Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
00:28 26 07 2021 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#citeșteDobrogea La mulți ani, Horațiu Cherecheș!

ro

22 Jun, 2021 00:00 1929 Marime text
  • Pe 22 iunie, Horațiu Cherecheș împlinește 52 de ani
Astăzi, îl aniversăm pe Horațiu Cherecheș, balerinul și coregraful care a adus excelența pe scena Teatrului de Operă și Balet „Oleg Danovski” din Constanța.

Născut pe 22 iunie 1969, la Cluj, a fost elev al Liceului de Coregrafie din orașul natal, promoția 1988.

După doi ani ca demi-solist la Opera Națională București și încă doi ani (în perioada 1990–1992) ca solist la Opera din Nice, Franța, devine prim-solist la Teatrul de Operă și Balet „Oleg Danovski”, apoi maestru de balet și lector universitar al Facultății de Arte, secția Coregrafie, din cadrul Universității „Ovidius” din Constanța.

A urmat Academia de Muzică „Gheorghe Dima”, secția Artele spectacolului muzical, continuând între 2015-2017 studiile de masterat în Arta Actorului de Music Hall, la Universitatea “Ovidius” din Constanța.

În luna ianuarie a acestui an și-a luat doctoratul în Regie coregrafică la Academia de Muzică din Cluj, încununând „oficial” o activitate pe care o făcea oricum, implicându-se total în spectacolele sale, unde supraveghează absolut tot ce „mișcă” pe scenă, de la decor, costume, recuzită, intrările și ieșirile dansatorilor etc. Lucrarea de doctorat dezvăluie, în cele 320 de pagini, secretele construirii unui spectacol coregrafic, de la începuturile coregrafiei până în zilele noastre, ultimele două capitole fiind dedicate experienței autorului, căpătată cu ocazia montării a nouă spectacole memorabile.

Deține numeroase distincții, printre care Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler, categoria D „Arta spectacolului”, Premiul de excelență pentru întreaga carieră. În cadrul Galei Premiilor Operelor Naționale, a obținut Premiul pentru cel mai bun spectacol de balet al stagiunii 2015 – „Romeo și Julieta”,  Premiul „Cel mai bun coregraf de balet clasic” al stagiunii 2015, Premiul pentru cel mai bun spectacol de balet al stagiunii 2016 – „Crăiasa Zăpezii”, Premiul „Cel mai bun coregraf de balet clasic” al stagiunii 2016, Premiul pentru cel mai bun spectacol Românesc al stagiunii 2016 - „Enesciana”.

Fiind dansator de formaţie clasică, Horațiu Cherecheș montează, de peste un deceniu, spectacole de balet clasic și este convins că acest gen reprezintă arta supremă a dansului. Nu e ușor, sunt ore lungi și epuizante de muncă, de dedicare și pasiune, dar și satisfacţiile sunt pe măsură, fiecare dintre spectacolele din cariera sa de coregraf reprezentând vârfuri ale creației de gen.

Cea mai nouă producție, „Prinț și cerșetor”, pe muzica lui Beethoven, este o colaborare cu scenografa Natalia Kornilova, cea cu care a lucrat și la spectacolele de balet „Romeo și Julieta“ și „Crăiasa zăpezii”. Recenta premieră a fost un succes și a oferit publicului momente de grație și încântare, iar Horațiu Cherecheș a dat măsura întregului său talent, concepând libretul, regia, coregrafia și light-design-ul spectacolului. O producție de valoare, un dar de preț făcut iubitorilor de balet, care urmăresc cu interes creația unuia dintre ei mai importanți coregrafi contemporani.

Mulțumim, Horațiu Cherecheș, și la mulți ani sănătoși și inspirați!
 
Citește și:
 
Ieri seară, balerinii Teatrului „Oleg Danovski“ au strălucit în premiera națională a spectacolului „Prinț și cerșetor“

 
 
Comentarii








Cele mai recente postari