Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:24 23 07 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#citeșteDobrogea Frontul Românesc - O formațiune politică bazată pe ideea naționalistă „numerus valahicus“

ro

19 Sep, 2023 17:00 2512 Marime text
  • O formațiune politică apărută la nivel național în anul 1935, când România se confrunta încă cu rămășițele crizei social-economice de supraproducție, cu un "lider locomotivă" și cu o politică naționalistă ca ideologie de sine stătătoare.
 
Liderul locomotivă al Frontului Românesc a fost Alexandru Vaida-Voievod, care a creat formațiunea politică, bazându-se pe foștii membri ai P.N.Ț. Fostul lider al PNȚ manifesta o orientare moderat fascistă, iar gruparea și-a găsit repede adepți și în Dobrogea.
Liderul dobrogenilor a fost dr. Mihai Isăcescu, care a devenit lider al organizației, la propunerea lui Alexandru Vaida- Voevod. De altfel, liderii locali erau numiți și confirmați de liderul partidului.

În Dobrogea sudică, la Caliacra liderul formațiunii politice la nivel local a fost avocatul Vasile Covată, ce reușise cu pricepere să atragă în rândurile membrilor de partid elemente de origini etnice diferite. Acest lucru era foarte apreciat la nivelul central al partidului.

La Caliacra a fost organizată o consfătuire a șefilor organizațiilor locale, la 25 august 1935, unde avocatul Vasile Covată a pus în discuție ideea naționalistă „numerus valahicus“.

Ideea naționalistă mai sus amintită avea în vedere ca în fiecare instituție sau întreprindere ponderea elementului românesc să fie de 71,9%,conform recensământului din 1930.

Această idee a fost propusă de Alexandru Vaida-Voievod, de trei ori președinte al Consiliului de Miniștri și colegilor săi din P.N.Ț, numai că aceștia au refuzat, producându-se sciziunea în rândul partidului și contribuind la apariția noii formațiuni politice.

Măsura propusă de acest partid avea și un caracter antisemit, dar a fost singura inițiativă de acest gen.

În Dobrogea era organizat un congres la Constanța în toamna anului 1935, prezidat de însuși liderul partidului, Alexandru Vaida-Voevod, pentru a explica și pune în practică ideologia naționalistă numerus valahicus. Au participat lideri locali din tot județul Constanța, printre care:Ioan Stănescu, Emil Ciocan, Gheorghe Tofan, comercianți și industriași dobrogeni.

Programul naționalist a fost expus și de liderul formațiunii la nivel local, dr. Mihai Isăcescu, acesta adresându-se cercurilor industriașilor, comercianților, antreprenorilor și celor care aveau posibilitatea de a face angajări ale forței de muncă. Totul avea în vedere canalizarea tuturor nemulțumirilor generate de influența și concurența străinilor.

În sudul Dobrogei, problema minorităților fiind mult mai acută, neputând să se respecte procentul specificat în ideologie, urma să se adopte o soluție diferită, după consultări cu autoritățile locale. Mai mult, acestor comunități li se promitea iertarea de datorii și întărirea granițelor, în condițiile în care bandele bulgarilor comitagii atacau satele românești și creau panică în rândurile românilor de acolo.



La alegerile din 1937 partidul a obținut rezultate slabe, deși se făcuseră promisiuni însemnate în campania electorală din decembrie. Ulterior, rolul acestei formațiuni politice va scădea, dar Alexandru Vaida- Voevod va deveni unul din principalii colaboratori ai lui Carol al II-lea , fiind numit consilier regal, iar mai apoi va ajunge la conducerea Frontului Renașterii Naționale, partid unic în timpul regimului de autoritate monarhică al lui Carol al II-lea.
 
Bibliografie selectivă:
Dobrogea nouă, XVI, nr.1 din 2 aprilie 1935
Idem, nr.21, din 27 august 1935
Curierul, II, nr.1 din 11 iunie 1936
Idem, an II, nr. 2 din 5 iulie 1936
 
Despre Adrian Ilie:
Licențiat și masterat în istorie - Universitatea „ Ovidius” Constanța, șef de promoție.
Doctor în istorie și cursuri postuniversitare - Universitatea din București.
Director Colegiul Național Militar „Alexandru Ioan Cuza" Constanța (2020)/ Școala Gimnazială „Constantin Brâncuși” Medgidia (2017-2019).
Metodist, responsabil Cerc pedagogic și membru în Consiliul Consultativ (ISJ Constanța).
Autor al mai multor lucrări și studii despre Medgidia și Dobrogea.
Autor al unor studii și cărți de metodică și management.
Membru în Comisia Națională de Istorie din cadrul M.E.N.
Membru al Societății de Științe Istorice din România.
Membru al Asociației Culturale „Mehmet Niyazi” Medgidia.
Membru în grupurile de lucru pentru realizarea programelor școlare pentru gimnaziu în cadrul M.E.N. (Istorie /Istoria minorității turce în România).
Membru în Comisia monumentelor istorice Medgidia.
Realizator emisiune istorică - REPERE ISTORICE - Alpha Media TV (2013-2018).
Premii obținute pentru activitatea publicistică.
Premiul „Virgil Coman" pe anul 2017, conferit de Societatea de Științe Istorice din România.
 
Citește și:
#citeșteDobrogea Vasul „Struma“ și destinul tragic al pasagerilor săi

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Comentarii








Cele mai recente postari