Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
13:39 05 12 2020 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#DobrogeaDigitală 1943. Sfințirea bisericii din Măgura, județul Constanța

ro

24 Oct, 2020 00:00 2584 Marime text

Azi, prin canalele de socializare și media, Biserica Ortodoxă Română își prezintă activitățile pastorale și administrative, dar, acum aproape un secol, singura cale a Bisericii de a îi informa pe credincioși era prin revistele eparhiale.

La Constanța, revista eparhială „Tomis” și-a îndeplinit cu succes această misiune, sub conducerea a patru episcopi: Ilarie, Gherontie, Eugeniu și Chesarie. Datorită acestui fapt, azi putem schița activitățile acestor ierarhi și putem identifica mai ușor ce biserici au fost construite sau sfințite în acea perioadă.



Astfel, din revista „Tomisul – Foaia oficială a eparhiei de Constanța”, nr. 4, anul XX, aprilie, 1943 aflăm cum a decurs slujba sfințirii bisericii din satul Măgura, comuna Cerchezu, județul Constanța, oficiată de episcopul Eugeniu Laiu, pe 4 aprilie 1943.

Între Războiul de Independență (1877-1878) și Al doilea Război Balcanic (1913), satul Măgura reprezenta un punct strategic pe granița României cu Bulgaria, în imediata apropiere fiind poziționat un pichet militar. După încorporarea județelor Caliacra și Durostor la România, mutându-se astfel granița, satul Măgura a pierdut importanța strategică, cel puțin până în anul 1940, când Cadrilaterul a revenit Bulgariei.

În acest context, la slujba sfințirii bisericii din Măgura, care se afla poziționată la aproximativ un kilometru de graniță, au participat și grăniceri:
 

Pe colină, satul, răsfirat ca nişte perle de mărgăritar, pe vale şi pe deal punctul «salbei de frumuseţe» era sfântul şi dumnezeiscul Locaş. În vecinătate de 800-900 m. de graniţă, silueta-i mândră şi albă ca de marmură este o chezășie a dăinuirii de închinare şi de viaţă trăită în şi pentru Hristos Aci, a poposit din grijă P. S. Episcop Locotenent Eugeniu Laiu, înconjurat de un sobor de Preoţi şi Diaconi, cu protoiereul judeţului Pr. Stelian Popescu, pentru târnosirea «oazei de creştinătate» ca nu în zadar, grănicerii noştri mândri din pichetul local, să-şi înalţe inimele la Cer şi să-şi plece frunțile prin «descoperire la rugăciune», străjuind împrejmuirea Locaşului, piatră de granit şi de· tendinţă a viitorimii în spre Sud, cu sclipiri de baioneţă, în miez de zi, când soarele de April surâdea pe feţele lor bronzate de arşiţa şi de nădejde naţională.



Pentru înaintașii noștri, sfințirea unei biserici nu era doar sărbătoarea satului, ci și a comunei din care făcea parte, motiv pentru care, la un asemenea eveniment participau și sute de oameni din satele învecinate.
 

Solemnitatea sfințirii, a avut loc, într-un cadru festiv deosebit. Populația din satele vecine, de la distanță de 20-30 km., în frunte cu preoții respectivi, au ţinut să dea acestei manifestări creştine, cinstea cuvenită. Călăreți vioi, cu cai isteţi, au întâmpinat în afară de sat maşina în care era P.S. Episcop, încadrând-o până la marginea satului, unde autorităţile locale, în frunte cu conducătorii lor, aliniați pe două coloane, au primit pe P.S. Episcop D. D. Eugeniu Suceveanu, cu tradiționala pâine şi sare, pe care P.S. Sa a binecuvântat-o! A impresionat corul şcolii primare, care, cu micuţii copii ai satului, l-au primit pe noul Chiriarh - locţiitor al Dobrogei - cu imnul arhieresc «Pre Stăpânul», cântat cu exactitate şi multă dăruire a unei bucurii ce-şi întindea în mare dispoziţia puterii introspective.

 

„Bine-aţi venit P.S. Stăpâne la graniţa de Sud”

Importanța așezării strategice a satului Măgura era și mândria localnicilor, care l-au întâmpinat pe episcop cu pancarte pe care erau scrise mesaje de bun venit în satul lor de „la granița de Sud”:
 

De aici, şi până la noul locaş de închinare, arcuri cu pancarte care aveau inscripţii de: Bine-aţi venit P.S. Stăpâne la graniţa de Sud, arătau urarea şi bucuria localnicilor pentru noii oaspeți duhovnicești. În curtea Bisericii, lume multă, aşezată în ordine ca să primească binecuntarea Stăpânului lor duhovnicesc. Consiliul parohial şi epitropal a prezentat din nou pâinea şi sarea cu urarea de: «Bun sosit».


