Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:24 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#citeșteDobrogea „Chipurile trezirii”, în viziunea Valentinei Popescu

ro

31 Mar, 2021 00:00 4249 Marime text
 
La rubrica Lumea poeziilor, cotidianul ZIUA de Constanța va publica versurile poetei Valentina Popescu, adunate în volumul „Chipurile trezirii”.

Cartea a apărut în 2017, la editura Agora și a fost lansată în Călărași, acolo unde autoarea este dascăl, de peste trei decenii, dedicat micilor săi învățăcei, cărora le transmite nu doar cunoaștere, ci și emoție, sensibilitate, bucurie.


Aventura poeziei pare să fie pentru autoare o ocazie de a se întoarce către sine, de a-și (re)descoperi trăirile, de a le transfigura prin cuvinte, fie că e vorba de visuri, dorințe, melancolii sau neputințe. Nu întâmplător, unul dintre poemele sale poartă un splendid motto aparținând lui Carl Gustav Jung: „Cel ce privește în interior se trezește”.

Este o trezire benefică, atât pentru cel direct implicat, dar și pentru cititorul atent, căruia versurile îi reamintesc despre propria sa esență, îl fac să retrăiască, alături de autoare, nostalgia zborului („Aripi”), a mării  („Transformare”), a momentelor onirice („Vis repetitiv”).

Poezia Valentinei Popescu emană o bucurie a armoniei între regnuri, o stare de „unime” și de conștientizare a faptului că toți suntem pulbere de stele, că provenim din aceeași sursă divină, că ar trebui să fim doar iubire, recunoștință, iertare și armonie („Rost”).

Îmbrățișând schimbarea, trăind plenar, privind cu interes și curiozitate către lume și oameni, resemnându-se în fața inerentului sfârșit, autoarea își dorește doar să lase în urmă o dâră de lumină, convinsă fiind că omul doar atât este – o scânteie pe firmamentul nesfârșit al Universului, care poate diminua totuși din întuneric prin implicare și conexiune cu semenii, prin încercarea de a împrospăta, cu bunăvoință și emoție, fața ponosită a lumii.
 
Citește și:

Lansare de carte la Consiliul Județean Călărași. Valentina Popescu și-a lansat volumul de poezii „Chipurile Trezirii“ (galerie foto)
 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Comentarii








Cele mai recente postari