Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
13:44 22 10 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Modista Gabriela Dumitran și pălăriile ei minunate

ro

12 Sep, 2013 09:43 3616 Marime text
Când intri în micul atelier al Gabrielei Dumitran, privirile nu se mai pot opri într-un loc. Pălăriile te iau în primire înaintea pălărierului. Unele, gata, altele, încă pe drumul spre perfecțiune, dar toate atât de frumoase încât ai vrea să schimbi pe loc ceva în tine și simți cum prinzi curajul s-o faci. Pentru că pălăriile Gabrielei, simple sau sofisticate, cu toate zecile de ore în care le-a visat, decupat, modelat, cusut cu mâna, din fetru, mătase ori voal dintre cele mai fine, încep să-și spună poveștile din care parcă n-ai vrea să lipsească tocmai a ta…


Andreea Petrescu: Câte ore pe zi stai în atelier?
Gabriela Dumitran: Depinde. În general, de la 10 dimineaţa până pe la 7 seara. Dar sunt proecte pentru care lucrăm şi până la 4-5 dimineaţa. Nu ne desprindem de aici.

A.P: Ce înseamnă să te rupi de atelier?
G.D: Nu se prea întâmplă, niciodată nu mă desprind prea mult de tot ce înseamnă atelierul. Când nu sunt fizic aici, muncesc de acasă, la partea de marketing, la website, de care tot eu mă ocup. Oamenii spun mereu că, dacă eşti antreprenor, ai tot timpul din lume. Dimpotrivă. Pentru mine, atelierul şi pălăriile sunt un stil de viaţă, nu o meserie. Dacă plec din ţară de exemplu, de multe ori am de vorbit cu un producător de materiale, ori particip la o expoziţie, ori vorbesc despre lucruri care ţin de atelier. Cu prietenii, la fel. Mă gândesc la pălării, vorbesc despre ele, practic tot ce fac e o extensie a atelierului.

A.P: Ai şi momente de furie, în care abandonezi o pălărie sau vrei să renunţi?
G.D: Nu, niciodată nu abandonez un lucru pe care l-am început. E adevărat, sunt pălării care parcă au voinţă proprie, se împotrivesc, pur şi simplu nu vor să iasă. Dar am răbdare şi ne „înţelegem” până la urmă.

A.P: Că tot veni vorba, cum eşti ca om? Meticuloasă, ordonată, perfecţionistă?
G.D: (se întoarce către mama ei): Ia spune mamă, cum sunt? (zâmbeşte). Mi-e foarte greu să vorbesc despre mine. Da, sunt meticuloasă, mai ales aici, la atelier, sunt obsedată de detalii, văd lucruri pe care nu le mai vede nimeni. Sunt cusături pe care le refac şi de 20 de ori dacă n-au ieşit perfect… Nu fac niciun compromis când vine vorba de pălării.
A.P: Şi totuşi, nu asta stă scris pe diploma ta…
G.D: Am terminat Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, am făcut apoi un masterat în Resurse Umane. Am lucrat câţiva ani în domeniu, într-o companie. Nu era de mine. Când am plecat de acolo ştiam doar că vreau să lucrez cu mâinile. Am fost mereu un mic inginer, cu aptitudini de a repara, a meşteri, a construi şi în acelaşi timp mi-a plăcut, copil fiind, să tai, să cos. Îi tăiam mamei toate rochiile. Nu conta că mă înţepam, că aveam buricele degetelor roşii.
A.P: Când s-a produs switch-ul?
G.D: Se întâmpla prin 2008-2009, atunci am făcut prima pălărie, pentru o petrecere la care simţeam că lipseşte un accesoriu important. O păstrez şi acum, e o pălărie micuţă, cu bor şi o floare, făcută dintr-o bucată de fetru pe spatele unui vas de Jena, în bucătărie. Înainte să o fac, am căutat informaţii şi l-am descoperit pe Stephen Jones. Uitându-mă la pălăriile lui, mi-am găsit răspunsul la ce meserie voiam să urmez. Înainte de asta, timp de un an aproape, am făcut accesorii, mărgele, coliere, dar ştiam că e ceva de moment.

A.P: Cum s-au derulat lucrurile apoi?
G.D.: După prima pălărie, am început să citesc tot ce se putea citi în domeniu. A durat vreun an până să deschid atelierul şi vreo doi până am învăţat să fac totul, singură. Pe măsură ce citeam, exersam, descoseam pălării deja făcute, le studiam cusăturile…

A.P: Cred că e şi un pic de matematică în toată povestea…
G.D.: Da, categoric. Pălăriile sunt obiecte 3D. Întotdeauna, o pălărie, mai ales când vorbim de o construcţie, trebuie să ţină seama de reguli: balans, centru de greutate, să se aşeze corect pe cap. E o întreagă inginerie.

Articolul integral aici: catchy.ro

Ti-a placut articolul?

Comentarii