Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:19 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#DobrogeaAcademică Academia Română felicită echipa de cercetători de la ELI-NP

ro

22 Aug, 2020 00:00 2958 Marime text

În ciuda profundei nemulțumiri legate de revocarea nejustificată a acad. Nicolae-Victor Zamfir din funcția de Director General al Institutului Național pentru Fizică și Inginerie Nucleară «Horia Hulubei» (IFIN-HH), de către ministrul Educației, Monica Anisie, Academia Română felicită echipa de cercetători și susține continuarea dezvoltării proiectului pe platforma de la Măgurele.
Urmarea a excepționalei performanțe realizată miercuri, 19 august 2020, de către Centrul ELI-NP, Biroul prezidiului Academiei Române a transmis următorul mesaj:
 
„Academia Română salută excepționala performanță realizată miercuri, 19 august 2020, de către Centrul ELI-NP, eveniment științific care plasează România în topul cercetării mondiale.
 
În data de 19 august 2020, la ora 14:37, a fost tras primul puls laser de 10 PW, cea mai mare putere din lume a unui fascicul laser. Acțiunea se înscrie în seria testelor de anduranță pentru sistemul de transport al fasciculelor laser. În cursul acestor teste au fost trase 33 de pulsuri cu o putere între 3 și 10 PW de-a lungul unei ore, ceea ce a demonstrat robustețea sistemului laser de la ELI-NP Măgurele. În acest experiment a fost implicat întregul sistem laser de la ELI-NP: amplificatoare, compresor, sistem de transport laser.
 
La eveniment au participat, prin teleconferință, profesorul Gérard Mourou, laureat al Premiului Nobel pentru fizică în 2018 și membru de onoare al Academiei Române, și o serie de oficialități din Guvernul României și cercetători din alte centre din lume.
 
La finalul testelor, profesorul Mourou, pe a cărui tehnică de amplificare se bazează sistemul laser de la Măgurele, a declarat: «În momentul de față, România este la vârful cercetării. Este un moment istoric. Ne aflăm la vârful științei laserelor.[…] Este frumos la acest proiect și faptul că pune împreună toți acești oameni buni în aceeași echipă, să lucreze pentru același țel. Trebuie să mulțumim României, Franței […] și Europei».
 
Extreme Light Infrastructure – Nuclear Physics (ELI-NP), cea mai avansată infrastructură de cercetare din lume în domeniul laserelor de mare putere, este coordonat, încă de la înființare, în anul 2012, de academician Nicolae Victor Zamfir, președintele Secției de științe fizice din Academia Română.
 
Academia Română felicită întreaga echipă de cercetători implicați în acest proiect de mare anvergură științifică și susține continuarea dezvoltării lui pe platforma de la Măgurele, locul unde s-au obținut mai multe rezultate elocvente, care au culminat cu generarea celei mai mari puteri a unui laser și care a propulsat România în centrul atenției comunității științifice internaționale”.
 

#DobrogeaAcademică

 
#DobrogeaAcademică, proiect ce conectează comunitatea dobrogeană la nucleul intelectualităţii româneşti 
 
Proiectul #DobrogeaAcademică, asumat de cotidianul ZIUA de Constanţa, are ca obiectiv conectarea comunităţii dobrogene la cel mai înalt for al intelectualităţii româneşti - Academia Română.
Gândit ca un demers editorial bivalent, la care contribuie cele mai importante instituţii de educaţie şi cultură constănţene, prin #DobrogeaAcademică se doreşte, pe de o parte, readucerea în atenţia comunităţii a relaţiei Dobrogei cu Academia Română, din toate timpurile - începând cu Constantin I. Brătescu, iar pe de altă parte - un deziderat mai vechi -, porneşte de la convingerea că vor exista academicieni care vor accepta invitaţia de a conferenţia despre cel mai vechi pământ românesc atestat documentar.
Prin intermediul acestui proiect, ZIUA de Constanţa îşi propune ca dobrogenii să cunoască activitatea acestui nucleu al intelectualităţii româneşti, prin promovarea preocupărilor actuale ale Academiei Române.
 
Citește și:

#DobrogeaAcademică Biroul prezidiului Academiei Române a reacționat dur la demiterea acad. Nicolae-Victor Zamfir de la conducerea Institutului „Horia Hulubei”
 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Comentarii








Cele mai recente postari