri în limba română tipărite „Stihuri la stema Moldovei”. În prima dintre cele două predoslovii se afirmă stăruința de a scrie pentru toți românii („dentru toată semenția românească”) și de a folosi o limbă cât mai accesibilă. Or, tocmai grija autorului pentru a găsi limbajul pe care să-l înțeleagă tot țăranul a fost virtutea care explică răspândirea Cazaniei, faptul că aproape trei secole a rămas o carte de referinţă pentru credincioşi. Cum inspirat aprecia Nicolae Iorga, prin această operă mitropolitul Varlaam: „a lăsat toată învăţătura câtă o ştia şi a vorbit pe interesul ţăranilor săi”.
Pe lângă postura de aprig luptător al introducerii limbii române în cult se cuvine subliniată și vocația de povestitor. Prin felul cum organizează materialul faptic în diverse naraţiuni, Varlaam poate fi  considerat cel dintâi povestitor al nostru, un precursor al lui Neculce şi Creangă. 
Pe de altă parte, mișcarea culturală din țările noastre, în perioada dominată de Vasile Lupu și Matei Basarab a fost strâns corelată cu activitatea mitropolitul Kievului, Petru Movilă, care nu și-a uitat obârșia și a păstrat cele mai călduroase legături cu oamenii mai de seamă din Moldova și Muntenia. Scaunele domnești de la Iași și Târgoviște au fost veritabile  centre de cultură, care și-au exercitat influența în tot spațiul creștin ortodox.
Prestigiul de care se bucurau ierarhii români e atestat şi de propunerea candidaturii mitropolitului Varlaam la scaunul patriarhiei ecumenice.
 
Noul Testament de la Bălgrad
Un al treilea volum pe care vrem să-l supunem atenției dumneavoastră este Noul Testament de la Bălgrad (1648) –  un nepieritor monument de literatură religioasă, de limbă literară și de conștiință românească. Cartea a fost tipărită în timpul mitropolitului Simion Ștefan și reprezintă prima traducere integrală a Noului Testament în limba română, însemnând un act de culturalizare a poporului. În prima prefață, semnată de mitropolitul Simion Ștefan „Predoslovie către măria sa, craiul Ardealului” sunt menționate izvoarele traducerii, pentru ca în „Predoslovie către cititori” să fie exprimată explicit îndatorirea de a scrie pe înțelesul tuturor românilor, probă elocventă a conștiinței unității neamului: „cuvintele trebuie să fie ca banii, că banii aceia sunt buni carii îmblă în toate țările, așa și cuvintele acelea sunt bune carele le înțeleg toți”. Notele marginale din Noul Testament din orașul Alba Iulia reprezintă un început de dicționar explicativ. Cartea are 672 pagini mari. Titlul, tipărit cu negru și roșu, este încadrat în flori de compoziție tipografică. Tiparul este în general negru iar cu roșu sunt numai titlurile principale și în dedicație. Pagina are 37 de rânduri      . Încheiem prezentarea acestui volum de carte rară cu sublinierea faptului că grija tălmăcirii printr-un vocabular accesibil tuturor românilor a contribuit la statornicia limbii literare.
 
Octoihul
Octoihul din fondul de carte rară al Bibliotecii UOC este scris în limba română, cu caractere chirilice, tipărită în 1776. Așa cum vădește și titlul – ohtoih, în limba greacă opt tonuri – este vorba de un volum destinat cultului ortodox, în care sunt cuprinse cântările din fiecare zi a săptămânii cântate uneori în opt glasuri, fiecărei săptămâni consacrându-i-se, succesiv, câte un glas, creație care îi aparține teologului Ioan Damaschinul, ulterior canonizat, ce  datează din sec. al VIII-lea. Tiparul este negru cu roșu, și sunt 24 de rânduri pe pagină, pe ultima foaie se află reprezentat Sfântul Ioan Damaschin, iar pe verso Steaua Țării Românești.
 
Retorica sau învățătura și întocmirea frumoasei Cuvântări
Continuăm prin prezentarea volumului Retorica sau învățătura și întocmirea frumoasei Cuvântări (Buda) - 1798, care reprezintă primul nostru tratat de omiletică, prin care, apreciem noi, s-au pus bazele teoriei literare românești, urmărind „învățătura graiului frumos și a vorbirei împodobite” din care nu lipsesc indicații de „alcătuirea cuvântării”. Parcurgerea rândurilor acestui manual probează faptul că normele ce privesc oratoria se îmbină cu cele comportamentale, specifice unui bun cetățean.
Autorul este Ioan Piuariu-Molnar, fiul preotului Ioan Molnar, supranumit Popa-Tunsul, personaj care și-a câștigat notorietatea grație zelului său pentru apărarea credinței ortodoxe în fața acțiunilor de catolicizare (acțiuni ce n-au scăpat vigilenței autoritățile politice care l-au supus unor severe persecuții). Ioan Piuariu-Molnar a fost cel dintâi medic român titrat, oculist renumit și filolog.
 
Penticostarionul de la Blaj
Penticostarionul de la Blaj (1808) este o carte bisericească, utilizată în ritualul slujbelor dintre Paști și prima duminică după Rusalii sau, în termenii cărții: „care cuprinde întru sine slujba dela Sfânta și Luminata Duminică a Paștilor, până la Dumineca turor Sfinților”. „Acum a doao oară după rânduiala Besearecii Răsăritului”, în Blaj, la Mitropolie, cu Tiparul Seminarului, 1808. Text în limba română, cu caractere chirilice, tiparul este negru și roșu, pe 2 coloane, cu 40 de rânduri în coloană. Titlul este încadrat într-o gravură mare. Pe verso se află reprezentat Iisus Hristos pe cruce, într-o gravură în miniatură.
 