Slujba religioasă_a avut loc într-un cadru impunător. Răspunsurile au fost date de corul format de preoţii şi cântăreţii cercului respectiv. Predica zilei, a fost rostită simţit şi cu bune încadrări de împletire la viaţa practică de P.C. Protoiereu Stelian Popescu. La sfârşit, preotul paroh I. Barbu, a prezentat raportul parohiei, după care Dl Director al şcolii primare Dumitru Teodorescu, întors după front şi invalid, a schiţat succint importanţa biruinţei trupelor naţionale prin ajutorul divin, pentru biruința armatei române.”

 

Eugeniu Laiu donează 30.000 lei bisericii din Măgura

Un gest mai puțin obișnuit pentru zilele noastre, este acela ca episcopii să impulsioneze viața spirituală dintr-o comunitate prin donarea unor sume de bani. Impresionat de mobilizarea enoriașilor la construcția bisericii din Măgura, sat cu puțini locuitori și în acea vreme, episcopul Eugeniu Laiu a donat bisericii la sfârșitul slujbei de sfințire, suma de 30.000 lei. Informația o aflăm din același număr al revistei, la secțiunea Cronica eparhială:
 

În ziua de 4 Aprilie 1943, Prea Sfintitul Episcop a sfinţit biserica din comuna Măgura. La marginea satului l-au întâmpinat autorităţile locale cu tradiționala pâine şi sare, iar elevii şcolii primare cu imnul arhieresc Prea Stănul şi arhiereul nostru. Slujba religioasă a avut loc într-un cadru impunător, după care Prea Sfinția sa a vorbit credincioșilor din acea comună de graniță, lăudându-le străduinţa lor pentru Sf. locaş al Domnului şi îndemnându-i ca şi pe viitor să rămână tot buni creştini şi cetăteni. Comuna fiind formată dint-un număr mic de credincioşi, şi ca o încurajare pentru sacrificiile făcute, P.S. Sa 1e-a donat suma de 30.000 lei pentru biserică.



#citește mai departe în  revista „Tomisul – Foaia oficială a eparhiei de Constanța”, nr. 4, anul XX, aprilie, 1943

Dacă în urmă cu 122 ani pionierul culturii românești în Dobrogea, Petru Vulcan, inaugura prima bibliotecă publică la Constanța, pe 23 noiembrie 2017, printr-o onorantă coincidență, cotidianul ZIUA de Constanța, conștient de rolul său pe tărâmul cultural dobrogean, a inaugurat prima BIBLIOTECĂ DIGITALĂ - Fondul Documentar „Dobrogea de ieri și de azi“.
 

DREPTURI DE AUTOR
 
a) Toate informațiile publicate pe site de către ZIUA de Constanța (incluzând, dar fără a se limita la, articole, informații, fotografii, fișiere audio, bannere publicitare) sunt protejate de dispozițiile legale incidente: Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice și Legea nr. 129/1992 privind protecția desenelor și modelelor), titulari ai drepturilor protejate de lege fiind ZIUA de Constanța sau, după caz, furnizorii săi de informații.
 
b) Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afișarea, modificarea, crearea de componente sau produse sau servicii complete derivate, precum și orice modalitate de exploatare a conținutului site-ului, cu excepția afișării pe ecranul unui computer personal și imprimarea sau descărcarea, în scop personal și necomercial în lipsa unui acord scris din partea ZIUA de Constanța.
 

Despre Ionuţ Druche

S-a născut pe 16 decembrie 1982 în Constanța. Este absolvent al Şcolii Generale nr. 9 „Ion Creangă“ din localitate, al Grupului Şcolar Industrial Construcţii de Maşini din Constanţa şi al Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Sfântul Apostol Andrei“ din Constanţa, promoţia 2005. A lucrat în cadrul Arhiepiscopiei Tomisului, ocupând postul de director al Editurii Arhiepiscopiei Tomisului şi pe cel de redactor-şef al revistei „Tomisul Ortodox“, publicaţie de cultură şi spiritualitate a Arhiepiscopiei Tomisului.

Actualmente este bibliotecar în cadrul Bibliotecii județene „I.N. Roman” din Constanța.

Preocupat de istoria contemporană a vieţii bisericeşti din Dobrogea, Ionuţ Druche a organizat din 2010 şi până în prezent mai multe comemorări şi simpozioane. De asemenea, este autor şi coautor a mai multor cărţi şi articole.
 
Citește și:

#DobrogeaDigitală: „Slavă întru cei de sus… Și eroilor noștri”


 
Comentarii








Cele mai recente postari