Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
12:10 19 04 2021 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#citește Dobrogea Demostene Tranulis, un Mecena al Constanței interbelice

ro

22 Mar, 2021 00:00 1623 Marime text

Valoroasa moștenire pe care grecii trăitori în Dobrogea au lăsat-o peste veacuri, face parte din patrimoniul nostru identitar. Ei au construit în Constanța primele teatre, prima biserică, prima școală, primul cinematograf.

Una dintre figurile proeminente căreia orașul de la malul Mării îi datorează mai multe clădiri emblematice este, fără îndoială, Demostene Tranulis.

Născut la 22 martie 1833, în Constanța, ca al treilea fiu într-o familie cu cinci băieți, a urmat școala grecească din oraș, apoi s-a ocupat de comerț, având propriul său magazin de cereale și furaje în Obor.



În timpul Primului război mondial, a luptat în campaniile militare, trecând chiar și printr-o perioadă de prizonierat la Brăila, în teritoriul ocupat. În 1917, toți cei cinci frați Tranulis au participat la bătălia de la Mărășești.

După război, Demostene Tranulis deschide Teatrul Cinema «Grand» din parcul Arena Grand, fiind primul care a adus în Constanța cinematograful, jurnalul de actualități, filmele documentare, și care a publicat o revistă de teatru și cinema în Dobrogea.

În 1926, începe tratative cu Liga Culturală, al cărei director era, pe atunci, Nicolae Iorga, și se oferă să ridice clădirea actualului teatru de stat cu fonduri proprii, urmând ca după 15 ani de exploatare să îl doneze Ligii culturale. Construcția începe în 1927, se termină în trei ani și este dotată, la final, cu aparatură tehnică de ultimă generație. Teatrul a costat circa 5,5 milioane de lei, deși planurile inițiale estimau 1,5 milioane. Pentru a duce construcția la bun sfârșit, Tranulis s-a împrumutat cu două milioane lei.

După abdicarea lui Carol al II-lea și instaurarea statului național legionar, Tranulis este destituit din teatrul pe care îl dăruise orașului. La scurt timp, acesta este redenumit Fantasio. În 1944, în timpul ocupației sovietice, teatrul este ocupat de trupele sovietice și folosit în scopuri militare.

După război, a fost marcat de greutățile îndurate de el și familia sa. Moare la 63 de ani, la 24 iulie 1946, în urma unei embolii. 

Pe lângă teatrul-cinematograf, Demostene și frații săi au patronat mai multe asociații și instituții importante din Constanța. Au mai ctitorit, printre altele, Liceul Mircea cel Bătrân și Biserica Capela Militară.

Pe 27 martie 2015, în prezența membrilor familiei Tranulis, a reprezentanţilor Comunităţii Elene şi ai culturii constănțene, a fost montată pe clădirea Teatrului de Stat Constanţa plăcuţa comemorativă prin care se eternizează data de 27 martie 1927, când a fost pusă piatra de temelie a primului teatru din Dobrogea, de către Demostene Tranulis. Întâmplător (sau nu) în aceeași zi de 27 martie se sărbătorește pretutindeni în lume Ziua mondială a Teatrului.

În noiembrie 2016, la Gala aniversară organizată de Teatrul de Stat Constanța, cu ocazia celor 65 de ani de existență, a fost dezvelit bustul acestui veritabil Mecena al orașului, care este așezat la loc de cinste în foaierul instituției de cultură.

„Demostene era cunoscut ca un filantrop, un suflet ales, modest, cu caracter bun și înțelegător”, a spus Ana Maria Tranulis, nepoata sa, prezentă la dezvelirea bustului. Un singur lucru mai rămâne de făcut: și-a dorit, prin testament, ca o lojă a teatrului să-i poarte numele.”
 
Sursa foto: Arhiva ZIUA de Constanța


Citește:

#DobrogeaDigitală-„Dobrogea Jună. Caleidoscop”, de Gelu Culicea, Alina Sin și Iuliana David: Inaugurarea primului teatru din Constanța, marcată de prezența savantului Nicolae Iorga

 
Comentarii








Cele mai recente postari