Predicile sau învățăturile la toate duminicile
Un alt volum de referință al Bibliotecii UOC îl reprezintă Predicile sau învățăturile la toate duminicile semnat de Petru Maior – publicat la Buda în 1810 – o culegere de 129 de predici pe care preotul Petru Maior, protopopul greco-catolic,  le-a ținut în timpul slujbelor religioase de la Bisericuța din Reghin. Petru Maior este cel care a înlocuit termenul „cazanie”, de origine slavă, cu cel de „predică”, pe care îl considera cuvânt vechi românesc, fiindcă știa că trebuie să ne prețuim cuvintele pe care le avem de la strămoși. aceasta a fost varianta limbii române culte și s-a străduit să o folosească și să o promoveze cât mai mult cu putință, folosind atât termeni populari cu circulație largă în societate, cât și neologismele împrumutate din latină și italiană.
Petru Maior este personalitatea căreia îi datorăm inițierea procesului de înnoire și aplicare a principiilor retorice creștine de tip occidental în alcătuirea și rostirea predicii în limba română.
Ultimul volum din prezentarea noastră, dar nu cel din urmă din punct de vedere al împortanței sale, este „Viețile sfinților” – 1813, Neamț – care, după spusele autorului: „s-a tipărit această Sfântă și prea folositoare carte, ce cuprinde întru sine viețile sfinților din luna lui aprilie, care s-au tălmăcit din limba rusească în cea românească. Lângă care s-au mai adăugat oarecare și din cea grecească spre mai mare folos de obște”. În jurul anului 1790, la Neamț, devenită sub povățuirea starețului Paisie Velicikovski o veritabilă „universitate duhovnicească”, un alt harnic discipol paisian Ștefan Ierodiaconul a demarat, (și cu sprijinul mitropolitului Moldovei Veniamin Costache) și el tălmăcirea amplei colecții hagiografice. Sprijinit de stareţul Paisie de-a dreapta şi de vlădica Veniamin de-a stânga, ierodiaconul Ştefan „au călătorit spre săvârşirea tălmăcirii” şi astfel „Vieţile Sfinţilor s-au tălmăcit şi neamul rumânesc cu dânsele s-au îmbogăţit, şi limba rumânească cu istorii sfinte, frumoase şi de suflet folositoare s-au împodobit”
Lesne de înțeles că nu puțină muncă a presupus constituirea acestui fond de carte rară, care cu excepția Octoihului (volum din 1776) – donație a colegului nostru de la Facultatea de Teologie, părintele conferențiar dr. Florin Spanache –   reprezintă efortul exclusiv al echipei de lucru constituit de cel care peste patru decenii a condus această instituție, ce astăzi, în mod pe deplin justificat, îi poartă numele – omul de cultură, editorul, savantul Ioan Popișteanu. Toată această trudă reprezintă, în fond, viziunea împătimiților bibliofili, și anume aceea că dacă studiem cu maximă atenţie şi responsabilitate aceste texte ale începutului vom ajunge să ne înţelegem pe noi înşine, vom ajunge să ne înțelegem rostul în viaţă, vom reuși să ne menţinem cu demnitate veşnic vie flacăra aprinsă în memoria strămoşilor noştri, care, cu sute de ani în urmă, şi-au răspândit faima prin scrieri de valoare, patriotism, printr-o mare vitejie, hărnicie, înţelepciune, evlavie.
 
Despre Carmen Ciornea:
Carmen Ciornea este dublu licențiată a Universității „Ovidius” Constanța, în Litere și Teologie, secțiile Română – Latină și Teologie Ortodoxă Asistență Socială. Studiile postuniversitare cumulează un master în „Românistică” și unul în „Teologie Ortodoxă. Strategii de comunicare”. Din 2015 este doctor în Teologie. Actualmente este lector universitar, cadru didactic asociat la Facultatea de Teologie din cadrul Universității „Ovidius” Constanța, profesor titular la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Cuvios Dionisie Exiguul” Constanța, cercetător acreditat CNSAS.
A publicat până-n prezent 8 volume de autor: „Priest Daniil Sandu Tudor – a microhistory of the resistance during the communist totalitarianism” (Budapesta: AB-ART Publishing House, 2020), „Să nu fiți căldicei!” Sandu Tudor și întemeierea Rugului Aprins (1940-1952), (Editura Eikon, București, 2018), Sandu Tudor și asociațiile studențești creștine din România interbelică (Editura Eikon, București, 2017),  (Dez)legarea ochilor (Editura ExPonto, Constanța, 2017), Chipul Rugului Aprins (Editura Eikon, București, 2015), Chipul „Rugului Aprins” dăltuit în memoria vie a ucenicilor (Editura Vasiliana ʼ98, Iași, 2014), Argumentele unei generații (Editura Sfântul Ierarh Nicolae, Brăila, 2014), Judecata mieilor (Editura Sfântul Ierarh Nicolae, Brăila, 2012).
Concomitent, a susţinut o bogată activitate publicistică şi de cercetare ştiinţifică: studiile, articolele sau eseurile autoarei regăsindu-se în volumele unor manifestări științifice internaționale și naționale, jurnale sau reviste culturale și cu profil spiritual.
 

Citește și:

#Dobrogea Digitală
Spiritul bibliologului Ioan Popișteanu aduce laolaltă Universitatea „Ovidius” și ZIUA de Constanța, întru salvgardarea patrimoniului dobrogean
 
Comentarii








Cele mai recente postari