Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
18:19 22 01 2021 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#Dobrogea Digitală Băutura cu care s-a încercat stoparea alcoolismului în Dobrogea în interbelic

ro

28 Nov, 2020 00:00 3263 Marime text

Perioada interbelică a fost greu încercată de flagelul consumului excesiv de alcool, astfel încât numărul cârciumilor din România s-a dublat după Primul Război Mondial, ajungând la 52.460, o cârciumă la 300 de locuitori. În același timp, în țară funcționau 15.120 de școli și 13.622 de biserici.



Pentru a veni în sprijinul familiilor afectate de alcoolism, în anul 1928 i-a naștere la București „Societatea Temperanța pentru combaterea alcoolismului”. Această organizație nu venea cu o idee nouă în peisajul social românesc, astfel de inițiative, tot cu numele de „temperanța” avuseseră loc în Transilvania, spre sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea. Mai mult, numele „temperanța” era preluat și de această dată, de la americani, care au implementat măsuri împotriva alcoolismului încă din prima jumătate a secolului al XIX-lea.


La Constanța biserica a colaborat cu „Societatea Temperanța”, propunând preoților să înființeze în satele parohiale subfiliale ale societății. Astfel, aflăm din revista „Tomisul – Foaia oficială a eparhiei de Constanța”, nr. 1, anul VI, ianuarie, 1929, că se dorea și înființarea în satele reședință de comună a unui „Sediu de băuturi nealcolice”. Pentru a ușura înființarea acestor sedii, „Societatea Temperanța”, a fost transformată în societate pe acțiuni:
 

Prospect de emisiune
În fața îngrozitoarelor urmări ale alcoolismului, Societatea Temperanța, în baza articolului 5 din statut și al decisiunii Consiliului de Administrare din 27 aprilie 1928 Monitorul Oficial No. 129 din 9/6 1928, a hotărât să înființeze în fiecare comună rurală un „Sediu de băuturi nealcolice”, spre a le avea la îndemână, în orice moment, atât cârciumarii cât și țăranii. (...) În urmărirea acestui scop, pe lângă 3 ½ milioane lei deplin vărsaţi deschidem subscripţii publice pentru 3 milioane lei împărțiți în 6000 a 500 lei deplin vărsaţi plus 30 lei cheltuieli şi taxe de emisiune. Apelăm la toţi bunii români a ne ajuta în aceasta operă dându-ne sprijinul, nu numai material, dar şi al muncii şi inimii pentru ca să putem înfăptui cât mai curând aceste debite nealcolice în toate comunele rurale. În alte ţări toate sufletele conștiente se întrec în a da enorme ajutoare morale şi materiale pentru combaterea flagelului alcolismului. Subscrierele se termină la 20 Decembrie a. c. şi se fac la sediul Societăţei Temperanţa, B-dul Elisabeta 55 Bucureşti, ca şi prin mandat poştal, precum şi la Banca Franco-Română şi la toate sucursalele ei din provincie”.

 

Șprițul Sparkloil – „eftin, răcoritor, plăcut

Dar, pentru că orice dependență se tratează cu mici doze din ceea ce a creat dependența, membrii asociației vindeau, pe lângă produsele nealcoolizate, un singur sortiment de băutură alcoolizată: șprițul Sparkloil, vin cu sifon, produs cu care își doreau să prevină dependența de tărie, în mod special. Astfel, în „Sediu de băuturi neolcolice”, puteai găsi: „ape gazoase, mineralizate, limonadă, sirop, și, în special sprițul Sparkloil (vin amestecat cu apă mineralizată Sparkloil), eftin, răcoritor, plăcut, care va fi băutura de luptă contra rachiului”.


Tot în acest context, „Societatea Temperanța pentru combaterea alcoolismului” îi îndemna pe doritori să devină comercianți de sifon. Aceștia, pe lângă faptul că ar fi obținut profit, ar fi ajutat și scopul societății:


Cu eftinătatea şi îmbunătaţirile aduse Sparkletului (dispozitivul sticle cu dop patent, n.r cuvânt preluat din limba engleză) fiecare, cu un capital de 3000 - 5000 lei amortizabil în 2, luni, se poate face fabricant şi distribuitor de aceste băuturi nealcoolice la sate, câştigând şi făcând şi o mare operă socială. Apelăm la toţi bunii români a ne ajuta în această operă dându-ne sprijinul nu numai material dar şi al muncii şi inimii pentru ca să putem înfăptui cât mai curând aceste debite nealcoolice în toate comunele rurale”.

#citește mai departe în revista „Tomisul – Foaia oficială a eparhiei de Constanța”, nr. 1, anul VI, ianuarie, 1929


Sursă foto: facebook Dan Corneliu Duca / Constanta veche
 
Dacă în urmă cu 122 ani pionierul culturii românești în Dobrogea, Petru Vulcan, inaugura prima bibliotecă publică la Constanța, pe 23 noiembrie 2017, printr-o onorantă coincidență, cotidianul ZIUA de Constanța, conștient de rolul său pe tărâmul cultural dobrogean, a inaugurat prima BIBLIOTECĂ DIGITALĂ - Fondul Documentar „Dobrogea de ieri și de azi“.
 
DREPTURI DE AUTOR
 
a) Toate informațiile publicate pe site de către ZIUA de Constanța (incluzând, dar fără a se limita la, articole, informații, fotografii, fișiere audio, bannere publicitare) sunt protejate de dispozițiile legale incidente: Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice și Legea nr. 129/1992 privind protecția desenelor și modelelor), titulari ai drepturilor protejate de lege fiind ZIUA de Constanța sau, după caz, furnizorii săi de informații.
 
b) Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afișarea, modificarea, crearea de componente sau produse sau servicii complete derivate, precum și orice modalitate de exploatare a conținutului site-ului, cu excepția afișării pe ecranul unui computer personal și imprimarea sau descărcarea, în scop personal și necomercial în lipsa unui acord scris din partea ZIUA de Constanța.
 

Despre Ionuţ Druche

S-a născut pe 16 decembrie 1982 în Constanța. Este absolvent al Şcolii Generale nr. 9 „Ion Creangă“ din localitate, al Grupului Şcolar Industrial Construcţii de Maşini din Constanţa şi al Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Sfântul Apostol Andrei“ din Constanţa, promoţia 2005. A lucrat în cadrul Arhiepiscopiei Tomisului, ocupând postul de director al Editurii Arhiepiscopiei Tomisului şi pe cel de redactor-şef al revistei „Tomisul Ortodox“, publicaţie de cultură şi spiritualitate a Arhiepiscopiei Tomisului.
 
Actualmente este bibliotecar în cadrul Bibliotecii județene „I.N. Roman” din Constanța.
 
Preocupat de istoria contemporană a vieţii bisericeşti din Dobrogea, Ionuţ Druche a organizat din 2010 şi până în prezent mai multe comemorări şi simpozioane. De asemenea, este autor şi coautor a mai multor cărţi şi articole.
 

Citește și:

#Dobrogea Digitală: Suspendarea revistei „Tomis” de Serviciul Cenzurii Presei




 
Comentarii








Cele mai recente postari