Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
01:38 25 02 2018 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Irina Lucia Mihalca - Scrisoare în roşu asfinţit

ro

27 Jan, 2018 00:00 286 Marime text
În roşul asfinţitului, pe biroul meu,
purtată de vânt, pe fereastra deschisă,
o scrisoare despică aerul,
plutind aproape imponderală,
o stea cade
într-o traiectorie a ei,
se lasă condusă de gravitaţie,
purtându-şi rândurile,
ca într-un dans îşi cere răspunsul.
…........................................................
- Ţie, divin poem de iubire, candoare a sufletului meu, dar nepreţuit al existenţei mele, îţi mulţumesc!
Te iubesc, iremediabil şi definitiv, pe tine, vis de nevisat al vieţii mele! Te sărut, încă, nesătul de tine!
 
Nu te-am văzut, dar mi te-am imaginat într-una.
Nu te-am auzit, dar te-am murmurat şi te-am cântat. A iubi, a fi iubit…
 
Lasă-mă să te cutreier, lasă-mă să te cotrobăi cu privirea, cu mâinile neostoitei iubiri, în căutare nebună a adevărului sublim - sămânţa pură a datului divin! A iubi si a fi iubit….
Lasă-mă să respir iubirea, în acelaşi ritm cu tine, fumul aburiu al opiului dragostei, visat în timpul nevisarii!
 
Lasă-mă, hai lasă-mă!... Lasă-mă, să îmi aprind patima iubirii cu flacăra ochilor tăi din negre diamante!
Lasă-mă, hai lasă-mă!…Lasă-mă să te cutreier, scotocindu-te în căutarea nebunei dorinţi - vibraţia salbaticei muşcături din dulcele fruct al iubirii damnate!
Lasă-mă, hai, lasă-mă!... Lasă-mă să-ţi nemuresc, în suflet, divina povară a iubirii!
Lasă-mă!…Hai, lasă-mă!
….........................................................
O lacrimă a întins ilizibil cerneala semnăturii,
prelungind agonia
de viaţă şi de aşteptare.
Dâra formată,
în mii de imagini se recompune.
Ireal contrapunct.
 
Palma, căldura ei, conduc febril slova
spre atingeri senine ca mângâierile.
Din inimă, în spirală,
pornesc raze şi lumini.
 
Păşind în neant, ea eliberează de temeri,
încălzeşte, recompune, conduce atingeri, mângâi.
Nu se va mai estompa din ochii lui,
nu va mai dispărea din atingerile sale.
Cu sărutul tău o vei căuta
şi o vei regăsi printre frunzele rupte
şi iernile tăiate de lumină.
La fereastră, la ceas de noapte,
un porumbel alb aşteaptă răspunsul.
 
Terminaţii de arbori şi spaţii fine de linişte
în această suflare a păcii
şi a solitudinii
ce îmbrăţişează uşor somnul.
 
Iubirea lucrează prin diferite căi,
întotdeauna flacăra va arde prin furtună.
Este nevoie de un cântec.
O dorinţă fără ecou, fără speranţă,
se decolorează, risipindu-se,
doar durerea sublimă
se întoarce mereu pentru a stinge
sentimentele cele mai intime.
 
Lumina deschide întunericul,
iar primii zori aduc în prim plan
neaşteptate surprize
prin atingerea unei noi iubiri
şi respiraţia unei noi dorinţe,
anticipând apariţia sensibilităţii,
pentru a fi unul în abandonul ceresc.
 
Cu iubire totul prinde aripi...
Îngemănarea lumilor, oprind lumea,
acolo, în adâncurile fiinţei.
Să nu mai respiri singur,
ci să te naşti în fiecare respiraţie,
să-ti pierzi identitatea,
lumea ta dispare în a lui, în a ei,
trăieşti dar nu mai trăieşti,
emoţii nestăvilite se transmit,
îţi regăseşti locul în coloana infinitului
ce-ţi reaşază lăuntric
trăirile unei lumi ce parcă dispăruse.

Ti-a placut articolul?

Comentarii